Minuni ale Sfântului Cosma de la Zografu

Şi spărgând urciorul, au aflat în el un şarpe, după cum le grăise mai înainte sfântul, şi au preaslăvit pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei de moartea cea neaşteptată.

Minunea cu şarpele din ulciorul cu vin

Odată, au venit la el doi ieromonahi de la Sfânta Mănăstire Hilandar, ca să-l cerceteze şi să-l întrebe ceva din Dumnezeiasca Scriptură şi să primească folos din insuflatele de Dumnezeu cuvinte ale lui şi din viaţa sa cea plină de virtuţi. Au luat aceştia cu ei şi un urcior cu vin, pe care l-au ascuns la marginea drumului, că nu era nevoie să-l ducă la preacuviosul, care din pricina marii lui înfrânări, nici apă nu bea pe săturate, ci au dus lui altceva, un dar de post. El i-a primit cu bucurie şi cu închinare întru Domnul. Dar ei, după ce au vorbit îndestul cu sfântul şi au primit mare folos pentru sufletele lor şi învăţături mântuitoare, au luat rugăciune şi binecuvântare şi voiau să pornească la drum. Însă, prin darul înainte vederii, pe care-l avea de la Dumnezeu, Cosma a văzut cu duhul că un şarpe s-a furişat şi a intrat în urciorul cu vin pe care aceştia îl ascunseseră lângă cale, şi le-a spus:

– Fraţilor, feriţi-vă pentru Domnul, ca să nu cumva să beţi vinul din urciorul pe care l-aţi ascuns pe cale, ci spargeţi-l pe el, căci dacă veţi bea din vin, veţi muri din pricina otrăvii şarpelui!

De cum au auzit acestea, ieromonahii s-au înfricoşat şi au pornit ei plini de cutremurare la drum, minunându-se cum a cunoscut şi le-a vestit lor taina cel care nu o cunoştea. Şi au făcut după cum le spusese lor. Şi spărgând urciorul, au aflat în el un şarpe, după cum le grăise mai înainte sfântul, şi au preaslăvit pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei de moartea cea neaşteptată prin plăcutul Său, şi s-au întors, mărturisind darul lui Dumnezeu întru minunea ce o petrecuseră, mulţumind Preacuviosului Cosma.

Minunea Sfântului Cosma cu Sfântul Damian de la Esfigmenu

În apropierea Sfintei Mănăstiri Esfigmenu, în locul în care se numeşte Samaria, vieţuia un monah plin de virtuţi pe nume Damian, care ducea viaţă pustnicească, nevoindu-se mult pentru mântuirea lui. El îşi pusese ca rânduială să nu doarmă în chilie străină. Într-o zi, pentru o oarecare pricină, a mers la un frate pustnic, prieten de-al său. Şi pentru că nu l-a găsit pe acesta la chilie, căci era plecat după oarecare treburi, s-a pus să-l aştepte vreme îndelungă, până ce s-a înserat. Atunci, după ce au vorbit, s-a gândit el să plece. Deci de-ndată ce şi-a terminat lucrul, a vrut să se întoarcă la chilia sa, însă prietenul lui, acel frate, îl silea, rugându-l:

– Rămâi aici în astă noapte şi înnoptează în chilia mea, iar mâine vei pomi la drum, căci este târziu şi a început să plouă!

Însă, ca să îşi păzească rânduiala, Damian nu a rămas acolo, ci a pornit pe ploaie şi întuneric. Şi tot mergând, s-a făcut într-atât de întuneric şi într-atât turna cu găleata, încât el a rătăcit calea şi nu ştia nici măcar unde se află şi nici încotro merge. Şi de atâta oboseală, neştiind ce altceva ar trebui de făcut, a strigat la Dumnezeu:

– Doamne, mântuieşte-mă, că pier!

Şi îndată ce a spus aceste cuvinte, s-a aflat într-o clipită în chilia lui.

Iar ziua următoare s-a ridicat şi a plecat la Preacuviosul Cosma, căci îl socotea ca om duhovnicesc şi plin de multă înţelepciune, şi i-a povestit lui ispita prin care a trecut şi cele pătimite. L-a întrebat pe acesta, vrând să înţeleagă pentru ce i s-a întâmplat lui un astfel de necaz - să fi greşit, oare, cu ceva înaintea Domnului şi să nu fi luat aminte? Iar părintele i-a răspuns:

– Nu te necăji pentru aceasta, preaiubite frate, ci află că pentru Domnul ai fost nevoit să nu-ţi încalci rânduiala ta, de aceea El te-a ferit de moarte! Încă şi mai mult, pentru ca să înţelegi că, dacă îţi păzeşti făgăduinţa pe care ai dat-o Lui la călugărie, de dinaintea pristolului lui Hristos celui înfricoşător şi de dinaintea sfinţilor îngeri, El ne va izbăvi din veşnica moarte.

Mângâindu-se cu cele spuse de stareţul cel sfânt, fratele Damian a plecat slăvind pe Dumnezeu şi rămânând în chilia lui până la sfârşitul vieţii sale.

Minunea cu peştele

Odată, Preacuviosul Cosma a căzut greu bolnav, şi dorea să mănânce puţin peşte, ca să-şi mângâie puţin trupul său ostenit de îndelungatul post şi de înfrânare. Însă, neavând peşte, şi-a aruncat necazul său înaintea Domnului şi deodată, o, minune a Proniatorului a toate! A văzut în înaltul cerului un vultur care zbura către el şi care i-a adus un peşte după cum dorea, lăsându-l pe acesta înaintea lui şi zburând apoi din nou către înălțime. Şi, precum odinioară Dumnezeu a poruncit corbului ca să aducă pâine şi came Sfântului şi slăvitului Proroc Ilie, tot astfel şi acum, în acelaşi chip, Domnul i-a trimis hrană şi acestui rob bineplăcut al Său, ca mângâiere în boala lui, poruncindu-i vulturului să-i aducă peştele. Iar el se bucura şi preaslăvea pe Dumnezeu, Care hrăneşte orice trup. Şi luând peştele, sfântul l-a fript pe foc; dar tocmai când se pregătea să stea la masă şi să mănânce, a auzit un glas care i-a spus:

– Lasă o bucată de peşte şi pentru Hristofor, căci e peştele lui!

Iar el a făcut întocmai; a mâncat şi s-a mângâiat aducând mulţumire lui Dumnezeu, Care-Şi deschide mâna Sa cu binecuvântare către orice făptură vie.

Iar pomenitul Hristofor, despre care glasul i-a spus Preacuviosului să-i lase o bucată de peşte, era un duhovnicesc stareţ care vieţuia şi se nevoia undeva în apropiere, într-un loc pustiu. În acele zile şi lui i se întâmplase să cadă bolnav şi rugase pe un frate de-al său să caute şi să-i aducă un peşte pentru mângâierea neputinţei lui. Iar fratele a aflat şi i-a adus; dar când el a luat peştele, curăţându-l şi spălandu-l ca să-l pregătească, deodată, zburând un vultur, a răpit peştele din mâinile lui Hristofor şi l-a dus pe el, aşezându-l înaintea Preacuviosului Cosma – despre care am amintit mai înainte minunea. Iar Hristofor n-a ştiut aceasta şi se mâhnea ca un om neputincios.

Şi, făcându-se dimineaţă, a mers la preacuviosul ca să-l cerceteze şi să-l mângâie; să-i povestească acestuia ce necaz i s-a întâmplat lui cu peştele. Şi spunând rugăciunea, a bătut la uşa chiliei preacuviosului. Iar Sfântul Cosma i-a răspuns dinlăuntru:

– Intră, frate, căci te aşteptam ca să-ţi mânânci porţia ta din peştele pe care l-ai dobândit şi pe care te pregăteai să-l mănânci!

Intrând Hristofor, a văzut o bucată de peşte fript aşezată pe masă şi mult s-a minunat. Atunci l-a rugat să-i spună, ca să înţeleagă cum s-a întâmplat o astfel de minune. Şi el i-a povestit întregul adevăr, cum a vrut să mănânce peşte pentru puţină mângâiere a neputinţă lui, şi cum deodată un vultur ce zbura i-a adus lui peştele, şi cum a auzit un glas care i-a spus să lase o parte din peşte pentru Hristofor. Atunci amândoi au preaslăvit pe Dumnezeu şi au prânzit împreună, dând slavă lui Dumnezeu cu mulţumire, veselindu-se ei. Şi Hristofor s-a întors la chilia sa mărind pe Dumnezeu, Care hrăneşte pe cei ce se tem de El.

Minunea cu stareţul de la Hilandar

Într-o Joie Mare, după Utrenie, Sfântul Cosma a fost întru răpire şi a văzut în văzduh un suflet pe care demonii îl chinuiau la vămi, căci nu avea fapte bune şi pocăinţă pentru păcate. După descoperirea lui Dumnezeu, prin darul înainte-vederii pe care-l avea, a înţeles că acel suflet era al egumenului Sfintei Mănăstiri Hilandar. De aceea, a trimis de-îndată un ucenic de-al său la Hilandar, ca să vestească fraţilor de acolo să facă osebite rugăciuni la Dumnezeu pentru izbăvirea sufletului egumenului; şi el însuşi, plin de umilinţă, s-a rugat cu lacrimi. Când ucenicul preacuviosului a venit şi a povestit vedenia fraţilor, ei nu au crezut, răspunzându-i:

– Părintele nostru, egumenul, abia ce-a ieşit din biserică şi a mers la chilia lui, şi acum se pregăteşte să slujească Sfânta Liturghie şi să împărtăşească pe fraţi. Apoi i-au spus lui:

– Stareţul tău cel înşelat spune să ne rugăm pentru el ca şi cum ar fi murit...

Iar apoi, deşi nu credeau, au mers totuşi să-l vadă pe egumen şi să-i grăiască lui. Şi pentru că nu au primit răspuns la uşa chiliei, au intrat ei înăuntru şi l-au găsit mort de moarte neaşteptată.

Atunci s-au înfricoşat şi au crezut cuvintele şi vedenia sfântului, şi plângeau, şi se rugau la Domnul pentru egumen.

(Viaţa făcătorilor de minuni de la Zografu: Sfântul Cosma şi Sfântul Pimen iconarul, traducere de Gheorghiţă Ciocioi, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 43-50)

Ultimele din categorie