Sfântul Cuvios Cosma Zografitul a pustnicit în Sfântul Munte al Athosului, în anii 1323.

Sfântul Cosma, pustnic al Mănăstirii Zografu, a fost bulgar de origine. În tinerețe a făcut tot ce a putut să nu se căsătorească și a părăsit în secret casa părinților săi, plecând spre Muntele Athos. Pe drum spre Sfântul Munte, diavolul a încercat să-l zdruncine pe tânăr printr-o viziune înfricoșătoare a unei adâncimi infinite a mării care înconjura muntele. Tânărul a scăpat de ispita diavolească după îndelungă rugăciune făcută cu ardoare.

La Sfântul Munte, Cosma a fost primit în Mănăstirea Zografu, unde a fost novice o perioada lungă de timp, după care a fost tuns și numit ecleziarh. Sfântul Cosma a fost învrednicit de un dar deosebit chiar din partea Stăpânei Sfântului Munte, Preasfânta Fecioară, care la hramul Buneivestiri de la Mănăstirea Vatoped a binevoit să-i dezvăluie acestuia o fărâmă din grija ei față de oameni. Astfel i se arătă o Fecioară cu slavă împărătească, care participa la slujbele din biserică și la trapeză, toți călugării slujind și supunându-i-se ei.

Curând, sfântul a fost hirotonit diacon, apoi preot, ceea ce l-a inspirat la multe fapte remarcabile. Râvnitor pentru mântuire, prin multele rugăciuni la Maica Domnului, a fost învrednicit de un semn special din partea Preasfintei Fecioare. El a auzit vocea Maicii Domnului vorbindu-i dintr-o sfântă icoană în care ea îl întreba pe Fiul ei: „Cum se va mântui Cosma?”. La care Mântuitorul a răspuns: „Lăsați-l să se retragă în pustie”.

După ce primi binecuvântarea din partea superiorului său, Sfântul Cosma s-a retras în sălbăticie, unde într-o peșteră tăiată în stâncă și-a început nevoința însingurării. Dumnezeu însă nu s-a lepădat de rugătorul său credincios, dăruindu-i darul înainte vederii.

Ca și la începutul drumului său în ale credinței, vrăjmașul neamului omenesc a încercat din nou să-l abată pe sfânt de la drumul său, dându-i în ultimele sale zile de viață o încercare cumplită. Nu cu mult timp înainte de moartea alesului lui Dumnezeu, i s-a arătat Însuși Hristos care i-a spus că înainte ca sufletul său să urce la cer va veni satan cu armata lui și-l vor chinui.

Pregătit cu acea mângâiere divină pentru încercările care urmau, sfântul a îndurat curajos atacurile demonice și în a treia zi de bătăi furibunde a primit Preacuratele Taine. Cu rugăciuni de slavă lui Dumnezeu pe buze, sfântul a plecat cu pace de la moarte la viață în Sânul Domnului.

Dumnezeu, „Care slăvește pe toți cei ce-L slăvesc pe El”, l-a slăvit în mod minunat și pe Sfântul Cosma la moartea sa. La slujba înmormântării sfântului, mulțime de animale sălbatice și păsări s-au adunat la peștera sa, simțind și ele pierderea pentru Sfântul Munte.

La punerea sa în mormânt, fiecare din cele necuvântătoare au scos sunete de jale, ca un ultim omagiu adus sfântului lui Dumnezeu.

După patruzeci de zile, când frații au deschis mormântul sfântului după privegherea de toată noaptea, după cum era obișnuit, ca să mute cu cinste sfintele moaște la mănăstire, acestea nu au mai fost de găsit. Dumnezeu le-a ascuns în mod minunat. Acestea toate s-au întâmplat în anul 1323.