Sfântul Nectarie ajută o femeie sterilă să își strângă pruncul în brațe
Eram disperată, gândindu-mă că nu voi avea niciodată bucuria de a râde alături de un copil. Disperare e puţin spus, numai cine a trecut prin aceste stări va înţelege vreodată cum este. Dar puterea sfinților e mare!
Să vă povestesc cea mai mare minune a Sfântului Nectarie din viaţa mea şi a soţului meu, Serafim.
Soţul meu este italian, convertit la Ortodoxie, la cununie. A primit la botez numele de Serafim.
După cununie, nu puteam să rămân însărcinată. La analize, s-a descoperit că nu pot avea copii deoarece aveam sterilitate primară anovulatorie, care a fost confirmată atât în România, cât şi în Italia. Eram disperată, gândindu-mă că nu voi avea niciodată bucuria de a râde alături de un copil. Disperare e puţin spus, numai cine a trecut prin aceste stări va înţelege vreodată cum este. Dar puterea sfinților e mare!
Am plecat la Hramul Sfântului Nectarie pentru a-l ruga să-mi dăruiască un copil… Cât am mai plâns acolo! Şi, minune: am rămas însărcinată în cursul anului 2008, iar în data de 23 martie 2009 am născut un băieţel superb, botezat Nectarie, deşi din punct de vedere medical eram sterilă, repet, sterilitate primară anovulatorie, confirmată atât în România, cât şi în Italia. Dar, nu a fost zi lăsată de Dumnezeu să nu îmi ung pântecele cu ulei adus din Grecia de la candela Sfântului Nectarie, cu mers la Sfântul Maslu şi la rugăciune la Sfântul, ca să Îl îmblânzească pe Domnul pentru păcatele mele. Căci toate bolile şi neajunsurile ni le dă Domnul pentru ca să ne întoarcem la El. Ca să ne dăm seama că am greşit şi să îi cerem iertare şi ajutor, că toată darea cea bună de la El vine, prin mijlocirea Sfinţilor şi a Maicii Sale, Fecioara Maria.
(Sfântul Nectarie - minuni în România, ediție îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Egumenița, 2010, pp. 213-214)
Sfânta Anastasia Vindecătoarea dezleagă o tânără de farmecele pe care i le făcuse fostul logodnic
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro