Viața Părintelui Adrian Făgețeanu

Documentar

Viața Părintelui Adrian Făgețeanu

Ieromonahul Adrian Făgețeanu (1912-2011) rămâne pentru Biserica noastră un mare părinte duhovnicesc și un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire.

Părintele Adrian Făgețeanu s-a nascut la 16 noiembrie 1912 în Deleni, lângă Cernăuți, într-o familie de preot.  

Studiile medii le susține la vestitul liceu „Aron Pumnul” din Cernăuți, urmând ca între anii 1931-1937 să obțină o diplomă de licență în Drept.

În anul 1943 se călugărește la Mănăstirea Putna, timp în care studiază Teologia la Suceava (1943-1947).

După absolvirea Facultății de Teologie se stabilește în București, unde se apropie de Mănăstirea Antim.

Urmează o perioadă de grele încercări, petrecând 12 ani în temnițele comuniste, fiind închis la Galata, Văcărești, Brașov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraș, Jilava, Canal, Aiud și Suceava.

În anul 2003, la vârsta de 91 de ani, Părintele Adrian părăsește Mănăstirea Antim, pentru a trăi ca sihastru la Schitul Locurele, din apropierea Mănăstirii Lainici, unde rămâne până în anul 2011, când starea lui de sănătate se înrăutățește.

Părintele Adrian Făgețeanu a trecut la Domnul la 27 septembrie 2011, la spitalul „Dr. Marius Nasta” din București, la vârsta de 99 de ani. A fost înmormântat sâmbătă, 1 octombrie 2011, in cimitirul Mănăstirii Lainici.