Călătoria Fericitului Iacov Tsalikis, dincolo de limitele timpului și spațiului

După aceea, femeia şi taximetristul au mers pe jos 10-15 minute şi au ajuns la mănăstire. Au intrat în biserică, s-au închinat şi au rămas uimiţi când l-au văzut pe Părintele Iacov că iese din altar.

O mamă care avea copilaşul bolnav şi venea cu hăinuţele lui la Părintele Iacov să i le „citească”, le-a adus la mănăstire în iarna anului 1970. Deoarece încă nu era făcut drumul cel mare, din pricina noroaielor taxiul s-a împotmolit exact la intersecţia unde o ia drumul spre Peştera Cuviosului David. Au coborât şi au vrut să continue drumul pe jos.

Deodată a apărut Părintele Iacov cu catârul, care mergea în Damnia, un sat aflat la o distanţă de cel puţin 6-7 kilometri de mănăstire, să împărtăşească pe cineva aflat pe moarte. Mama a vrut să-i vorbească Părintelui Iacov, dar acela i-a arătat „Sfintele” (Sfânta Împărtăşanie), i-a spus să-şi facă cruce şi să meargă la mănăstire unde se va întoarce şi el.

După aceea femeia şi taximetristul au mers pe jos 10-15 minute şi au ajuns la mănăstire. Au intrat în biserică, s-au închinat şi au rămas uimiţi când l-au văzut pe Părintele Iacov că iese din altar.

- Părinte Iacov, nu te-am văzut cu puţin înainte pe drum?

- Da, fiule.

- Nu te duceai la Damnia să împărtăşeşti pe un bolnav pe moarte?

- Da, fiule.

- Dar cum ai mers şi te-ai întors aşa de repede?

- Fiul meu, acestea sunt lucrurile lui Dumnezeu.

(Minunea aceasta a povestit-o taximetristul înaintea episcopului).

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 137)

Ultimele din categorie