Viața Sfântului Mare Mucenic Evplu, diaconul

Pe vremea împărăției lui Dioclețian și a lui Maximian, fiind mare prigonire împotriva creștinilor de pretutindenea, acești păgâni împărați au trimis în părțile Siciliei un asupritor cumplit, cu numele Pentagur, ca să piardă cu felurite munci pe creștinii pe care îi va afla. Acel asupritor a mers în cetatea Cataniei și a poruncit ighemonului cetății, cu numele Calvisian, ca să adune tot poporul la locul de priveliște, nu numai pe cei din cetate, ci și pe cei din satele dimprejur. Deci priveliștea a fost pregătită la locul ce se numea „al lui Ahilie”. Deci, răsunând trâmbițele și timpanele, s-a adunat mulțime mare de popor, de toate vârstele, bărbați și femei. Și venind acolo boierul Pentagur cu Calvisian și văzând poporul, a întrebat pe Calvisian, ighemonul cetății, zicând: „Oare toți aceștia dau cinste, închinăciune și jertfă zeilor noștri?”. Calvisian a răspuns: „Da, luminate Pentagur. Toți aceștia pe care îi vezi, de la mic până la mare, slujesc cu osârdie marilor zei, cu aducere de multe jertfe, și nici unul nu este potrivnic”. Auzind aceasta boierul Pentagur, s-a umplut de bucurie și a lăudat poporul și pe ighemon.

Apoi, spunându-le porunca împăratului, a dat putere lui Calvisian înaintea tuturor, ca de se va afla cineva care să pomenească numele lui Hristos, pe acela să-l muncească și să-l ucidă. Astfel rânduind Pentagur, s-a dus la alte cetăți; iar Calvisian, chemând slugile de la curte, le-a poruncit să cerceteze în tot chipul, dacă nu cumva se află undeva în cetate sau în vreun sat oameni care să țină măcar în taină credința creștinească; iar de sunt, să-i prindă și să-i dea la muncire. Iar una din slugi, apropiindu-se de el, a zis: „Aici în cetate este un om, anume Evplu, care poartă cu sine o carte. El străbate ulițele, cercetează casele, învață poporul și le spune oamenilor că Dumnezeul creștinilor este mare”. Și era Sfântul Evplu cu rânduiala diacon. El purta cartea Evangheliei, din care, citind popoarelor minunile lui Hristos, îi învăța să creadă în El.

Auzind aceasta ighemonul Calvisian, îndată a trimis să-l prindă și să-l aducă legat înaintea sa. Iar ostașii, ducându-se, au căutat pe Evplu prin toată cetatea și l-au găsit într-o casă săracă, citind Sfânta Evanghelie și învățând pe cei ce ascultau. Deci prinzându-l, i-au legat mâinile înapoi și l-au dus la judecata ighemonului, ducând cu dânsul și Evanghelia. Și văzându-l ighemonul, a zis către dânsul: „Au tu ești ocărâtorul zeilor și neascultătorul poruncilor împărătești?”. Sfântul Evplu a răspuns: „Cine sunt zeii voștri, ca să-i cinstesc?”. Calvisian a zis: „Zeii noștri sunt: Zeus, Asclipie și Artemida”. Sfântul a zis către ighemon: „Tu ești orb, neștiind pe Domnul Iisus Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și a zidit pe om din pământ, Care ne-a îmbrăcat pe noi, creștinii, cu haina cea luminoasă și fără de preț, cu haina nemuririi, care este Sfântul Botez”.

Ighemonul a zis: „Vorbești cu mândrie, pentru că nu ai încercat chinurile”. Sfântul a răspuns: „Muncile îmi sunt mie cunună luminoasă, iar ție întuneric și pierzare”. Deci umplându-se de mânie ighemonul Calvisian, a poruncit să-l spânzure gol la muncire și cu piepteni de fier să-i strujească trupul. Iar mucenicul, fiind în această pătimire, și-a ridicat ochii spre cer și se ruga, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, pe mine cel dezbrăcat acum de trupul meu ca de o haină, îmbracă-mă întru nemurire în viața ce va să fie și dă-mi tărie în ceasul acesta, ca să nu mă biruiască chinurile!”. Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: „Imbărbătează-te, Evplu, și te întărește! Hainele cele adevărate sunt pregătite ție”.

Și mucenicul fiind strujit mult, i-a zis ighemonul: „Incă nu încetezi cu cuvintele tale cele mincinoase? Pentru ce nu vrei să intri în capiștea zeilor și să le aduci lor jertfă, ca să câștigi de la dânșii iertare de greșelile tale, de la împărați - cinste și bogății, iar de la noi - prietenie; și ai fi luat mult aur și argint?”. Mucenicul a răspuns: „O, om pierdut, slujitor al diavolului și părtașul lui! Au nu cunoști că pentru toți aceia pe care îi amăgești cu aur și cu argint spre închinarea de idoli, groaznic vei fi întrebat în ziua înfricoșatei judecăți a lui Dumnezeu?”. Atunci chinuitorul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să-l bată cu ciocane de fier peste fălci și să-i sfărâme pulpele și gleznele. Iar sfântul fiind astfel bătut, batjocorea pe asupritor și zicea: „Nebunule, nepriceputule și orbitule cu răutatea, pentru ce pui aceste munci asupra mea, pe care eu, cu ajutorul lui Dumnezeu întă-rindu-mă, le socotesc ca pe o pânză de păianjen? De poți, scornește alte munci mai cumplite, căci acestea sunt ca niște jucării pentru trupul meu”.

După aceasta, ighemonul a poruncit să-l dezlege de la muncire pe Sfântul Evplu si să-i spânzure Evanghelia de grumaz și astfel să-l ducă în temniță. Incă a poruncit să închidă și să încuie cu tărie ușile temniței, să le pecetluiască cu inelul său și să pună păzitori, ca nu cumva, venind cineva la dânsul, să-i dea pâine și apă, ci să se muncească de foame și de sete și să moară.

Și a petrecut Sfântul Evplu în temniță șapte zile și șapte nopți, apoi, însetând foarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, adevăratul nostru Dumnezeu, Cel ce dai hrană la tot trupul, Cel ce de demult ai adăpat în pustie pe poporul Tău povățuit prin Moise, izvorându-le apă vie din piatră, și prin apa cea scoasă din osul cel uscat al fălcii măgarului ai răcorit pe Samson; Tu, Cel ce ne-ai spălat cu apa Sfântului Botez, dă-mi, rogu-mă, și mie, celui slăbit de sete, răcorire. Poruncește să izvorască în temnița aceasta izvor de apă și să-mi stingă setea, ca să cunoască toți că Tu ești Unul Dumnezeu și nu este altul afară de Tine”. Sfântul rugându-se astfel, deodată a izvorât în temniță un izvor cu apă. Deci bând el, s-a răcorit și s-a săturat cu acea apă ca și cu niște hrană; și cânta, slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu.

Iar după trecerea celor șapte zile, ighemonul Calvisian a poruncit să scoată pe mucenic din temniță, dacă este viu; pentru că îl credea mort, pe de o parte din pricina rănilor, pe de alta din pricina foamei și a setei. Și venind ostașii și deschizând ușile temniței, au văzut multă apă în temniță și s-au înspăimântat. Iar Sfântul Evplu, întinzând mâna spre apă, a făcut semn ca și cum i-ar fi poruncit, și îndată apa aceea s-a făcut nevăzută. Atunci ostașii au zis unii către alții: „Cu adevărat mare este Dumnezeul Căruia îi slujește omul acesta!”. Deci, luându-l pe mucenic, l-au dus în casă la ighemon. Și văzându-l ighemonul neslăbit cu trupul, sănătos și vesel la față, ca și cum fusese la ospăț, se mira și a zis către dânsul: „Măcar acum închină-te zeilor, mai înainte de a ți se tăia capul cu sabia”. Sfântul răspunse: „Vicleanule și orbitule prieten al diavolului, cine voiește să lase lumina și să umble după întuneric?”. Deci, mâniindu-se ighemonul, a poruncit să-i rupă urechile cu undițe de fier și să-l ducă legat în curte la judecată. Și mergând acolo și chinuitorul însuși, s-a așezat la locul său și l-a silit mult pe sfântul la jertfele păgânești, dar văzând că nu se pleacă, l-a osândit la tăiere cu sabia.

Iar mucenicul auzind de osândirea sa la moarte, a rugat pe ighemon ca, mai înainte de tăiere, să i se dea vreme să se roage; deci ighemonul i-a făcut voia lui. Și când ostașii au adus pe mucenic la tăiere, în urma lui venea mult popor vrând să-i vadă sfârșitul, între oameni fiind și mulți creștini care țineau în taină sfânta credință. Deci mergând la locul de moarte, mucenicul a stat și, întorcându-se spre popor, a luat Sfânta Evanghelie pe care o purta și, deschizând-o, a început a citi minunile lui Hristos și a învăța pe popor cunoștința adevăratului Dumnezeu. Și mulți din cei necredincioși s-au luminat prin cunoștința adevărului, apoi sfântul a început a se ruga lui Dumnezeu. Și a venit un glas de sus către dânsul, zicând: „Fericit ești, Evplu, bunule și credinciosul Meu rob! Vino și intră întru bucuria Domnului tău și te odihnește cu toți cei ce din veac Mi-au bineplăcut Mie!”.

După acest glas, Sfântul Mucenic Evplu diaconul și-a plecat capul sub sabie și, fiind tăiat, s-a dus către Domnul. El și-a săvârșit pătimirea sa în 11 zile ale lunii august. Iar bărbații creștini cei binecredincioși, luând capul și cinstitul lui trup, l-au îngropat într-un loc vestit. De la acel mormânt se făceau multe tămăduiri cu sfintele rugăciuni ale mucenicului și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea și slava în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic, credinţa, suferinţă, chin

Ultimele din categorie