Viața e un rai, numai că noi nu vrem să știm

Cuvinte duhovnicești

Viața e un rai, numai că noi nu vrem să știm

„Stați, deci, tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi.”

August 1964

Hristos ne conferă calitatea de oameni liberi, adică de nobili. Dar ne cere efortul păstrării noii noastre stări, efortul – ar spune existențialiștii – de „a fi ceea ce suntem”. Galateni 5, 1: „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi.”

Robul se cunoaște de îndată și de departe, îl trădează amănuntele: neliniștea, pofta, tremurul mîinii, susceptibilitatea... Și cu atât mai mult îl cunoaște Dumnezeu care – tot Galateni 6, 7 –: „nu vă amăgiți, nu se lasă batjocorit”.

Dostoievski în „Frații Karamazov” reia tema lui Cervantes, Markel (fratele lui Zossima) spunând și el că viața e un rai, numai că noi nu vrem să știm (că suntem în rai), căci dacă am vrea să știm, chiar mâine s-ar întinde raiul peste toți.

(Nicolae SteinhardtJurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 379-380)