Viaţa Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Romei

24 Ianuarie 2013 Vieţile Sfinţilor
 

    Acest mare arhiereu şi păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinereţe a fost crescut în învăţătura cărţii, întru înţelepciunea cea din afară şi în faptele cele bune creştineşti. Alegând duhovniceasca viaţă mai mult decât cea mirenească, mai întâi a fost arhidiacon la papă Sixt al III-lea. Apoi, pentru multa lui înţelepciune şi curăţie, după moartea lui Sixt, prin alegerea tuturor, a luat scaunul Romei şi păştea bine cuvântătoarele oi ale lui Hristos, ca un bun păstor, punându-şi sufletul său pentru dânsele.

    Când Atila, stăpânitorul hunilor şi tiranul cel cumplit, care se numea "biciul lui Dumnezeu", biruind multe ţări, a mers şi asupra Italiei, vrând să o pustiiască cu foc şi sabie, papa Leon, văzând că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire şi cu lacrimi, cerând de la El apărare şi chemând în ajutor pe Sfinţii marii Apostoli Petru şi Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Şi vorbind către dânsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că, a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blândeţe şi cu smerenie, minunându-se de arhierească să îmbrăcăminte şi înspăimîntându-se de cinstitaşi sfânta lui faţă. Deci a făcut toate după dorirea lui şi s-a dus din hotarele Italiei la locul său.

    Boierii şi voievozii lui Atila, mirându-se de neobişnuita şi grabnica lui schimbare în blândeţe, îl întrebau pe dânsul: "Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dânsul şi l-a ascultat şi ca un biruit a fugit, lăsând atâta pradă în pământul Italiei?" Atila le-a răspuns: "N-aţi văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbaţi, în chip de îngeri, pe Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel, de amândouă părţile papei, iar în mâini ţinând săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu". Astfel, era înfricoşat marele şi plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuţi, ci şi celor văzuţi vrăjmaşi. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dânsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea şi chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimântă.

    În timpul arhieriei lui, după eresul lui Nestorie, veni Eutihie, arhimandritul monahilor din Constantinopol, şi Dioscor, patriarhul Alexandriei, hulitorii cei fără de ruşine, care pe cele două firi ale lui Hristos, Domnul nostru, adică cea dumnezeiască şi omenească, le amestecau într-una şi cu acel eres tulburau Biserica lui Dumnezeu foarte mult. Adunând al lor sobor în Efes, pe Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, apărătorul credinţei, cu nedreptate l-au judecat şi l-au ucis şi multă răutate făceau celor dreptcredincioşi.

    Atunci Sfântul Leon, papa, a arătat mare sârguinţă ca să îndrepteze şi să pocăiască Biserica cea tulburată de eretici, scriind către împăraţi, mai întâi lui Teodosie, apoi lui Marchian, ca să rânduiască să fie sobor din toată lumea. Deci, s-a adunat sfântul şi a toată lumea al IV-lea sinod în Calcedon, al Sfinţilor Părinţi în număr de 630, pe vremea împărăţiei lui Marchian şi a Pulheriei, contra lui Eutihie şi Dioscor, care ziceau că în Hristos Domnul este o fire şi o lucrare şi o voie. La acel sinod, deoarece era cu neputinţă că prea sfinţitul Leon să fie, pe de o parte pentru lungimea drumului şi pentru neputinţele bătrâneţii, iar pe de alta, pentru nelesnicioasa trecere, din pricina deselor năvăliri barbare ce se făceau atunci asupra Italiei; pentru aceea, a trimis pe episcopul Pascasie şi Luchentie şi pe presbiterii Bonifacie şi Vasilie.

    Fiind la sinodul acela ceartă cu ereticii şi îndoire multă, atunci, după porunca Sfinţilor Părinţi, pentru învingerea ereticilor, s-a citit epistola acestui Sfânt Leon, papă al Romei, scrisă către cel ce a fost mai înainte patriarh al Constantinopolului, adică Sfântul Flavian, care adunase în Constantinopol sinod local contra ereticilor. Despre epistola aceea se povesteşte că a îndreptat-o chiar Sfântul şi marele Apostol Petru, de care lucru adevereşte Sfântul Sofronie al Ierusalimului, scriind aşa: "Ne-a spus ava Mina, părintele chinoviei, care se numea Salamana, ce este aproape de Alexandria, că a auzit pe ava Evloghie, patriarhul Alexandriei, spunând: "Când am mers în Constantinopole, am găzduit cu domnul Grigorie, arhidiaconul Bisericii Romei, bărbat cu adevărat ales şi îmbunătăţit. Vorbind cu dânsul, mi-a spus de prea sfinţitul şi fericitul Leon, papă al Romei, povestindu-mi ceea ce este scris în Biserica Romei.

    Scriind Sfântul Leon epistola către Sfântul Flavian, episcopul Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Eutihie şi Nestorie, a pus-o pe mormântul mai marelui Apostol Petru şi cu rugăciuni şi cu privegheri şi cu postiri se ruga lui, zicându-i: "De am greşit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ţi s-a încredinţat apostolia, mântuieşte-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe când se ruga, şi i-a zis: "Am citit şi am îndreptat". Apoi, luând Leon epistola sa de pe mormântul fericitului Apostol Petru, a deschis-o şi a aflat-o îndreptată de apostoleasca mână.

    Acea epistolă a Sfântului papă Leon, când s-a citit la cel de-al patrulea sinod, toţi Sfinţii Părinţi au strigat: "Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăieşte". Sfântul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfântului Leon, ruşinând pe eretici. Dar nu numai atunci, ci şi după aceea, epistola aceea ce întărea credinţa şi astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinţii Părinţi, precum şi la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit, care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru dânsa. De aceea, era şi iubit Sfântul Leon şi după ce se dusese din cele de aici, fiind cu sfinţii înaintea lui Dumnezeu.

    De acest lucru, acelaşi sfânt, Sofronie povesteşte: "Sfântul Teodor, episcopul cetăţii Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: "Când eram postelnic la Sfântul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfinţită cuviinţă şi luminat, care mi-a zis: "Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul". Iar eu i-am zis: "Cine eşti tu, stăpâne? Cum voi spune de tine?" El mi-a răspuns: "Eu sunt Leon, papă al Romei". Şi, intrând eu am spus Sfântului Evloghie, zicând: "Prea sfinţitul şi prea fericitul papă Leon, întâiul şezător al scaunului Romei, voieşte să intre la tine". Auzind de aceasta patriarhul Evloghie şi sculându-se, degrabă a ieşit în întâmpinarea lui, şi, făcând rugăciune, s-au sărutat şi au şezut.

    Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfântului Evloghie, patriarhul: "Ştii pentru ce am venit la voi?" El a răspuns: "Ba nu." Leon i-a zis: "Am venit să vă mulţumesc că bine şi cu vitejie sufletească aţi răspuns la epistola mea, astupând cu dânsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgânescului eres al lui Nestorie şi Eutihie. Să ştii, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă pentru dumnezeiasca osteneală şi sârguinţă, ci şi marelui Apostol Petru, care a citit şi a îndreptat epistola mea. Iar mai întâi de toţi se cuvine laudă Adevărului celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci şi de două ori şi de trei ori că, adunându-se, au vorbit despre aceea între dânşii şi am spus vedenia aceasta Sfântului Evloghie. El a lăcrimat şi, ridicându-şi mâinile spre cer, a dat mulţumire lui Dumnezeu, zicând: "Mulţumesc Ţie, Stăpâne, Hristoase, Dumnezeul nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul adevărului Tău şi cu rugăciunile robilor Tăi, Petru şi Leon, acea puţină îndrăzneală a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta bunătate".

    Vedenia aceasta a fost după mulţi ani de la moartea lui Leon. Sfântul Evloghie a vieţuit mai pe urmă, pe vremea împărăţiei lui Iraclie. Iar Sfântul Leon s-a sfârşit mai înainte de el, pe vremea împărăţiei celui de un nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfinţitul Leon la adânci bătrâneţe şi apropiindu-se de sfârşitul său, s-a încredinţat pentru iertarea neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut 40 de zile lângă mormântul Sfântului Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugând pe Sfântul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui. După sfârşitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfântul Apostol Petru şi i-a zis: "M-am rugat pentru tine şi iertate îţi sunt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu".

    După această înştiinţare, Sfântul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile şi milosteniile, strigând în zdrobirea inimii până ce a luat uşurarea cea desăvârşită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea spre ieşire, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinţii cei mai dinainte, mari ierarhi şi învăţători, stând cu dânşii înaintea scaunului lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit şi închinat, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, episcop, ierarh, credinţa, vedenie

Ultimele din categorie