Vom prezenta în continuare câteva mărturii ale unor călugărițe care au viețuit în Mănăstirea Miclăușeni până la desființare. Ele ne vor spune cum se organizau în acea perioadă și care era viața duhovnicească în această mănăstire.

Rasofora Apolinaria Cîrju din Roman a intrat ca soră în Mănăstirea Miclăușeni în anul 1951, la vârsta de 19 ani, venind din comuna Cașin, județul Bacău, la recomandarea arhimandritului Isaia Țugurlan, pe atunci ierodiacon la Mănăstirea Bogdana-Bacău. Stareță în acea vreme era stavrofora Xantipia Aniței, numită de Sebastian, Mitropolitul Moldovei și Sucevei. Se vede că Miclăușenii își căpătaseră un renume, fiind cunoscută ca o mănăstire bine organizată.

Ascultarea ei în această mănăstire era la gospodărie și în special la grădină și la bucătărie. La grădină avea grijă de legume, le uda, le plivea, iar recolta o foloseau maicile pentru consumul de obște.

Paraclisul de iarnă, amenajat în „camera musafirilor”

Rasofora Apolinaria povestește că, în timp ce aducea de la iaz apă pentru udat plantele, împreună cu alte maici, nu aveau voie să vorbească între ele, ci rosteau în gând rugăciuni ca Tatăl Nostru, Psalmul 50, Crezul și Rugăciunea inimii. Alte maici erau rânduite cu ascultarea la câmp sau la animalele, fiindcă aveau o mică fermă zootehnică, cu vaci, boi pentru lucrat pământul, păsări și porci pe care le vindeau și cumpărau, cu banii primiți din vânzări, cele necesare mănăstirii.

În „palatul mare” erau dormitoarele maicilor (chiliile), diferite magazii pentru alimente, iar într-o cameră de zi de la parter, menționată în inventarul din 1947 drept „camera musafirilor” era amenajat un paraclis pentru iarnă, unde se țineau slujbele de peste săptămână. Amenajarea acestui paraclis a fost necesară, pentru că biserica mare nu avea nici un mijloc de încălzire, astfel că iarna era prea frig pentru a se putea sluji.

Bătrâna Ecaterina era îngrijită cu dragoste de maici

În „palatul mic”, pe care și-l rezervase Ecaterina cât va fi în viață, erau amenajate sala de mese (trapeza), stăreția, chilia maicii starețe, precum și alte chilii pentru maici. Tot aici locuia și Ecaterina, acum în vârstă de aproximativ 78 ani, care nu se mai putea deplasa ușor și era ajutată de maici chiar și să se hrănească. Sora Mărioara Serafim avea ascultarea de a o îngriji pe Ecaterina.

Programul de rugăciune era respectat ca la toate mănăstirile, cu rânduiala celor șapte laude zilnice: dimineața la ora 7 acatistul zilei, ceasurile III și VI și obednița; la ora 15 ceasul IX și vecernia, iar la ora 23.30 miezonoptica și utrenia. Sfânta Liturghie se săvârșea sămbăta, duminica și în sărbători. Spovedania era săptămânală, duhovnici fiind Părintele Clement Cucu și încă un părinte venit ulterior, Părintele Gherontie.

Noul Testament, Vechiul Testament, Catehismul și muzica psaltică – studiate de monahii

Iarna se organizau cursuri monahale, în cadrul școlii monahale înființate în fiecare mănăstire. Printre disciplinele studiate erau Noul Testament, Vechiul Testament, Catehism, Muzică, Tipic Bisericesc etc. Profesor de muzică era Părintele Calistrat Stoleriu, care era și violonist. Cursurile se țineau în trapeza din palatul mic, prezența fiind obligatorie. Învoirile se dădeau pe șase zile, cu bilet de voie semnat de maica stareță, care trebuia semnat și de către preotul paroh de unde mergeau, la sosire și la plecare.

Alte viețuitoare în Mănăstirea Miclăușeni în această perioadă au fost: Ecaterina Codreanu, foarte bună cântăreață, călugărită în 1952 sub numele de monahia Leonida, Ecaterina Palaghiță, călugărită Epifania, Verginia Dogăraș, rasoforită Versavia, precum și monahia Elpidia Mușcheru, care acum se află în Mănăstirea Văratec.

(Mulțumim Părintelui arhimandrit Cleopa Nistor pentru permisiunea de a folosi informații din cartea sa Miclăușeni: istorie, prezent și perspectivă, Editura Trinitas, Iași, 2007)