Sfântul Ioan Gură de Aur despre leacurile împotriva păcatului desfrânării

Căsătoria este înființată nu ca să ne stricăm, nici ca să ne pîngărim, ci ca să fim curați. Ascultă pe Pavel cum zice: Din pricina aprinderii, fiecare să-și aibă femeia sa, și fiecare bărbatul său. Două pricini sînt pentru care s-a înființat căsătoria: ca să fim curați și ca să ne facem părinți; dar, din aceste două, cea mai însemnată este curăția. Cînd a intrat pofta, a intrat și căsătoria, ca să taie obiceiul cel neînfrînat și să ne facă a ne mulțumi cu o singură femeie.

Tîlcuire la vorba Apostolului: „Din pricina aprinderii, fiecare să-șiaibă femeia sa.“

Către izvoarele de miere voiesc să vă îndrum astăzi, mierea neavînd niciodată sațiu. Așa este firea cuvintelor Sfîntului Apostol Pavel, și toți cîți își răcoresc sufletele din aceste izvoare o găsesc prin puterea Duhului Sfînt. Sau, mai degrabă, dulceața mierii e întrecută cu totul de plăcerea cuvintelor dumnezeiești. Proorocul arată aceasta zicînd: Cît sînt de dulci cerului gurii mele cuvintele Tale, mai mult decît mierea, gurii mele (Psalm 118:I03). Dar farmecul cuvintelor dumnezeiești întrece în dulceață nu numai mierea, ci ele sînt mai de preț decît aurul și orice piatră scumpă, și mai curate decît argintul. Cuvintele Domnului -zice același - cuvinte curate, argint cu foc lămurit; ispitit de pămînt, curățit de șapte ori (Psalm 11:5,6). Pentru aceea, și un înțelept zicea: A mînca miere multă nu este bine, iar cuvintele cele mărite trebuie a le cinsti (Pildele lui Solomon 25:27). Într-adevăr, din aceea vin adesea boli, dar prin acestea putem să înlăturăm chiar slăbiciunile pe care le avem; și încă mierea, în mistuire, piere, dar cuvintele dumnezeiești, cînd s-au mistuit, atunci se fac mai plăcute și mai folositoare, și celor ce le gustă, și la alți mulți. Și cineva, îmbuibîndu-se cu îndestulare dintr-o masă încărcată, dacă apoi se îngrețoșează și varsă se face neplăcut gazdei sale; dar acela care răsuflă învățătură duhovnicească împrăștie vecinului său mult miros plăcut. David, care mereu s-a împărtășit din astfel de mîncare, a zis: Inima mea a răspîndit miros de vorbă bună (Psalm 44:2). Căci este și vorbirea rea care se răspîndește. Și, după cum la mesele ațîțătoare mirosul se face după felul mîncărilor, tot așa și la puterea vorbelor: cum se primesc, tot așa le și răspîndesc mulți dintre oameni. De pildă, dacă te-ai dus la teatru și ai auzit cîntece destrăbălate, tot de acestea vei răspîndi peste tot împrejurul tău; iar dacă, ducîndu-te la biserică, ai fost părtaș la vorbele duhovnicești, de acestea vei și vorbi. De aceea a zis și Proorocul: Inima mea răspîndește miros de vorbă bună, arătîndu-ne hrana mesei la care a fost părtaș. Fiind încredințat de aceasta, și Pavel ne-a îndemnat, zicînd: Din gura voastră să nu iasă niciun cuvînt rău, ci numai ce este bun spre zidirea cea de trebuință, ca să dea har celor ce ascultă (Efeseni4:29). Și care este cuvîntul cel rău, întreb? Dacă ai învățat pe cel bun, atunci cunoști și pe cel rău, căci pentru deosebirea aceluia l-a pus pe acesta. Deci, care este bun n-aveți nevoie să învățați de la mine, căci chiar Apostolul ne-a arătat firea lui. Căci, cînd a zis: ce este bun, a adăugat: pentru zidire, arătînd că acela este bun, care întărește pe aproapele. Deci, după cum cel care întărește este bun, tot așa cel care dărîmă este rău și vrednic de osîndă.
Și tu deci, prea iubitule, dacă ai ceva de acest fel de spus, care ar putea să facă mai bun pe ascultător, să nu închizi cuvîntul în clipa mîntuirii; iar dacă nu ai nimic de acest fel, ci vorbe stricătoare, taci, să nu osîndești pe aproapele! Căci așa este cuvîntul [osîndirii], nu întărește pe ascultător, ci-l abate. Căci, dacă se îngrijește de faptele cele bune, adesea se ridică în mîndrie; iar dacă este neîngrijitor, se face și mai ușuratec. Dacă îți vine pe buze o vorbă rușinoasă și îndemnătoare la rîs, taci! Căci acel cuvînt care pornește spre desfrînare pe vorbitor și pe auzitor este rău și deșteaptă în om pofte urîte. Și, după cum lemnele sînt instrumentul și materia focului, tot așa sînt vorbele pentru gîndirile rele. De aceea, nu trebuie să vorbim toate cîte ne vin în minte, ci trebuie să ne nevoim a goni din minte poftele și orice cuget rușinos. Iar dacă cumva, fără voia noastră, am primit gînduri rele, să nu le arătăm niciodată cu limba, ci să le înăbușim în tăcere. Uitați-vă la fiarele și tîrîtoarele căzute în laț: dacă au găsit vreo scăpare și au ieșit la larg, se fac mai crude; iar dacă rămîn acolo închise pentru totdeauna, se nimicesc ușor și pier. Tot așa și poftele rele: dacă găsesc vreo scăpare prin gură și vorbire, flacăra ascunsă se aprinde; iar dacă le-ai închis în tăcere, acestea repede pier din minte. Astfel, dacă te-a cuprins vreo poftă rea, să nu vorbești vorbă urîtă, chiar dacă ai muri de dorința de o spune. N-ai cugetul curat? Cel puțin gura să fie curată și să nu dai afară noroi, cu care să întinezi și pe altul, și pe tine însuți. Căci nu numai acei care vorbesc, dar și cei care ascultă capătă multe neplăceri cînd se spun lucruri rușinoase. De aceea te rog și te sfătuiesc, nu numai să te oprești de a vorbi, dar chiar de a asculta pe alții vorbind, și să rămîi lipit de legea dumnezeiască. Pe un astfel de om și Proorocul îl fericește, zicînd: Fericit bărbatul - care n-a umblat în sfatul necredincioșilor, și în calea păcătoșilor nu a stătut, și pe scaunul pierzătorilor nu a șezut; ci în legea Domnului - voia lui, și în legea Lui va cugeta ziua și noaptea (Psalm 1:1, 2).
În convorbirile din afară (lumești), chiar dacă se strecoară cîte ceva bun, dar, între nenumărate necuviințe, mulțimea abia dacă vorbește un cuvînt sănătos. În Sfintele Scripturi este cu totul dimpotrivă: nu vei auzi nici un cuvînt urît, ci pe toate pline de mîntuire și de multă înțelepciune, cum sînt de pildă, cele ce s-au citit astăzi. Care sînt acestea? Cît pentru cele ce mi-ați scris, bine este omului să nu se atingă de femeie. Dar, din pricina desfrînării, fiecare bărbat să-și aibă femeia sa, și fiecare femeie să-și aibăbărbatul său (1 Corinteni 7:1, 2). Pavel legiuiește despre căsătorie, și nu se rușinează, nici nu roșește, și pe bună dreptate. Căci - dacă chiar Domnul a cinstit căsătoria, împodobind-o cu prezența și cu darul Său (căci a adus la nuntă darurile cele mai mari, schimbînd firea apei în vin) - cum sluga s-ar fi roșit să legiuiască căsătoria? Rău lucru nu este căsătoria, dar este urîtă prea-curvia, urîtă aprinderea. Căsătoria este un leac contra aprinderii.
Să nu o necinstim deci cu praznice diavolești, ci, cum au făcut cei din Cana Galilei, tot așa să facă și cei ce își iau acum femei, să aibă pe Hristos în mijlocul lor. Și cum se poate face aceasta, întrebi tu? Prin preoți, căci zice: Cine vă primește pe voi pe Mine Mă primește. Dacă ai îndepărtat pe diavolul – cîntecele destrăbălate, și melodiile dulcegi, și jocurile necuviincioase, și vorbele rușinoase, și pompa diavolească, și sunetul și rîsul din toată inima - în sfîrșit, dacă ai îndepărtat orice necuviință și ai adus înăuntru pe sfințiții robi ai lui Hristos, și Hristos va fi cu ei, negreșit, cu mama și frații Săi. Căci zice: Oricine va face voia Părintelui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă (Matei 12:50). Și știu că greu și supărător se va părea unora că sfătuiesc acestea și că dezrădăcinez un vechi obicei. Nu mă îngrijesc deloc de aceasta, căci n-am nevoie de bunăvoința voastră, ci de folosul vostru; nu de bătăi din palme și laude, ci de cîștig și de învățătură. Să nu-mi spună cineva: Apoi, așa este obiceiul! Unde se făptuiește păcatul, să nu pui înainte obiceiul! Ci - dacă cele făptuite sînt rele, chiar dacă obiceiul ar fi vechi - să-l desființezi; iar dacă nu sînt rele, chiar dacă nu-i obiceiul, adu-l și îl sădește. Obiceiul de a necinsti astfel de lucruri nu era vechi, ci a fost așezat încoace, căci adu-ți aminte cum a luat în căsătorie Isaac pe Revecca, ori Iacov pe Rahela. Scriptura amintește de aceste căsătorii și povestește cum au fost duse ele în casele mirilor lor, și nu amintește nimic de acest fel. Numai băutura și mîncarea au fost mai bogate ca de obicei și au chemat pe rude la nuntă; iar flautele, fluierele, chimvalele, și danțurile de bețivi și tot ceea ce este în mare cinste astăzi au fost înlăturate. Iar oamenii din vremea de astăzi, săltînd, cîntă în cinstea Venerei și [cîntece în care e vorba de] multe prea-curvii, și desfaceri de căsătorii, și dragoste fără de lege și împreunări neîngăduite. Și multe alte cîntece pline de necinste și de rușine cîntă în acea zi și după beție, și atîta necinste însoțește pe mireasă în public cu vorbe murdare. Cum mai ceri de la ea cinste, spune-mi, cînd din prima zi ai dus-o într-atîta nerușinare și te-ai îngrijit în fața ei și să spui, și să faci de acelea la care nu au drept să asculte nici robii cinstiți? Atîta vreme s-au muncit tatăl și mama îngrijind de fecioara lor, încît nici să nu spună, nici se audă pe altul zicînd vreo vorbă necinstită, s-au îngrijit de pat, camere deosebite, păzitori, uși, zăvoare și de plimbările spre seară, și să nu fie văzută de nimeni, nici chiar de rude; și de altele multe mai mari îngrijindu-se. Iar tu, venind, ai risipit toate acestea într-o singură zi și ai pregătit-o să se facă nerușinată prin acea serbare destrăbălată, și ai vărsat în sufletul miresei cuvinte de pierzare. Nu vin de-aici relele următoare? Nu de-aici prea-curviile și gelozia? Nu de-aici sterpiciunea, și văduvia și moartea fără vreme a părinților? Cînd chemi pe draci prin cîntece; cînd umpli pofta lor prin vorbe urîte; cînd bagi în casă mimi, histrioni și întreg teatrul; cînd umpli casa de desfrînate și te îngrijești să se desfăteze acolo toată ceata dracilor, ce mîntuire mai aștepți? Spune-mi, pentru ce mai aduci și preoți, cînd a doua zi ai să săvîrșești astfel de fapte? Vrei să arăți binefacere aducătoare de cîștig? Cheamă hore de săraci! Te rușinezi și te roșești? Atunci ce mai vrei decît aceastănecumințenie, cînd, băgînd pe diavolul în casă, nu crezi că faci rău, iar cînd e vorba de a intra Hristos terușinezi? După cum la intrarea săracilor Hristos privește, tot așa, în mijlocul mimilor și infamilor, diavolul ia parte la serbare. Și din acea cheltuială nu este nici un cîștig, ci se naște un mare păcat, însă din aceste cheltuieli vei dobîndi repede un mare cîștig. Dar [- zici tu - ] nimeni din oraș n-a făcut lucrul acesta! Începe tu, silește-te să fi începătorul acestui frumos obicei, pentru ca urmașii să te laude. Dacă vreunul te urmează întru acest obicei, nepoți și strănepoți vor spune celor ce-i vor cerceta obîrșia: Cutare cel dintîi a început acest frumos obicei. Dacă, pentru jocurile publice, cei care au întreținut cu măreție aceste lucrări nefolositoare sînt lăudați la mese de toată lumea, cu mult mai mult toți te vor lăuda pentru această faptă duhovnicească și vor aduce mulțumiri celui dintîi care a făcut începutul cel bun. Și îți va fi aceasta și dărnicie, și cîștig.
Sigur, dacă alții vor urma această pildă, tu, care ai aruncat sămînța, vei lua prețul rodurilor: prin acesta vei ajunge repede și tată, și Dumnezeu va fi de ajutor copiilor tăi și se va îngriji ca să îmbătrînești cu soția ta. După cum pe cei ce păcătuiesc Dumnezeu îi amenință, zicînd: Și vor fi femeile voastre văduve, și fiii voștri orfani (Ieșirea 22:24), tot așa, celor ce se supun Lui în toate, El le făgăduiește că le va da o bătrînețe fericită și toate bunurile împreună cu ea.
Pavel iarăși ne învață despre aceasta cînd zice că morțile grabnice vin adesea din mulțimea păcatelor. Pentru aceasta - zice el - între voi mulți sînt neputincioși, și bolnavi și mulți mor (1 Corinteni 11:30). Dar hrana dată săracilor împiedică de a se întîmpla acestea; și, chiar dacă se întîmplă ceva neașteptat, [milostenia făcută] aduce o repede îndreptare [a necazului], cum se poate afla din istoria fecioarei din Ioppe. Pe aceasta, care zăcea moartă, au înconjurat-o săracii hrăniți de ea, și lacrimile lor au deșteptat-o și au adus-o la viață. (Fapte 9:36). Rugăciunea văduvelor și săracilor este mult mai folositoare decît rîsul și orice danț. Aici, pentru o singură zi este desfătarea, acolo este veșnic cîștigul. Gîndește-te cît de mare lucru sînt atîtea binecuvîntări unite pe capul soției, atunci cînd intră în casa soțului său. Ce coroane mai vrednice decît acestea? Ce bogăție mai folositoare? Pe cînd obiceiul de acum este o nebunie curată. Dacă nici o pedeapsă, nici un chin nu amenință pe cei ce se poartă așa de necinstit, gîndește-te cît chin este să primești atîtea blesteme în public, de la oamenii beți și cu mintea întunecată, pe cînd toată lumea ascultă. Săracii, cînd primesc ceva, binecuvîntează, îți urează mii de bucurii; aceia însă - după beție, după mîncare - aruncă toate murdăriile pe capetele soților și parcă fac între ei o întrecere drăcească: ca și cum ar fi vrăjmași cei ce se întîlnesc, așa rudele lor se luptă între ele, care să spună vorbe neîngăduite și nelegiuite pentru cei ce se căsătoresc, urmînd pe vrăjmași; și întrecerea acestora între ei umple pe mire și pe mireasă de rușine.
Oare vom căuta altă probă – spune-mi! - că diavolii mișcă sufletele lor, și că acestea se fac și se spune către ei? Cine va sta la îndoială de acum înainte că diavolii mișcă sufletele lor, și că acestea se fac și se spun de către ei? Nimeni, desigur, căci acestea sînt darurile diavolului: glume proaste, beție, zăpăcirea minții. Iar dacă vreunul crede că a-i chema pe săraci în locul acestora e semn de nenorocire, să afle și aceasta, că nu hrănirea săracilor și văduvelor este semnul relelor înmiite și al oricărei rușini, ci stricații și femeile destrăbălate. Adesea, chiar din această zi desfrînata dintre prieteni, răpindu-l pe soțul căzut în cursă, s-a dus și i-a nimicit dragostea pentru soție, i-a sucit bunăvoința, i-a stins iubirea înainte de a se aprinde și a aruncat sămînța prea-curviei. Ar trebui ca părinții să se teamă de acestea, chiar dacă n-ar fi altceva, și să împiedice aducerea mimilor și jucătorilor la nunți.
Căsătoria este înființată nu ca să ne stricăm, nici ca să ne pîngărim, ci ca să fim curați. Ascultă pe Pavel cum zice: Din pricina aprinderii, fiecare să-și aibă femeia sa, și fiecare bărbatul său. Două pricini sînt pentru care s-a înființat căsătoria: ca să fim curați și ca să ne facem părinți; dar, din aceste două, cea mai însemnată este curăția. Cînd a intrat pofta, a intrat și căsătoria, ca să taie obiceiul cel neînfrînat și să ne facă a ne mulțumi cu o singură femeie. Căci pentru naștere de fii căsătoria nu face atît cît acel cuvînt al lui Dumnezeu, care zice: Creșteți, și vă înmulțiți și umpleți pămîntul (Facerea 1:18). Și martori sînt cîți au fost căsătoriți și n-au avut copii. Așa că pricina adevărată este aceea a curăției, și mai cu seamă acum, cînd tot pămîntul locuit este plin de neamul omenesc. La început, era de dorit să ai copii, pentru ca fiecare să lase amintire și rămășiță a vieții sale. Fiindcă nu era nici o nădejde de înviere, ci moartea era puternică și cei ce mureau socoteau că sînt nimiciți cu totul după această viață, Dumnezeu a dat această mîngîiere, facerea de copii, ca să rămînă chipurile vii ale celor ce se duc și ca neamul nostrum să se păstreze. Și, ca să înțelegi că mai ales pentru aceasta au fost doriți copiii, ascultă de ce se plînge, după toate suferințele lor, femeia lui Iov: Iacă - zicea ea - a pierit amintirea ta de pe pămînt, fiii tăi și fiicele tale (Iov 18:I7). Și iarăși, Saul către David: Așadar, jură-mi pe Domnul că nu vei stîrpi sămînța mea după mine, și că nu vei șterge numele meu din casa părintelui meu (1 Împărați 24:22). Dar – fiindcă învierea este la ușă și moartea nu înseamnă nimic, ci ne îndreptăm spre altă viață, cu mult mai bună - este zadarnică munca pentru acestea. Dacă dorești copii, poți să dobîndești cu mult mai buni acum, cînd ni s-au adus îmbrățișări duhovnicești, și nașteri mai bune și toiege de bătrînețe mai folositoare.
Deci o singură pricină are căsătoria, să nu ne pîngărim, și de aceea s-a găsit acest leac. Iar dacă ai degînd ca și după căsătorie să te pîngărești, de prisos și în zadar ai venit la căsătorie; ba încă nu numai înzadar și de prisos, ci chiar spre nenorocirea ta. Căci nu este același lucru dacă te pîngărești neavînd soție, și dacă, avînd soție, faci iarăși acest lucru. Căci aceasta nu este aprindere, ci prea-curvie. Deși se pare lucru de necrezut, totuși ceea ce am zis așa este în adevăr.
Știu că mulți socotesc prea-curvie numai cînd au înșelat o femeie cu bărbat. Eu zic că că este prea-curvie fie că se împreunează cu o desfrînată de rînd, fie cu o roabă, fie cu orice femeie nemăritată, atunci cînd are femeia lui.
Nu numai după cei înșelați, dar și după cei ce înșeală se socotește greșeala de prea-curvie. Să nu-mi pui înainte acum legile publice, care duc la judecată pe femeile publice și cer să fie pedepsite, iar pe bărbații însurați și care își bat joc de roabe nu-i pedepsesc. Eu îți voi citi legea lui Dumnezeu, care se supără deopotrivă și pe femeie, și pe bărbat, și numește lucrul prea-curvie. Zice: Și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său, adăugînd: Bărbatul să dea femeii dragostea cuvenită. (1 Corinteni 7:3). Ce a voit să înțeleagă prin aceasta? Oare să nu-i prăpădească veniturile? Să-i păstreze zestrea neatinsă? Să-i dea haine scumpe, masă încărcată, alai strălucit, slugi numeroase? Ce zici? Ce fel de dragoste ceri? Căci toate acestea sînt semne de dragoste. Nimic nu cer de felul acesta - zice el - dar cer înfrînare și curăție. Trupul bărbatului nu-i al bărbatului, ci al femeii, deci să-i păstreze neatinsă această avuție, să nu o micșoreze, să nu o strice. Dintre slugi, aceea se numește iubitoare de stăpîn, care, primind bani [în păstrare] de la stăpînul său, nu ascunde nimic din ei. Deci, fiindcă trupul bărbatului este zestrea femeii, bărbatul să fie binevoitor pentru această avere. Că aceasta înțelege cînd zice: Să-i arate dragoste. Ca întărire este adaosul: Femeia nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul: tot așa și bărbatul nu este stăpîn pe trupul său, ci femeia (1 Corinteni 7:4). Deci, dacă vei vedea vreo prea-curvă că te momește, că-ți întinde curse, că se atîrnă de tine, zi-i ei: Nu este al meu trupul, este al femeii mele: nu îndrăznesc să mă folosesc de el și să-l dau altei femei. Aceasta să facă și femeia. Mare este această potrivire în vrednicie a amîndorura, deși în celelalte Pavel pune deasupra mult pe bărbat, cînd zice: Fiecare să-și iubească femeia sa (...), iar femeia să se teamă de bărbat (Efeseni 5:33) Și: Bărbatul este cap femeii (Efeseni 5:23). Și: Femeia să se supună bărbatului (Efeseni 5:22). Și tot așa în Vechiul Testament: Atrasă vei fi către bărbatul tău, și el te va stăpîni (Facerea 3:I6). Deci cum a hotărît dreapta împărțire a robiei și a stăpînirii? Atunci cînd a zis: Femeia nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul; tot așa, bărbatul nu-i stăpîn pe trupul său, ci femeia, a așezat o potrivită îndreptățire [a fiecăruia]: după cum acela este stăpîn al trupului ei, tot așa și ea este stăpîna trupului lui. Pentru ce a făcut atîta cinstită împărțire? Pentru că, în toate celelalte, este de trebuință mai marea vrednicie a bărbatului, iar unde este vorba de dragoste și curăție, acolo bărbatul n-are nimic mai mult decît femeia, ci deopotrivă se pleacă ei dacă a călcat legile căsătoriei. Și pe bună dreptate, căci nu pentru aceasta a venit la tine soția ta și a părăsit pe tatăl, mama și toată casa ei - ca să o batjocorești, ca să o înlocuiești cu o păcătoasă de roabă, ca să-i faci neajunsuri; ai luat-o ca însoțitoare, ca tovarășă a vieții, ca liberă, ca deopotrivă în cinste cu tine. Oare nu este fără noimă, cînd ai primit zestrea ei, să porți toată grija pentru aceasta și să nu o micșorezi întru nimic, iar ceea ce este mai scump decît toată zestrea, adică cinstea, și curăția și însuși trupul tău, care este bogăția ei, să-l strici și să-l păngărești? Dacă i-ai mîncat zestrea, vei da socoteală socrului tău; dacă ai micșorat cinstea, te va pedepsi Dumnezeu, Care a înființat căsătoria și ți-a dat femeie. Iar că aceasta este adevărat, ascultă ce zice Pavel despre prea-curvie: Drept aceea, cel ce nesocotește (acestea) nu nesocotește pe om, ci pe Dumnezeu, Care ne-a și dat Duhul cel Sfînt (I Tes. IV, 8). Iată prin ce cuvinte a arătat că prea-curvie se face nu numai cînd, avînd femeie, ai necinstit o femeie cu bărbat, dar și pe orice desfrînată. Căci – după cum numim prea-curvă pe femeie, fie că păcătuiește cu un rob, fie cu oricine - tot așa zicem că bărbatul se pîngărește dacă are femeie, fie că își face poftele cu o roabă, fie cu orice femeie publică. Să nu disprețuim deci mîntuirea noastră și nici să dăm diavolului sufletul nostru prin acest păcat. Căci de aici se nasc nenumăratele stricări de case, nenumăratele certe; din această pricină se stinge gingășia, din aceasta piere dragostea. După cum nu e cu putință ca un om cinstit să-și uite și să-și disprețuiască femeia, tot așa nu e cu putință ca un om neînfrînat și curvar să o iubească, chiar dacă ar fi cea mai frumoasă între toate. Din curățenie se naște dragostea, din dragoste, nenumăratele bunătăți. După căsătorie, socotește-le pe toate celelalte femei ca fiind pietre, știind că dacă te vei uita cu ochi poftitori la vreuna - fie desfrînată, fie măritată - te-ai făcut vinovat de nelegiuirea prea-curviei. Șoptește-ți în fiecare zi acestea; și - dacă vei vedea că s-a născut în tine pofta pentru o altă femeie, iar prin asta femeia ta ți se pare neplăcută - intră în casa ta, deschide cartea de față și, luînd pe Pavel ca ajutor, stinge-ți flacăra repetând neîncetat aceste vorbe.
Și așa, femeia ta iarăși îți va fi plăcută, cînd nici o poftă nu-ți va scădea bunăvoința către ea. Și nu numai că soția îți va fi mai plăcută, dar și tu te vei arăta mai cinstit, căci nimic nu este mai rușinos decît un bărbat căsătorit care se pîngărește: unul ca acesta se roșește nu numai în fața socrului, și a prietenilor și a oricărui om întîlnit, dar și în fața slugilor. Și nu numai acesta este răul, dar încă mai mult: casa lui i se pare mai grozavă decît orice închisoare cînd o zărește pe femeia sa și își întoarce gîndul mereu spre chipul celei stricate.
Vrei să pricepi bine cît de mare este acest rău? Gîndește-te ce fel de viață duc cei ce își bănuiesc femeile, cît de fără gust le pare mîncarea și băutura. Masa li se pare încărcată cu otrăvuri omorîtoare și, ca de o molimă plină de toate relele, așa fug de casa lor. N-au somn, noaptea nu le este liniștită, n-au întîlniri cu prietenii, nici chiar razele soarelui nu mai lucesc pentru ei; cred că îi supără și lumina, nu cînd au văzut-o pe soție pîngărindu-se, dar numai cînd au bănuit-o. Gîndește-te că și femeia suferă acestea cînd aude de la vreunul sau numai bănuiește că te-ai dat pe tine vreunei femei stricate. Judecînd acestea, să fugi nu numai de prea-curvie, dar chiar și de bănuieli; și, dacă ești bănuit [de soție] pe nedrept, împac-o și o încredințează [de aceasta]. Nu din ură sau din nebunie, ci din grijă face așa, și din teama prea-mare pentru averea sa. Într-adevăr - cum am spus mai sus - averea ei este trupul tău, avere mai depreț decît toate celelalte. Să nu o vatămi pe ea în ce are mai scump, pricinuind rană omorîtoare! Căci dacă o disprețuiești, să te temi de Dumnezeu, răzbunătorul unor fapte ca acestea și amenințătorul cu pedepse neîndurate pentru astfel de păcate. Acelora care stăruiesc în așa fapte, le zice [că vor ajunge] unde viermele lor nu moare, și focul nu se stinge (Marcu 9:44). Dacă nu te mișcă prea mult viitorul, teme-te cel puțin de ceasul de față. Mulți din aceia care se alipesc de femeile curve vor pieri chiar înaceastă viață, ca răi, cu rău, apucați de cursele lor: acelea - luptîndu-se să-i îndepărteze de la soția luată prin căsătorie, să-i împresoare cu totul în dragostea lor de farmece - se îngrijesc de băuturi vrăjite și țes multe curse; apoi - aruncîndu-i astfel în vreo boală grea, și ducîndu-i spre pierzare și înconjurîndu-i de o lungă putreziciune și de nenumărate rele - îi răpesc din această viață. Dacă nu te temi de gheena, omule, teme-te de farmecele acelor femei! Căci, cînd vei fi lipsit, din pricina prea-curviei, de ajutorul lui Dumnezeu, cînd vei fi despuiat de ajutorul de sus, femeia cea stricată - luîndu-te pe tine cu îndrăzneală și chemînd în ajutor diavolii ei, adăugînd amulete, punîndu-ți piedici - alungă mîntuirea ta cu multă ușurință, făcîndu-te de rușine și de rîs tuturor locuitorilor orașului, încît nici nu se îndură de tine, care suferi de toate relele. Căci zice: Cine se va îndura de fermecătorul cel mușcat de șarpe și de toți cei care se apropie de fiare (Iisus Sirah 12:17). Las la o parte pierderea de bani, bănuielile zilnice, nerușinarea, îngîmfarea, certurile urîte din pricina femeilor stricate și nebune, care sînt mai crude decît toate morțile. De la femeia ta nu suferi adesea nici o vorbă grea, dar te închini în fața desfrînatei care te nimicește. Nu te rușinezi, nu te roșești, nu dorești să se despice pămîntul sub tine? Cum poți ruga pe Dumnezeu cu aceeași gură cu care ai sărutat o femeie stricată? Și nu te temi, nu te înspăimînți - spune-mi! - că o să cadă pe capul tău rușinat vreun fulger trimis de sus? Chiar dacă te ascunzi de femeia ta nedreptățită, dar de ochiul cel neadormit nu te poți ascunde nicăieri, căci - acelui curvar care zicea: Întuneric și ziduri mă înconjură, de ce să mă tem? (Iisus Sirah 23:25) - înțeleptul i-a răspuns că ochii Domnului au mai multă lumină decît soarele ca să vadă faptele oamenilor (Iisus Sirah 23:27). Iată de ce Pavel a zis: Din pricina curviilor însă, fiecare să-și aibă femeia sa, și fiecare să-și aibă bărbatul ei. Bărbatul să dea femeii datoria iubirii; asemenea și femeia bărbatului ei (1 Corinteni 7:23). Nu te uita la femeia lingușitoare, că miere pică din buzele femeii stricate, care pînă la o vreme îndulcește gîtlejul tău. Iar mai pe urmă, mai amară decît fierea o vei afla și mai ascuțită decît sabia cea de amîndouă părțile ascuțită (Pildele lui Solomon 5:3,4). În sărutările femeii destrăbălate este otravă, otravă ascunsă și nebănuită. Să alergăm așadar după o plăcere neîngăduită și primejdioasă, care pricinuiește răni nevindecate, în loc de a trăi fericiți și apărați? Lîngă femeia ta legiuită tu găsești totdeodată plăcere, pază, cinstire, prețuire și cuget curat; acolo, dimpotrivă, totul este amărăciune, totul este chin, și tu ești pururea sub bănuială. Căci, chiar dacă nimeni nu te-a văzut, cugetul tău nu va înceta să te învinovățească; oriunde te vei întoarce, pretutindeni te vor urmări mustrările, strigătele înfrcoșate ale acestui judecător neîmpăcat. Dacă deci căutați plăcerea, fugiți de femeile stricate! Căci nu este nimic mai îngrozitor decît acest obicei, nimic mai nesuferit decît aceste legături, nimic mai necinstit decît această însoțire. Cerboaică prea-iubită și gazelă plină de farmec să-ți fie [soția]; dragostea de ea să te îmbete totdeauna și iubirea ei să te desfăteze (Pildele lui Solomon5:19). Cînd tu ai la îndemînă un izvor de apă limpede, de ce să alergi la o baltă noroioasă, care scoate miros de gheenă și chinuri neînchipuite? Care este apărarea ta, cererea ta de milă? Dacă aceia care cad în aprindere înainte de căsătorie sînt pedepsiți și își ispășesc greșeala lor, ca acela care era îmbrăcat cu haine murdare, cu atît mai mult oamenii însurați. Căci de această dată, învinuirea este îndoită și întreită: pentru că mîngîierile de care se bucură îi împiedică a se azvîrli în asemenea neorînduială, vina lor nu mai este socotită numai ca aprindere, dar ca prea-curvie, cel mai greu dintre păcate. Să nu încetăm deci a repeta și nouă și femeilor noastre aceste învățături, cu care vreau chiar eu să sfîrșesc: «Din pricina desfrînărilor (aprinderii) însă, fiecare să-și aibă femeia sa, și fiecare să-și aibă bărbatul ei. Bărbatul să dea femeii datoria iubirii; asemenea și femeia bărbatului ei. Femeia nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul; asemenea și bărbatul nu este stăpîn pe trupul lui, ci femeia (I Corinteni 7:2-4). Să păstrăm cu îngrijire aceste cuvinte în mintea noastră, în piață și acasă, ziua și seara, la masă și în pat, în sfîrșit, peste tot; să le cugetăm, să le învățăm pe femeile noastre să ni le repete, să le audă și ele de la noi, pentru ca, petrecînd curați această viață, să fim primiți în împărăția cerurilor, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care și cu Care mărire Tatălui și Sfîntului Duh în veci vecilor. Amin.
BIBLIOGRAFIE: Studii omiletice asupra celor trei cuvîntări ale Sfîntului Ioan Hrisostomul despre căsătorie, cu traducerea lor, Teză pentru licență, de Nicolae N. Marinescu, Litotipografia L. Moțățeanu, București, 1908.
 

Citește alte articole despre: căsătorie, păcate, cununie, Patimi, desfrânare, Cana Galileii

De la același autor

Ultimele din categorie