Text și context

Înainte ca întreaga lume să aibă acces la o întrevedere specială cu Hristos Cel Înviat, anumiți oameni au întâlniri cu Învierea. Între ei, fiul văduvei din Nain și fiica lui Iair. Cel din urmă, care se găsește în centrul relatării pericopei citite în cea de-a 24-a duminică după Rusalii, era mai marele sinagogii din Capernaum. Una care manifesta o oarecare deschidere înspre neamuri, spre deosebire de alte instituții similare. Din episodul vindecării slugii sutașului, știm că la construirea ei contribuiseră și romanii și că exponenții tagmei religioase vor mijloci pentru ofițerul reprezentant al autorității ocupante. Probabil, din pricina deschiderii de inimă a oamenilor lui, Învățătorul iubește acest loc. Îi place să treacă pe aici și face mai multe minuni.

Femeia și tămăduirea

În vreme ce propovăduia, e abordat de către mai-marele locașului de rugăciune, care-i cere să vină în casa lui și să-i vindece fiica. Bolnavă și în agonie, aceasta era aproape de fruntariile acestei lumi. Iisus se așterne pe cale. Pe drum, însă, o femeie cu scurgere de sânge se atinge de El. Discret, dorindu-și să nu fie remarcată. Nădăjduiește că va primi tămăduirea bolii ei. Nu-i sunt înșelate așteptările. 

Fiul Întrupat e conștient, însă, că cineva s-a atins de el. Întreabă publicul: „Cine este cel ce s-a atins de Mine?”. Întrebarea pare nefondată. În jurul lui s-a adunat mulțimea. Îl strâmtorează. Toți s-ar dori să se găsească în apropiere. Să-L atingă. Să-L pipăie. Să poată să spună tuturor că L-au întâlnit. Petru ține să evidențieze acest lucru. I se spune, totuși, că există o motivație în spatele acestei chestiuni. O vor afla cu toții. Vădită, femeia bolnavă își va rezuma succint biografia. Și va mărturisi că a beneficiat de o minune. Discreția și credința îi vor fi apreciate: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace”, i se spune.

Moartea și învierea

Întârzierea pricinuită de acest episod are o consecință nefavorabilă. Între timp, fiica celui în cauză se stinge. Solii trimiși de cei de acasă vin să aducă trista veste. Domnul nu dă, totuși, înapoi. Ajunge acolo și le spune un cuvânt de mângâiere: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme”. Oamenii nu înțeleg nici mesajul, nici subtilitatea lui. Sunt invitați cu toții afară. Apoi, Domnul vieții dialoghează cu cea moartă: „Copilă, scoală-te!”. Cuvinte simple, clar articulate. Cu efect imediat. Fiica se întoarce din morți, spre bucuria celor din casă. 

În loc de concluzii

În centrul minunilor de astăzi se găsește, apodictic, dragostea lui Dumnezeu pentru om. Dacă m-ar întreba cineva de ce astăzi nu se mai întâmplă atâtea minuni ca altădată, i-aș spune că din lipsa dragostei. Ea este cea care creează contextul unui fapt minunat și deschiderea de inimă necesare pentru aprecierea lui. Femeia cu scurgere de sânge are o credință izvorâtă din dragostea pentru Hristos. Același sentiment îl nutrește și Iair. Îi dă încredere că El e cel care-i poate vindeca fiica. Apoi, iubirea este cea care o cheamă, de fapt, înapoi din morți, pe cea plecată pe alte meleaguri. Să citim, așadar, această pericopă, în cheia dragostei și să încercăm să aplicăm și în viața noastră acest aspect. Îndrăzniți!