Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii - Despre semănătorii cuvântului lui Dumnezeu (Pr. Ilie Cleopa)

Semănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieșit din sânurile Tatălui, după cum Însuși a zis: „Eu de la Dumnezeu am ieșit“ (Ioan 17, 8), și a venit pe pământ să semene sămânța cuvântului Său.

Ieșit-a semănătorul să semene sămânța Sa“ (Luca 8, 5)
 
 
Iubiți credincioși,

Semănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieșit din sânurile Tatălui, după cum Însuși a zis: „Eu de la Dumnezeu am ieșit“ (Ioan 17, 8), și a venit pe pământ să semene sămânța cuvântului Său. Iar țarina în care a semănat sămânța Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a făcut-o, după cum în altă pildă a zis: „Iar țarina este lumea“ (Matei 13, 38).

Din această pildă vedem că numai a patra parte din țarină, adică din lume, a fost pământ bun, care, primind sămânța cuvântului lui Dumnezeu, a crescut și a adus rod însutit (Matei 13, 23). Celelalte trei părți din țarină au fost drum călcat de oameni (Matei 13, 4), pietriș și pământ cu spini (Matei 13, 22), în care căzând sămânța cea bună a cuvântului, nu a rodit, ci s-a pierdut.

Deși „Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4), a cui este vina că numai o pătrime din lume se va mântui, primind sămânța cuvântului vieții și aducând roadă însutită? Toată vina acestei nerodiri, nu este a lui Dumnezeu, ci a omului care, prin așezarea rea a sufletului său, împiedică creșterea și rodirea seminței cuvântului dumnezeiesc. Trebuie să știm că Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă. El nu forțează ușa inimilor omenești, numai bate la ușa inimilor, precum scrie: „Iată, stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20).

Dumnezeu este preadrept și preasfânt și nu voiește a mântui pe cineva cu sila, ci de bunăvoie. De la zidire El l-a încununat pe om cu voie liberă, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: „Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi“ (Psalm 5, 12); la fel Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu l-a lăsat pe om în mâna sfatului său (Efeseni 1, 11), adică liber să aleagă. Și dacă omul de bunăvoia sa lucrează faptele bune, atunci este iubit de Dumnezeu, după cum este scris: „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu“ (II Corinteni 9, 7). Altfel nu ar fi plată veșnică, nici muncă veșnică pentru păcate, dacă Dumnezeu ar sili voința omului spre bine, sau ar îngădui pe diavolul să ispitească pe om mai presus de puterea sa. Sfântul Apostol Pavel ne-a arătat acest adevăr, zicând: „Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiți ispitiți mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita vă trimite și scăparea din ea“ (I Corinteni 10, 13).

Așadar, frații mei, toată vina nerodirii cuvântului lui Dumnezeu în inima omului, care de bună voia sa, din cauza necredinței sale, se face cale călcată de oameni, pietriș sau pământ cu spini. Omul, de bunăvoia sa, își alege viața sau moartea, iadul sau raiul. Cuvântul lui Dumnezeu se închipuie cu sămânța; pentru că precum sămânța este aruncată în pământ ca să rodească, tot așa și cuvântul lui Dumnezeu este semănat în inimile oamenilor, spre a aduce roadă. Și precum din sămânță, crescând, se face roadă pentru hrana trupească, cum ar fi grâul, orzul, porumbul și alte plante și arbori, tot așa și sămânța cuvântului lui Dumnezeu, semănându-se în pământ bun, rodește hrana cea sufletească și nepieritoare. Și precum sămânța nu rodește în orice loc s-ar semăna, ci numai în cel bun, la fel și cuvântul lui Dumnezeu nu rodește în inima fiecărui om, ci numai a celui ce este pământ bun, adică acel ce primește cu credință cuvântul vieții și îl lucrează, cum zice și marele Apostol Pavel: „credința este lucrătoare prin dragoste“ (Galateni 5, 6).

Numai această țarină duhovnicească poate aduce lui Dumnezeu rod însutit.

 
Iubiți credincioși,

V-am arătat că adevăratul semănător al cuvântului lui Dumnezeu este Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dar trebuie să știm că Dumnezeu, de la începutul zidirii a trimis mulți semănători ai cuvântului Său în lume. Așa au fost Patriarhii, Apostolii, Evangheliștii, Ierarhii, Mărturisitorii, Mucenicii și o mare mulțime de propovăduitori și dascăli, care au vestit și au semănat cuvântul lui Dumnezeu în inimile oamenilor.

Dar oare toți propovăduitorii cuvântului lui Dumnezeu au avut aceeași putere de convingere în sufletele oamenilor? La aceasta răspundem că toți au avut darul și puterea de a trezi mințile și inimile oamenilor la credința cea dreaptă în Dumnezeu, însă unii vesteau mai ales prin cuvânt; alții întăreau predica lor cu multe și mari minuni. Așa de exemplu, au crezut ca la trei mii de suflete când a predicat Apostolul Petru, pentru că s-au minunat, auzind pe Apostol predicând în diferite limbi. Au crezut ca la cinci mii de oameni, când același Apostol Petru a predicat pentru a doua oară, pentru că au văzut pe un olog din pântecele mamei sale vindecat, umblând pe picioarele sale.

Au crezut în Samaria bărbați și femei, când a propovăduit Apostolul Filip, pentru că mulți din cei ce aveau duhuri necurate și slăbănogii se vindecau. A crezut proconsulul Sergius Paulus din Insula Cipru, când propovăduia Apostolul Pavel, pentru că a văzut cum l-a orbit îndată pe Elima vrăjitorul. Cu adevărat semnele și minunile ajutau și întăreau propovăduirea Apostolilor, cum aceasta mărturisește și Marcu Evanghelistul, zicând: „Iar ei ieșind, au propovăduit pretutindenea și Domnul lucra cu ei și întărea cuvântul prin semnele care urmau“ (Marcu 16, 20).

Vedem, însă, că mulți au crezut și fără să vadă minuni. Oare ce minune a văzut famenul arap, dregător al puternicei Candachii, împărăteasa Etiopienilor, când Apostolul Filip i-a tălmăcit graiul proorocului Isaia, binevestindu-i pe Iisus Hristos? Nici o minune nu a văzut, însă auzind tâlcuirea Apostolului Filip, a crezut îndată și s-a botezat. Ce minune au văzut cei din Antiohia Pisidiei, când Apostolii Pavel și Varnava s-au arătat și i-au învățat credința în Hristos? Nici una. Însă neamurile de acolo, auzind propovăduirea, se bucurau și primeau cuvântul Domnului și au crezut câți erau rânduiți pentru viața veșnică. Nici o minune nu au văzut cei din Iconia, când iarăși aceiași Apostoli Pavel și Varnava, intrând în sinagoga lor, au grăit cuvântul lui Dumnezeu și mare mulțime de iudei și elini au crezut. Nici o minune nu au văzut atenienii, dar au crezut la propovăduirea lui Pavel, Dionisie Areopagitul și o femeie cu numele Damaris și alții împreună cu ei. Ce minune făcea Sfântul Ioan Botezătorul, când propovăduia și zicea: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor“ (Matei 3, 2)? Nici una, dar mergea către tot Ierusalimul și toată latura cea dimprejurul Iordanului și se botezau în Iordan de la dânsul, mărturisindu-și păcatele (Matei 3, 5-6).

Să ne punem întrebarea: prin ce mijloace și cu ce putere atrăgea acest dumnezeiesc prooroc, atâta mulțime de oameni la pocăință? Căci nici minuni nu făcea, cum am mai zis, nici mare retorică și filosofie nu întrebuința la convertirea celor ce veneau către el. Ci cu cuvinte scurte le zicea: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!“ Atunci care era puterea și magnetul duhovnicesc ce atrăgea la el în pustie tot Ierusalimul și toată latura cea dimprejurul Iordanului? Era viața îngerească și cu totul sfântă a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Cu viețuirea cea mai presus de om el a pus în uimire și mirare mulțimea poporului.

Toți auzind de minunata lui viață, spuneau unii către alții: „Veniți să vedeți un mare prooroc care s-a arătat în pustiu! Veniți să vedeți un om mai presus de om, cum nu s-a mai arătat până acum între oameni. Veniți să vedeți un om sfânt, îmbrăcat cu peri de cămilă și încins cu brâu de curea, care se hrănește numai cu muguri de copaci și cu mierea amară pe care o fac albinele sălbatice prin peșterile pustiului" (Marcu 1, 6). „Veniți să vedeți și să auziți de la acest preaminunat prooroc, cum cheamă pe toți la pocăință și spune, că s-a apropiat împărăția Cerurilor!" (Matei 3, 2).

Așa, auzind unii de la alții, se grăbeau și alergau către Iordan să vadă un asemenea om sfânt și mare prooroc. Veneau cei îmbrăcați în haine de mătase și de mare preț să vadă pe cel îmbrăcat în peri de cămilă. Veneau cei ce aveau palate și dormeau pe paturi moi și scumpe să petreacă în aer liber sub cerul senin al nopții și sub arșița soarelui de ziuă și să doarmă pe rogojini și chiar pe nisipurile și prundurile Iordanului și primeau de bună voie cele neobișnuite lor, cu mare dragoste și evlavie, numai să vadă viața cea prea aspră și minunată a dumnezeiescului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Căci minunea vederii lui depărta de la dânșii osteneala călătoriei obositoare. Bine a zis unul din Sfinții Părinți, că: „Virtutea este cu mult mai vrednică de cinste decât bogăția și viața cea liniștită, mai slăvită decât mulțimea aurului!" (Filocalia, vol.I, p. 172).

Cu adevărat, frații mei, de la semănătorii cuvântului lui Dumnezeu, adică de la preoți, pe lângă meșteșugul bunei vorbiri și cunoștința Sfintei Scripturi, se cere și filosofia cea practică, adică trăirea lor potrivit cu învățătura Evangheliei. Și chiar de nu putem pune în practică cele ce învață. Căci acest lucru este cu anevoie celor neputincioși, măcar câtuși de cât să ne rugăm la bunul Dumnezeu, să ne dea și nouă o fărămitură din lucrarea celor ce se silesc spre mântuire.

Unii din dumnezeieștii părinți, voind a ne învăța că se cade și prin trăire să predicăm altora, au zis: „Taci tu, să vorbească faptele tale" (Nil Ascetul, Cap. 28). Altul a zis: „Mustră și învață pe alții, prin puterea faptelor și nu prin multă vorbire" (Filocalia, vol. X, 1981).

Sfântul părinte Isaac Sirul, arătându-ne că a predica prin trăire este lucru mult mai înalt decât a vorbi fără de lucrare, zice: „Altul este cuvântul din lucrare și altul este cuvântul cel frumos și fără iscusința lucrului".

Se cuvine ca păstorii Bisericii, preoții și episcopii, în trei feluri să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu: cu gura să predice, cu mâna să scrie cele spre învățătură și zidire sufletească, iar al treilea, păstorii trebuie să predice pe Hristos cu viața lor proprie prin lucrarea faptelor bune.

Acestea sunt pe scurt datoriile păstorilor Bisericii lui Hristos. Să amintesc acum și datoriile celor ce ascultă și primesc cuvântul lui Dumnezeu, prin gura arhiereilor și a preoților care au binecuvântarea Bisericii de a predica cuvântul lui Dumnezeu în lume.

Prima datorie a credincioșilor noștri este să nu judece pe preoții Bisericii, care sunt sfințiți și numiți canonici de Episcopul locului, să fie slujitori și predicatori ai cuvântului lui Dumnezeu, cât timp aceștia predică dreapta credință și adevărul Sfintelor Scripturi, chiar dacă unii au ca oameni unele neputințe și slăbiciuni. Cine nu cunoaște din Sfânta Evanghelie, cât de vicleni, de mincinoși, zavistnici, mândri și fățarnici erau cărturarii, arhiereii și fariseii de pe vremea Mântuitorului, pentru care Însuși Dumnezeu-Cuvântul, de atâtea ori cu vaiul i-a amenințat (Matei 23, 13-29)? Dar poporului nu i-a dat voie să-i judece ci le zicea: „Toate câte vor zice vouă făceți-le și păziți-le“ (Matei 23, 3).

Însă trebuie să știm că nici sfințenia preotului nu este pricina rodirii cuvântului lui Dumnezeu, nici răutatea sau păcatele lui nu sunt împiedicarea rodirii cuvântului său. De exemplu dacă un plugar are în sacul său sămânță bună, fie de grâu, de porumb, de orz, sau de alte plante și dacă el ar fi un bețiv sau alte păcate ar avea, ce piedică are sămânța lui de a rodi, când ea ar fi semănată în pământ bun?

La fel și cuvântul Domnului nu are nici o piedică de a rodi, de va fi semănat în pământ bun, deși preotul ar avea unele păcate sau neputințe omenești. Cine are o așezare sufletească bună și primește cu credință cuvântul lui Dumnezeu, acela aduce roade însutite, măcar de ar primi cuvântul Domnului chiar de la un păstor păcătos. De aceea a zis unul din sfinții părinți: „Cuvântul folositor auzind, nu judeca pe cel ce îl vorbește, ca să nu pierzi pe lângă folosul cuvântului și roada cea din credință".

 

Iubiți credincioși,

Deci, dacă învățătorul seamănă sămânța cea bună a cuvântului lui Dumnezeu și învață dogmele dreptei credințe și legile cele dumnezeiești rânduite de Biserica Ortodoxă, cu mare credință și evlavie să-l ascultați că mare folos veți avea. Nu este nevoie ca să se caute numaidecât la viața lui. Iar dacă vom înțelege că cel ce predică este sectant și seamănă neghinele cele vătămătoare de suflet ale ereziilor și sectarilor, rătăciți de la dreapta credință, atunci să ne astupăm urechile și să fugim din fața acestor predicatori, ca din fața unor lupi îmbrăcați în piei de oi și ca niște șerpi veninoși, care prin predica lor seamănă neghina în țarina lui Hristos și otravă pentru sufletele cele neîntemeiate în adevărul dreptei credințe.

După cum vedem cu toții, astăzi în țarina lui Dumnezeu, care este lumea aceasta, au ieșit fel de fel de semănători și predicatori, dar nu toți seamănă sămânța cea curată și adevărată a cuvântului lui Dumnezeu. Ci unii dintre ei seamănă neghinile vrăjmașului (Matei 13, 39), alții seamănă erezii, amestecând cuvântul Domnului cu semințele blestemate ale înșelăciunilor și ale rătăcirilor sectare. De aceea, frații mei, vă rog să fiți cu mare grijă și să nu primiți sfaturi și învățături de la oricine vorbește, ci numai de la slujitorii Bisericii lui Hristos.

Aduceți-vă aminte de învățătura Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul, mare cuvântător de Dumnezeu care ne sfătuiește, zicând: „Nu dați crezare oricărui duh, ci ispitiți duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume“ (I Ioan 4, 1). Iar dacă se întâmplă să auziți asemenea predicatori și prooroci mincinoși, adică sectanți, nu-i ascultați, ci părăsiți-i și alergați la preoții dumneavoastră și la toți cei ce au iscusință în Sfintele Scripturi și care sunt fii adevărați ai Bisericii Ortodoxe și de către aceștia vă lămuriți și vă luminați și vă călăuziți spre Hristos. Cereți sfatul preoților care au învățat și cunosc Sfânta Scriptură, ca să nu cădeți pradă lupilor celor îmbrăcați în piei de oi și mincinoși prooroci, care, după cuvântul Domnului, „pe mulți vor înșela“ (Matei 24, 11).

Luați aminte și la cuvintele Sfintei Scripturi, care ne învață zicând: „Sfatul bun te va păzi și cuvântul drept te va apăra“ (Pilde 2, 11). Și iarăși, de cele scrise: „Cei ce n-au cârmuitori cad ca frunzele, iar mântuirea stă întru mult sfat“ (Pilde 11, 14).

Să cerem sfatul preoților și călugărilor, ori de câte ori avem vreo nedumerire și nu înțelegem cele ce citim sau auzim. Este un semn de mare mândrie a nu cere sfat când suntem în nedumerire și nu putem înțelege Sfânta Scriptură. Aduceți-vă aminte de cele întâmplate cu famenul, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care se întorcea de la Ierusalim acasă, și șezând în carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar duhul a zis lui Filip Apostolul: „Apropie-te și te lipește de carul acesta. Și alergând Filip, l-a auzit citind pe proorocul Isaia și i-a zis: Înțelegi cele ce citești? Iar el a zis: Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?“ Și a rugat pe Filip să se urce și să șadă cu el în car și să-i explice cele ce nu înțelegea (Fapte 8, 27-31). Așadar, frații mei, să știți că în Sfânta Scriptură sunt locuri tainice, acoperite și cu anevoie de înțeles, și dacă cineva citește sau ascultă din ea și n-are călăuză spre a-l face să înțeleagă, ușor cade în rătăcire și se depărtează din sânul Bisericii lui Hristos.

Sfânta Scriptură, frații mei, este ca o mare fără fund a înțelepciunii lui Dumnezeu și oricine voiește să străbată această mare fără să știe a înota, se încurcă în ea, și în loc de folos poate să-și piardă mântuirea sufletului său. De aceea faceți ceea ce a făcut famenul Candachiei, de care am amintit mai sus, și întrebați pe preoți, ori unde nu înțelegeți adâncimea Sfintelor Scripturi.

Tocmai acest lucru a fost pricina rătăcirii de la adevăr a atâtor mii de suflete, care au căzut în erezii și în diferite secte, că au voit să se conducă după capul lor și să explice liber Sfânta Scriptură. Sfântul Casian Romanul, zice: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească" (Filocalia, vol. IV, p. 135).

Deci, rugați-vă cu credință Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Păstorul cel mare al Bisericii creștine, să rânduiască preoți și ierarhi buni în fruntea Bisericii Sale. Apoi să dea sămânță bună, adică cuvinte înțelepte, pline de har, tuturor preoților care vă păstoresc. Iar dumneavoastră să vă dea Dumnezeu darul înțelepciunii, al blândeții și smereniei, al dreptei credințe și al ascultării ca să împliniți cu fapta ceea ce vă învață Hristos prin preoți, prin Sfinții Părinți și prin Sfânta Scriptură. Amin.

(Arhimandrit Cleopa Ilie)

De la același autor

Ultimele din categorie