Viața Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

Acest sfânt purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinți dreptmăritori creștini, în orașul Rădăuți, la începutul secolului al XIV-lea.

Încă din pruncie, mergând cu părinții săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste față de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic și asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufletește de sfințiții slujitori, de Cuvioșii Părinți și de ostenitorii de la această biserică voievodală.

Părinții din obștea Catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu și pentru sfintele slujbe, l-au primit în obștea lor, unde fericitul Leontie în toate arăta râvnă și smerenie.

Pentru viața lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoințele duhovnicești sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la starețul obștii, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câțiva sihaștri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Mușat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers și a sfințit biserica acelui schit și, o dată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinței acelei obști.

Aici, în această cuvioasă obște, vine să se nevoiască și Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povața părintelui său duhovnicesc Lavrentie.

Înființându-se scaun episcopal la Rădăuți, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea Episcopiei Rădăuților, Cuviosul Lavrentie este chemat la această înaltă vrednicie și răspundere de ierarh. Primind harul arhieriei, din ascultare, lasă locul nevoințelor sale sihăstrești. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă nevoințele duhovnicești. A hirotonit preoți și diaconi, a sfințit biserici și a vegheat la păstrarea rânduielilor canonice, păzind scumpătatea și pogorământul în toate cele rânduite de Biserica lui Hristos spre folosul cel mântuitor al păstoriților săi sufletești.

După ani mulți de arhipăstorie, simțindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul arhieresc reîntorcându-se la mănăstirea sa, Laura. Aici, a primit schima cea mare, luând numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi și ducând cu adevărat viață de înger în trup, până la trecerea sa la cele veșnice.

Cunoscându-și dinainte sfârșitul vieții sale pământești, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele sale povețe părintești. A rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, pe Cuviosul Daniil Sihastrul și, binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii și a vieții veșnice. Credincioșii și fiii lui duhovnicești veneau la mormântul său primind binecuvântare și tămăduiri de tot felul de boli. Curând a fost dezgropat și dus la Rădăuți potrivit dorinței credincioșilor. La racla moaștelor sale venea multă lume, din împrejurimi și chiar de la mari depărtări, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revărsa cu prisosință asupra celor care se rugau cu credință.

Amintirea faptelor sale minunate a rămas din generație în generație până astăzi. Satul Laura, unde a fost mănăstirea în care s-a nevoit Sfântul Leontie pe când era egumenul mănăstirii, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poartă numele; acest nume de Laura era numele acelei mănăstiri.

Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, ierarh, monah

Ultimele din categorie