Viața Sfântului Mucenic Marcian

Când s-a înmulțit necuratul eres al lui Arie, mari dezbinări au avut loc în biserica lui Hristos, încât aceasta a fost despărțită în două. Atunci s-a pornit o mare prigoană împotriva credincioșilor din partea arienilor, întocmai ca și de la închinătorii de idoli, căci erau urâți, chinuiți și uciși toți cei care Îl mărturiseau pe Hristos ca pe Făcătorul, iar nu că făptură, Dumnezeu întrupat, iar nu om simplu. Mai ales s-a înmulțit arieneasca putere, pentru că însuși împăratul Constantie, fiul marelui Constantin, a căzut în acest eres. Acesta avea în curtea sa doi boieri mari, pe Evsevie și Filip, care erau arieni și care îi prigoneau mult pe cei dreptcredincioși și supărau Biserica lui Hristos. Ei au fost pricinuitorii izgonirii și morții celui între sfinți, părintele nostru Pavel mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, pe care l-au trimis în Armenia și au îndemnat pe arieni ca să-l sugrume, lucru care s-a și făcut, iar în locul lui în scaun au rânduit pe Macedoniu. Asemenea și pe mulți alți dascăli și mărturisitori ai dreptei credințe i-au pierdut în diferite feluri, între care erau și mucenicii Marcian și Martirie, care cu scrierile și cuvintele lor au împodobit foarte mult Biserica lui Dumnezeu. Ei au lăsat multe învățături bisericești din care se adăpau fiii duhovnicești.

Amândoi au slujit pe lângă pomenitul sfânt mărturisitor și patriarh Pavel. Marcian era citeț și Martirie era ipodiacon. Amândoi erau notari care scriau toate învățăturile și faptele patriarhului lor, prin care întăreau dreapta credință. Ei mai erau și mari propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu și slujitori ai Bisericii, pe care o apărau ca două paveze împotriva ereziilor, pentru că Domnul le-a dat lor înțelepciune, precum și credincioșilor lor ucenici, împotriva căreia arienii, care îi prigoneau, nu puteau să se împotrivească, nici să răspundă. După izgonirea și moartea Sfântului Pavel, începătorii de eresuri au îndreptat otrava lor asupra celor doi ucenici ai săi, Marcian și Martirie. Mai întâi, ca un cărbune de foc în cenușă, ascundeau mânia lor în vicleșug și se sileau cu meșteșugită înșelăciune să-i întoarcă de la dreapta credință la păgânătatea lor, dându-le mult aur plăcuților lui Dumnezeu și făgăduindu-le să le mijlocească de la împărat mari daruri, să-i ridice la scaune arhierești și să-i facă stăpâni peste multe averi, numai să primească credința lor cea rătăcită. Dar ei, nesocotind toate acestea, n-au primit aurul, nici cinstea făgăduită lor, și au râs de acest vicleșug, voind mai bine să rabde ocară, necinste, chinuri și moarte pentru dreapta credință, decât, viețuind în eresuri, să aibă bogăție, slavă și cinste.

Văzând ereticii că nu pot cu nimic să-i înduplece pe sfinții mucenici și mărturisitori la a lor rea credință, i-au condamnat la moarte, pe care sfinții o doreau pentru Hristos, mai mult decât viața. Când i-au prins și i-au dus la locul de ucidere, și-au cerut puțină vreme pentru rugăciune și, ridicând ochii și înălțând mâinile în sus, au zis: „Doamne Dumnezeule, Cel ce ai creat deosebit inimile noastre, Cel ce cunoști faptele noastre, primește în pace sufletele robilor Tăi, căci pentru Tine murim și ne socotim ca niște oi duse la tăiere. Ne bucurăm, însă, că pentru numele Tău ieșim cu o așa moarte din viață, învrednicește-ne pe noi să fim părtași vieții veșnice, Tu care ești viața noastră”. Rugându-se așa, când au spus „Amin”, și-au plecat sub sabie sfintele lor capete, pe care le-au tăiat necredincioșii arieni, pentru mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos.

Iar unii dintre credincioși au luat cinstitele lor moaște și le-au îngropat la porțile Melandiei, în cetatea Constantinopolului, cărora, mai pe urmă, cel dintre sfinți, părintele nostru Ioan Gură de Aur, le-a zidit o biserică din temelie, în care se făceau multe tămăduiri, cu rugăciunea sfinților mucenici, întru slava lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic, credinţa, erezie, notar

Ultimele din categorie