Viața Sfântului Mucenic Vichentie

    Patria Sfântului Vichentie era Spania. Din tinereţile sale s-a dat spre slujba lui Dumnezeu şi se sârguia la dumnezeieştile cărţi, învăţând legea Domnului ziua şi noaptea. El avea învăţător înţelept şi plin de fapte bune, pe fericitul Valerie, episcopul Augustopoliei. Acesta, văzând pe ucenicul său Vichentie, cu bună pricepere şi alese purtări, l-a hirotonit diacon şi l-a făcut propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu. Pentru că episcopul, deşi era foarte iscusit în dumnezeieştile Scripturi, însă pentru că era peltic la limbă şi nu avea desluşită grăire, pentru aceea a însărcinat pe diaconul său, fericitul Vichentie, care, fiind vrednic, înţelept şi bine grăitor, învăţa pe popor în biserică, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Iar diaconul Vichentie, luând de la episcopul său poruncă şi binecuvântare, nu numai în biserică, ci şi în tot locul unde se întâmpla să fie, învăţa cu osârdie şi povăţuia pe calea mântuirii sufletele omeneşti.

    În acea vreme a fost trimis în Spania de păgânul împărat Diocleţian, un judecător cu numele Datian, grec de neam, rău din fire şi cumplit prigonitor şi muncitor al creştinilor. Acest grec a fost trimis ca să omoare fără milă pe toţi cei ce cheamă numele lui Hristos. Şi venind într-o cetate cu numele Valentia, a vărsat mult sânge creştinesc, răpind ca un lup oile lui Hristos. Auzind de Valerie episcopul şi de Vichentie diaconul, care erau în Augustopoli, a trimis după dânşii pe ostaşii săi ca să-i aducă ferecaţi la dânsul spre judecată. Deci i-au prins pe amândoi şi cu grele legături de fier fiind legaţi, i-au chinuit pe cale cu foamea şi cu setea. Şi de multe ori neputând să alerge iute pe lângă caii care fugeau foarte tare şi de care erau legaţi, ei cădeau jos şi îi târau pe drum ca pe nişte lemne.

    Ajungând la cetatea Valentia, îndată a poruncit muncitorul să-i arunce într-o temniţă întunecoasă şi umedă şi să-i ţină multe zile fără mâncare şi fără băutură; însă Dumnezeu îi întărea pe dânşii cu darul Său, ca să nu slăbească şi le dădea lor putere. Apoi, muncitorul temându-se ca să nu moară legaţi, căci atunci nu va avea către cine să-şi arate îngrozirea, i-a scos înaintea sa şi văzându-i neslăbiţi de foame şi de sete şi de legăturile cele grele, ci sănătoşi cu trupul şi veseli la faţă, a zis către străjerii temniţei: "Pentru ce le-aţi dat mâncare şi băutură, că iată cum s-au îngrăşat". Iar paznicul temniţei se lepăda cu jurământ că nu le-a dat nimic.

    Atunci muncitorul a început a vorbi aspru către episcop, socotind că dacă-l va înfricoşa cu iuţeala sa, şi diaconul se va îngrozi. Însă n-a fost aşa. Căci Domnul Cel ce surpă pe cei puternici de pe scaune şi înalţă pe cei smeriţi, bine a voit că mândria îngâmfatului muncitor să se ruşineze de cel mai tânăr şi mai mic cu treaptă. Deci, Datian zicea către episcop astfel: "Pentru ce te împotriveşti tu poruncii împăratului şi nu te închini zeilor noştri, iar pe Hristos Îl slăveşti?" Dar episcopul răspundea blând, ca şi când ar fi avut frică.

    Sfântul Vichentie, fiind plin de Duhul Sfânt şi aprins cu râvnă dumnezeiască, a zis către episcopul său: "Pentru ce, părinte, grăieşti lui cu frică şi pentru ce nu răspunzi cu îndrăzneală lătrării câinelui acestuia? Mărturiseşte cu glas tare puterea lui Hristos, mustră cu limba slobodă şi biruieşte nebunia acestui om viclean, care voieşte a face război cu Dumnezeu, Făcătorul său, Care l-a ridicat la această vrednicie, iar cinstea ce se cuvine lui Dumnezeu se sârguieşte a o da diavolilor. Deci, se cuvine a călca până în sfârşit pe diavolul pe care de multe ori eu l-am izgonit din oameni cu numele lui Hristos. Se cuvine, zic, a zdrobi capul balaurului acestuia".

    Auzind acestea Datian şi văzând că Sfântul Vichentie, diaconul, nu ţine seama de puterea lui, a zis către cei ce stăteau înainte: "Duceţi de aici pe episcop, căci eu voi vorbi cu acest tânăr diacon". Iar către chinuitori a zis: "Gătiţi toate uneltele de muncire ca să răspundem acestuia care cu cuvintele sale ne defaimă pe noi". Deci, mai întâi a poruncit să lege pe sfântul de un stâlp şi să strujească tot trupul lui cu unghii de fier. Şi făcându-se aceasta, se uda tot pământul de sângele ce curgea şiroaie din trupul lui, încât şi oasele se vedeau prin rănile cele adânci. Iar muncitorul îl batjocorea pe el zicând: "Ce zici acum Vichentie, nu vezi cu ce fel de munci este rănit trupul tău?"

    Sfântul a răspuns: "Ceea ce am poftit, aceea am şi dobândit. Aceasta din tot sufletul am dorit şi să mă crezi, o, judecătorule, că nici un lucru nu-mi este mai dorit decât a pătimi pentru Domnul meu. Nimeni nu mi-a făcut o binefacere că aceasta, decât tu; deşi cu răutate o faci această, însă mie îmi faci bine muncindu-mă, căci cu cât îmi înmulţeşti muncile, pe atât îmi găteşte Domnul meu răsplătire în cer. Prin aceste răni cumplite ca pe nişte trepte mă sui către Dumnezeu, Care locuieşte întru cele înalte. Iată, cu nădejdea spre Dânsul mă ating de cer; iată, porunca împăratului o defaim şi râd de nebunia ta. Deci tu, nu înceta, ci te sârguieşte mai mult a mă munci. Te rog fii mult mai cumplit asupra mea şi porunceşte slugilor tale să mă bată neîncetat, până când nu va mai rămânea carne pe mine. Iar eu, robul lui Hristos, Domnul meu, sunt gata a răbda toate pentru numele Lui".

    Auzind acestea tiranul, se ruşina şi striga slugilor ca mai mult să muncească şi mai cumplit să chinuiască pe pătimitorul lui Hristos. Şi când a văzut că slugile contenesc, s-a sculat singur şi a început a le bate. Sfântul râzând de mânia lui, a zis: "Ce faci judecătorule, pentru ce baţi slugile tale? Ele mă muncesc iar tu te răzbuni asupra lor pentru mine?" Cu aceste cuvinte ale mucenicului şi cu răbdarea lui cea nebiruită rănindu-se Datian ca şi cu nişte săgeţi, se tulbura de mânie şi scrâşnea din dinţi, încât era palid la faţă şi tremura. Apoi a început a vorbi cu blândeţe către slugi: "Ce este aceasta, slugile mele credincioase, că acest făcător de rele nu simte mâinile voastre şi nu bagă în seamă muncile, ba chiar râde de voi, de care n-a râs nimeni niciodată? Dar oare puţini erau tâlharii şi făcătorii de rele şi ucigaşii de părinţi, şi fermecătorii, pe care voi cu mâinile voastre cele tari i-aţi muncit până la moarte şi nici unul n-a fost astfel, precum este acesta, care, fiind în mâinile voastre, fără de ruşine îşi bate joc de mine şi de voi? Deci, să nu răbdaţi ruşinea aceasta, ci porniţi toată mânia voastră şi-l răniţi tare".

    Sfântul Vichentie, batjocorind şi mai tare neputinţa lor, a zis: "Nu te rog, tiranule, să încetezi de a mă munci, ci ca să-mi dai mai mari munci, pentru că mai mare este puterea lui Hristos Care îmi ajută, decât puterea ta care mă munceşte. Şi nu voi înceta de a mărturisi şi de a preamări pe Iisus Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu. O, de L-ai fi cunoscut şi tu pe Dumnezeul Acela, ai vedea puterea cea mare ce se săvârşeşte întru mine, neputinciosul, şi pe care tu, cu toate slugile tale nu poţi s-o biruieşti; ci văzând, nu vezi, şi auzind, nu înţelegi şi nu încetezi a face voia diavolului, spre pierderea sufletului tău".

    Judecătorul, neputând spori nimic cu muncile, pentru că, deşi străbătuse fiarele cele ascuţite prin încheieturile şi oasele mucenicului până la cele dinlăuntru, el tot nebiruit se arăta, atunci s-a gândit că să-l aducă prin vicleşug la păgânătatea sa. Deci, a început a vorbi către dânsul astfel: "Miluieşte tinereţele tale, Vichentie, şi nu dori ca să se smulgă floarea vieţii tale mai înainte de vreme. Nu-ţi tăia şirul anilor vieţii tale, cruţă-te pe ţine singur şi te supune nouă, ca să nu pieri până în sfârşit; că mi-e milă de tine şi aş fi voit a te vedea nu în necinste şi nu în munci, ci în cinste şi slavă, pentru că mare vrednicie ţi-aş fi dat ţie dacă m-ai fi ascultat pe mine". Sfântul Vichentie a răspuns: "Mai urâtă îmi este blândeţea ta cea vicleană, decât mânia ta cea de fiară; eu de munci nu mă tem dar de cuvintele tale cele înşelătoare mă înfricoşez. Încetează dar cu vicleşugul cel vătămător de suflet şi toate chinurile întoarce-le asupra mea şi fără milostivire munceşte-mă, ca să cunoşti puterea lui Hristos ce se sălăşluieşte în cei ce-L iubesc".

    Pentru aceste cuvinte ale mucenicului, mâniindu-se mai mult muncitorul, a poruncit să-l pironească pe cruce şi să strujească toate mădularele şi încheieturile trupului cu diferite munci. Şi când slugile împlineau porunca muncitorului, răstignindu-l, bătându-l şi fiare arse punând pe rănile lui, mucenicul lui Hristos a căzut de pe cruce la pământ, iar slugilor părîndu-li-se că sfântul a murit, l-au luat vrând să-l ducă de acolo. Dar el, întărindu-se, cu darul lui Hristos, a scăpat din mâinile lor şi alerga la cruce, ocărind pe slugi ca pe nişte nebăgători de seamă şi neîmplinitori ai poruncii stăpânului lor. Aceia, umplându-se mai mult de mânie, îl munceau în tot felul şi din toată puterea lor, până într-atât încât n-au mai putut. După aceasta l-au aruncat în temniţă, după porunca muncitorului şi acolo fiindu-i tot trupul rănit şi toate mădularele sfărâmate şi vinele tăiate, l-au pus pe hârburi ascuţite.

    Venind noaptea şi străjerii adormind tare, a strălucit lumină în temniţă şi o ceată de îngeri au venit la sfântul, cercetându-l şi mângâindu-l. Iar Sfântul Mucenic Vichentie, prin venirea îngerilor a primit uşurare durerilor sale şi, umplându-se de bucurie negrăită, slăvea pe Dumnezeu. Apoi străjerii s-au deşteptat şi auzind pe sfântul cântând cu veselie şi văzând în temniţă lumină negrăită, s-au temut foarte tare şi alergând au vestit pe Datian. Iar el nepricepând, toată noaptea a cugetat ce ar mai fi de făcut cu nebiruitul mucenic.

    Deci, a mai gândit încă un vicleşug. A poruncit să pregătească un pat frumos, pe care, acoperindu-l cu aşternuturi moi, să pună pe sfântul în el. Şi a orânduit slugi care să-i şteargă sângele, să-i lege rănile şi să-i facă slujbă cu vicleşug, prefăcându-se că şi cum le-ar fi milă de dânsul. Apoi, sărutându-i picioarele, îl rugau să se miluiască singur şi să nu se dea pe sine spre munci mai mari, ci să facă voia împăratului.

    Acestea făcându-se astfel, sfântul zicea: "Mai bun îmi era patul de munci şi de hârburi, decât acesta, dar nu mă veţi înşela pe mine, viclenilor înşelători". Şi văzând muncitorul că nimic nu sporeşte cu vicleşugul, s-a pornit iarăşi spre a-l munci, căci a poruncit să ardă scânduri de fier şi să le lipească pe coastele lui; apoi au pus pe sfântul pe grătar de fier. Şi făcând foc mare dedesubt, ca pe o carne de mâncare frigeau pe mucenicul. Iar el în toate muncile acelea fiind nebiruit, mărturisea numele lui Iisus Hristos şi astfel şi-a sfârşit nevoinţa pătimirii, dându-şi duhul în mâinile Domnului său.

    Muncitorul, văzând că sfântul a murit, a poruncit să ducă trupul lui la câmp şi să-l lase neîngropat, spre mâncarea păsărilor şi a fiarelor. Apoi a pus străjeri de departe, ca să nu-l fure creştinii. Iar Dumnezeu, Care păzeşte pe sfinţii Săi, a pus un străjer neobişnuit la trupul mucenicului. Căci a poruncit unui corb să-l păzească şi când venea mulţimea de păsări mâncătoare de stârv şi năvăleau asupra trupului sfântului, corbul acela pe toate le izgonea şi nu lăsa pe nici una să mănânce trupul mucenicului, deşi corbul, din firea sa, iubeşte a mânca trupurile moarte. Însă, cu puterea lui Dumnezeu fiind oprit, nu s-a atins de trupul sfântului şi nici o altă pasăre nu a lăsat să se atingă de el. Iar cea mai minunată faptă a fost că a izgonit un lup care voia să răpească trupul mucenicului.

    Straja a vestit despre aceasta lui Datian şi păgânul se mira foarte. Însă n-a voit să cunoască puterea lui Dumnezeu, ci a poruncit să arunce în mare acel trup sfânt, pe care, luându-l ostaşii, l-au pus în corabie şi, ducându-l departe pe mare, l-au aruncat în adânc, iar ei se întorceau către mal. Dar când erau aproape de margine, iarăşi au văzut trupul mucenicului zăcând pe mal şi, spăimântându-se, au fugit. Iar creştinii luându-l, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic, viață, suferinţă, diacon, chin

Ultimele din categorie