Părintele Atanasie Kabanaos s-a născut în 1867, în Eghina, primind la botez numele Spiridon. A studiat la Paris şi Viena, devenind un medic foarte bun. Cu toate acestea, trăirea i-a fost mai înaltă de atât.

În 1898, la 31 de ani, a părăsit lumea și a fost închinoviat la Mănăstirea Marea Lavră. În 1901 a fost tuns monah, iar mai târziu a păstorit acest loc, devenind stareț.

Părintele Atanasie a rămas în conştiinţa athoniţilor ca un om bun, smerit, binevoitor, iubitor de aproapele. Citea cu râvnă și cu multă evlavie scrierile Părinților și a înființat o revistă, „Biblioteca athonită”. Din citirea cărților patristice s-a născut și dorința de pustnicie. L-a cunoscut pe Cuviosul Iosif Isihastul în 1935 și-a dorit să-i devină ucenic. Asta, deși era cu 30 de ani mai în vârstă decât el – având deja 68 de ani și boli din cauza cărora se îngrășase destul de tare. Sfântul Iosif l-a avertizat de la început că nu este pregătit pentru asemenea nevoințe. L-a îndrăgit dar, în repetate rânduri, l-a și smerit.

Cu adevărat, s-a dovedit că vârsta, pregătirea academică, locul şi programul nu i-au permis Părintelui Atanasie șederea îndelungată la Schitul Sfântul Vasile. Acesta s-a întors la mănăstirea sa.

În 1940, Sfântul Iosif l-a văzut pe ucenicul Atanasie într-o vedenie:

Se făcea că acesta urma să plece într-o mare călătorie din care nu avea să se mai întoarcă. Părinţii l-au petrecut până în afara porţii mănăstirii, înaintea lor se afla un râu şi o punte care unea cele două maluri. După ce bătrânul Atanasie şi-a luat rămas bun de la părinţi, a trecut peste punte şi, de pe malul celălalt, s-a întors şi a pus ultima metanie, zicând: „Iertaţi-mă, părinţilor!".

În spatele lui se afla o poartă de aur şi, după ce a trecut prin ea, s-a închis odată pentru totdeauna. Era poarta Împărăţiei Cerurilor. De îndată ce s-a sfârşit vedenia, Stareţul Iosif l-a strigat pe fratele său Atanasie, zicându-i:

- Ia-o spre Lavra! Doctorul Kabanaos va pleca. Aleargă ca să-l saluţi din partea mea.

Când a ajuns la Lavra, a apucat să-l prindă în viaţă pe doctor şi i-a spus că Stareţul l-a văzut în vedenie. Fiindcă bătrânul Atanasie avea multă credinţă şi evlavie faţă de Stareţ, a primit acest cuvânt ca pe o descoperire de la Dumnezeu şi s-a pregătit cum se cuvenea. Şi într-adevăr, după trei-patru zile compătimi­torul părinte Atanasie a adormit în Domnul, pentru a se desfăta în viaţa veşnică de roadele marii lui bunătăţi.

(fragment din Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 157)