Viața păcătosului explicată printr-o povestioară

Cuvinte duhovnicești

Viața păcătosului explicată printr-o povestioară

Bogăţia cea mare sunt marile daruri primite de la Dumnezeu. Zidirea, întărirea şi împodobirea casei este grija doar pentru trup şi pentru viaţa trupească. Omul neîngrijit, zdrenţăros şi flămând este sufletul neîngrijit, golaş şi flămând din trup. Trăsnetul este moartea neaşteptată. Oamenii din cetate, care fug de acel om ca de un monstru, sunt îngerii lui Dumnezeu, care fug de sufletul cel spurcat al păcătosului.

Un oarecare om a moştenit de la tatăl său o mare bogăţie. El însă a folosit toată averea moştenită spre a zidi, a întări şi împodobi o singură casă. Şi trăia singur în acea casă; nu mergea la nimeni, nici nu primea pe vreunul dintre oamenii buni. Pentru sine nu cheltuia nimic - totul doar pentru casă. Nespălat, nepieptănat, în zdrenţe, nemâncat, zgârcit faţă de sine şi de ceilalţi, dădea tot numai pentru casa în care stătea. Vecinii nu i-au văzut ani de zile faţa - dar casa îi era atât de împodobită pe dinafară încât orice străin, orice trecător scotea strigăte de mirare. Omul cu pricina sorbea fiecare cuvânt de laudă şi mirare faţă de casa lui, şi aceasta era singura lui mulţumire. „Cum o fi cel ce stă în aşa o casă, dacă aşa arată casa se întrebau trecătorii. Dar faţa stăpânului nu o vedea nimeni. În cele din urmă, după ce a cheltuit cu casa tot ce avea, s-a adus singur la deznădejde din pricina înfometării. Într-o zi însă a lovit trăsnetul în casa lui, dându-i foc. Şi casa a ars în flăcări, iar el abia a scăpat în stradă. Vazându-l, poporul din oraş s-a înspăimântat, fiindcă era ca o sperietoare: negru, slab, zdrenţăros, plin de murdărie. Şi toţi fugeau de el ca de un monstru. În deznădejdea sa, a plecat din oraş, neştiind nici el încotro merge. În cale i-au ieşit nişte ţigani, care şi-au zis: „Ăsta e bun pentru afacerea noastră!“
Asa că l-au înşfăcat, l-au sluţit şi mai mult, i-au scos ochii, i-au rupt mâinile şi picioarele şi au plecat cu el să cerşetorească prin lume. Omul din poveste este sufletul păcătosului. Bogăţia cea mare sunt marile daruri primite de la Dumnezeu. Zidirea, întărirea şi împodobirea casei este grija doar pentru trup şi pentru viaţa trupească. Omul neîngrijit, zdrenţăros şi flămând este sufletul neîngrijit, golaş şi flămând din trup. Trăsnetul este moartea neaşteptată. Oamenii din cetate, care fug de acel om ca de un monstru, sunt îngerii lui Dumnezeu, care fug de sufletul cel spurcat al păcătosului. Ţiganii sunt demonii cei negri, cărora le plac cei asemenea lor şi pe aceştia îi înşfacă.
 

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 2, Editura Sophia, București, 2008, pp. 68-69)

Citește despre: