Viața Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba, având o viață duhovnicească îmbunătățită și învrednicindu-se încă din tinerețe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinerețe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiți eremiți meșteșugul luptei duhovnicești. Apoi, curățindu-și mintea de cugetele cele rele și învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obște și a ajuns vestit povățuitor de suflete, întemeind o obște de monahi aleși.

În tradiția locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga și postea, săvârșind sfintele slujbe cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. În toată săptă­mâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere și săvârșea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta și Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.

Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Râmeț, precum și al sătenilor din Țara Moților. în posturi cerceta pe toți sihaștrii ce se nevoiau în peșteri de piatră și el însuși se ostenea la rugăciune împreună cu dânșii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl așteptau credincioșii și mocanii de prin munți. La fericitul Ghelasie veneau și mulți bolnavi, mai ales cei stăpâniți de duhuri rele, și cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopați și fiind mare arșiță, încât toți sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune și îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre și se cheamăIzvorul Cuviosului Ghelasie. Mulți săteni iau apă din el pentru sănătate și binecuvântare.

Altădată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, și-a cunoscut dinainte sfârșitul. Deci, rugându-se mult, și-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârșită dragos­te, să iubească Biserica și să fugă de beție, desfrâu și de tot păcatul. Apoivsărutându-i pe toți, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

În tradiția mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii și mulți bolnavi se vindecau la mormântul lui.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăți din sfintele sale moaște, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credin­cioșilor veniți la mănăstire pentru rugăciune și închinare.

Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negrești-Oaș, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeț, să se roage și să se atingă de moaștele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis și s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiș, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credință, din Cocora - Alba, și care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni și ale părinților la Moaștele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupește și sufletește, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Ceea ce s-a transmis prin tradiția locului, de generații întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripție de mare însemnătate pentru Biserica și neamul românesc, mai ales din părțile Transilvaniei, și care consem­nează numele „Arhiepiscopului Ghelasie”, al zugravului „Mihul de la Crișul Alb”, precum și anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transil­vaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătățitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinstește ca sfânt.

Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop și păstor sufletesc al credincioșilor din centrul Transilvaniei și din Munții Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrânețe în mănăstirea de metanie, Râmeț.

Iar viețuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu venerație părți din sfintele moaște, știind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli și de suferințe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, ierarh

Ultimele din categorie