Viaţa - dar al lui Dumnezeu

Potrivit Revelaţiei şi învăţăturii Bisericii, Dumnezeu a creat lumea din nimic (2 Macabei, 7,28). Dumnezeu a creat viaţa sub toate aspectele ei, iar în ceea ce priveşte viaţa omenească, Dumnezeu a arătat o grijă deosebită.

Viaţa omenească nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru apariţia ei, Dumnezeu a avut o grijă deosebită: omul nu apare la porunca, ci în urma unui sfat şi a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat de aghiograf prin termenul de plăsmuire şi de suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai ales) de suflarea viufăcătoare a lui Dumnezeu.1

Nemurirea acestuia

Aceasta ne dovedeşte faptul că omul nu este simplă fiinţa biologică („fiinţă vie“ înzestrată cu suflet rational), ci este deodata suflet viu (Facere 2,7) şi trup omenesc (nu orice trup) viu. Aşa a apărut primul om (Adam), aşa au apărut, apar şi vor apărea - cu voia lui Dumnezeu - oamenii in istorie: suflete vii în trupuri vii. Omul este, aşadar, o fiinţă psiho-fizică ce a fost şi este creată de Dumnezeu după chipul Său (Facere 3, 28), în vederea asemănării cu El. Consecinţa logică a acestei învaţături şi credinţe este aceea că toate fiinţele omeneşti sunt în mod fundamental egale între ele în ceea ce priveşte natura şi vocaţia lor. Ele posedă deodată, actual şi potenţial, aceeaşi demnitate şi aceeaşi valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip într-un continuu proces de asemănare cu Dumnezeu.

Dacă viaţa şi, mai ales, viaţa omenească nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vieţii umane nu este efectul întâmplării şi nici exclusiv produsul eforturilor omeneşti. Viaţa omului este de la Dumnezeu şi se perpetuează prin intermediul fiinţelor omeneşti, potrivit celor rânduite de Dumnezeu. Omul se bucură de viaţa şi de puterea vieţii; are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup omul îşi pregateste participarea la Împărăţia lui Dumnezeu.2

Omul este constituit din două elemente deosebite, unul material şi celălalt spiritual, trup şi suflet. Trupul omului este luat din pământ, fiind astfel compus din materie şi, prin aceasta, în tot cursul acestei vieţi omul stă în strânsă legătură cu tot ceea ce este pământesc. Trupul este muritor, sufletul nemuritor. Trupul este făcut ca „să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat“ (Eccl. 12, 7). Sufletul este creat de Dumnezeu, nu emanat din El. Prin suflet, omul stă în legătură cu Dumnezeu şi cu lumea spirituală.

Concepţia sau învăţătura despre cele două elemente componente ale naturii omului, trup şi suflet, se numeşte dihotomism sau, astfel spus dualism antropologic. Dihotomia naturii omeneşti a fost totdeauna şi este neclintit învăţată de Biserică.3

Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră lumea, în starea ei paradisiacă, a fi o biserică. Cosmosul este prin creaţie o biserică în care Adam, prum om, era chemat să devină „preot“, aducând jertfă de laudă lui Dumnezeu. Ea era o biserică „nefăcută de mâini“, având ca ieration, sfântă a sfintelor sau altar - lumea cea de sus, destinată puterilor cereşti, iar ca naos, pe cele de jos, lumea sensibilă, a fiinţelor sensibile şi a omului.

În cadrul acestei mari biserici, omul era, la rândul său, o „biserică tainică“, prezenţa sa în faţa Creatorului având o dimensiune eclesiologică. El reprezeintă elementul, inelul de legătură, între cele două dimensiuni: omenesc şi dumnezeiesc, pământesc şi ceresc, pentru că se află la mijloc între Dumnezeu şi materie12. El este numit, de aceea, „o altă lume, îndoită şi nouă“, „cer şi pământ“.4

Sfântul Antonie cel Mare, spunând că Dumnezeu a dăruit celor din ceruri nemurirea, celor de pe pământ - prefacerea, trecerea de la viaţă la moarte, defineşte viaţa „unirea şi legătura minţii cu sufletul şi cu trupul“, iar moartea - „stingerea conştiinţei lor“, fără „pierderea celor împreunate“, căci „pentru Dumnezeu toate se păstrează şi după desfacere“5.

Preocupaţi de aspectul duhovnicesc al acestor constatări existenţiale, Părinţii filocalici vorbesc despre un îndoit chip al naşterii noastre: unul firesc şi altul, infinit superior - cel duhovnicesc. Cel dintâi este cel după fiinţă, şi aparţine tuturor oamenilor, cel de-al doilea este după buna plăcere şi după hotărârea voinţei. Prin cel dintâi, se dă celor născuţi, „întreg harul înfierii“ „desăvârşirea înfierii în potenţă“. Cel de-al doilea fel de naştere sădeşte în om, pe lângă har ca potenţă, „asemănarea atotdumnezeiască cu Cel cunoscut“.6

Sfântul Clement Alexandrinul consideră că fiecare îşi conduce propria viaţă după cum în cere lui Dumnezeu, „pedagogul“ de la care dobândim toate cele folositoare spre mântuire: „După cum generalul care conduce armata sa, se îngrijeşte de salvarea ostaşilor lui, după cum căpitanul unei corăbii cârmuieşte corabia lui, cu dorinţa de a salva pe călători, tot aşa şi Pedagogul, datorită purtării de grijă pe care o are de noi, conduce pe copiii Săi spre o viaţă mântuitoare. Şi ca să spun pe scurt, toate câte le cerem în chip binecuvântat de la Dumnezeu ca să ni se dea nouă, pe acelea le dobândim, dacă ascultăm pe Pedagog.“7 (Pr. Cristian Ursulianu, Parohia Zvoroneşti)

1 Aceste date au fost extrase din broşura lansată în data de 11 mai a.c. la Institutul „Sf. Nicolae“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei la conferinţa ce a lansat proiectul cu tema „Pledoarie pentru viaţă“, evenimenent ce a fost mediatizat la vremea respectivă în cotidianul „Lumina“ şNr. 116 (406), vineri, 12 maiţ;

2 Ibidem;

3 Pr. prof. dr. Isidor Todoran, Arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Op. cit., pag. 162;

4 Sfântul Grigorie Sinaitul, Din viaţa Sfântului Grigorie, Arhiepiscopul Salonicului, făcător de minuni, în Filocalia..., vol 8, p. 141 apud. Preot Ioan C. Teşu, op. cit., pag. 16;

5 Sfântul Antonie cel Mare, Învăţături despre viaţa monahală, în Filocalia..., vol. 1, pag 39 apud. Preot Ioan C. Teşu, op. cit., pag. 18;

6 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia..., vol. 3, p. 54 apud. Preot Ioan C. Teşu, op. cit., pag 18-19;

7 Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea întâia, apărută în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 4, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982, pag. 197;

Ultimele din categorie