Viața fără jumătăți de măsură
Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor și dulce, dar e și teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în serios situațiile noastre de creștini. Cu El nu-i de șagă și de joacă.
Da, frați creștini, așa e cu Hristos. E pe viață și pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de șagă, nu-i cu jumătăți de măsură, nu-i cu fofârlica, uite popa, nu e popa, nu-i cu „să vezi că”, nu-i cu „ce putem face”, cu „împrejurările m-au silit”...
Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor și dulce. Dar nu e numai atât. E tot una cu Acela care S-a suit de bună voie pe Cruce și Și-a vărsat sângele pentru noi, murind în chinuri cumplite. Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor și dulce, dar e și teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în serios situațiile noastră de creștini. Cu El nu-i de șagă și de joacă. Pe oameni îi putem minți, înșela, amăgi, duce cu vorba. Pe Domnul nu-L putem minți, înșela, amăgi, duce cu vorba. Dacă ne lepădăm și ne rușinăm de El, și El se va lepăda și rușina de noi la Judecata din urmă.
(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, p. 110)