Sfântul Miron preotul a trăit în Ahaia, pe vremea păgânului împărat Deciu, fiind ighemon în acea țară Antipatru. El era de neam cinstit și bogat, bun la obicei și având dragoste fierbinte către Dumnezeu și către oameni; și era cu toată viața plăcut lui Dumnezeu.

Iar în ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, intrând Antipatru în biserica creștinească ca să prindă pe creștinii adunați și să-i schingiuiască, Sfântul Miron umplându-se de râvnă, a defăimat pe ighemon cu mustrări și l-a ocărât. Deci l-au prins, l-au chinuit cumplit și, spânzurându-l de un lemn, l-au strujit cu unghii de fier și l-au ars cu foc. Și fiind aruncat într-un cuptor încins, a ieșit foc din cuptor și a ars 150 de slugi păgâne, care stăteau împrejur. Iar sfântul era păzit cu darul lui Hristos și binecuvânta pe Dumnezeu, stând viu și nevătămat în mijlocul cuptorului. Și se vedeau în văpaie sfinții îngeri înconjurându-l și prefacând focul în răcorire.

Apoi, cuptorul stingându-se și sfântul ieșind din el fără vătămare, îl sileau să se închine idolilor. Și nesupunându-se el, ighemonul a poruncit să-i jupească pielea de pe dânsul în curele, de la umeri până la picioare. Iar mucenicul, rupând o curea de pe sine, a aruncat-o în fața ighemonului. Deci iarăși a fost strujit cu unghii de fier peste trupul cel jupuit, apoi s-a dat fiarelor spre mâncare, dar sfântul a rămas nevătămat de ele. Și văzându-se ighemonul Antipatru rușinat de Miron, răbdătorul de chinuri al lui Hristos, s-a umplut de mânie și de nebunie și s-a ucis singur cu mâinile sale, pierind cu sunet și dându-și necuratul său suflet diavolilor în iad spre veșnica muncă.

Iar Sfântul Mucenic Miron a fost dus în cetatea Cizicului și acolo, tăindu-i-se capul, s-a sfârșit, dându-și sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Deci, luând cunună mucenicească, a intrat întru bucuria Domnului său.