Pe vremea când împărățea Aurelian, în secolul al III-lea, fusese dată poruncă de prigonire a creștinilor, căci aceștia refuzau să se închine idolilor. Sfântul Alexandru era preot în cetatea Pamfiliei și, fiind prins de ighemonul Antonin, nu s-a dat în lături de la a mărturisi dragostea lui pentru Dumnezeu, ba chiar l-a și mustrat pe omul acela care nu cunoștea Adevărul. Atunci, sfântul a fost supus la multe chinuri, fiind bătut cu vine de bou, întins pe roată, aruncat în căldarea fierbinte cu smoală  și ars în cuptorul cu foc.

Dar îngerii Domnului l-au păzit nevătămat, dănțuind cu el, încât o slugă a împăratului a crezut în Hristos și a fost ucisă pe loc. Poruncind apoi ighemonul ca Sfântul Alexandru să fie spânzurat, tot trupul lui devenise o rană, apoi l-au înjunghiat și l-au dat de mâncare fiarelor, dar sfântul petrecea ca un om fără de trup, încât se mirau toți cum de mai trăiește.

În cele din urmă, i-au tăiat capul cu sabia, iar din acel moment ighemonul a fost cuprins de boală grea și și-a dat sufletul, rugându-se zadarnic la zei. Iar trupul Sfântului Sfințit Mucenic Alexandru a fost îngropat cu cinste de un bărbat cu inimă bună și credință în Dumnezeu.