Sfântul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintâi din Tars, către dreapta credință. Iar Sfântul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amândoi aceștia, după primirea sfintei credințe în Hristos, au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numește rudenii ale sale. Deci Iason a fost ales episcop al cetății sale Tarsul, iar Sosipatru a luat ocârmuirea Bisericii Iconiei și au păscut bine Bisericile lor și le-au înmulțit. Apoi s-au dus în părțile Apusului și mergând în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulți i-au atras la credința în Hristos.

Dar fiind ponegriți în fața lui Cherchilin, stăpânitorul acelei insule, au fost închiși într-o temniță, în care ședeau șapte tâlhari ale căror nume sunt: Satornie, Iachishol, Faustinian, Ianuarie, Marsalie, Eufrasie și Mamie, pe care sfinții apostoli, cu vorba lor cea de Dumnezeu însuflețită, i-au adus la sfânta credință și din lupi i-au făcut oi. Împăratul a poruncit să se umple o căldare mare cu smoală, pucioasă și ceară și să o fiarbă, iar pe acei șapte legați să-i arunce în acea căldare. Deci, sfârșindu-se mucenicește, au luat cununi de la Dumnezeu. Și a crezut în Hristos și străjerul temniței, căruia i-au tăiat întâi mina, apoi amândouă picioarele; și fiindcă tot timpul chema numele lui Hristos, i-au tăiat capul și s-a numărat în ceata sfinților mucenici. Iar pe Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, scoțându-i din temniță ighemonul, i-a dat boierului Carpian la muncă, care, luându-i, i-a legat și i-a trimis iarăși în temniță.

O pătimire ca aceasta a sfinților apostoli văzând-o Cherchira, fiica stăpânitorului, și aflând că pentru Hristos pătimesc, a mărturisit și ea că este creștină; și scoțând de pe ea podoabele cele de mare preț și gherdanurile, le-a împărțit la săraci. De acest lucru auzind tatăl ei, s-a supărat și se străduia în tot chipul, să o întoarcă de la credința în Hristos. Dar neputând, a închis-o într-o temniță deosebită și din mânia cea mare a poruncit să o dea unui arap, spre desfrânare. Iar când s-a apropiat arapul de ușile temniței, un urs sălbatic a alergat și, apucându-l, îl rupse. Simțind fiica împăratului, care era în temniță și uitându-se pe ferăstruie, a izgonit acea fiară cu numele lui Hristos, iar pe arap l-a tămăduit de răni și l-a învățat cunoștința lui Hristos, făcându-l creștin și ostaș al Lui. Apoi a strigat arapul cu glas tare: „Mare este Dumnezeul creștinilor!”. Pentru aceasta, împăratul l-a schingiuit fără de milă și, sfârșindu-se mucenicește, a trecut în ceata mucenicilor.

Stăpânitorul a poruncit ostașilor să pună lemne împrejurul temniței și să le aprindă, ca împreună cu temnița să ardă și fiica lui. După ce a făcut aceasta și a ars temnița, s-a găsit fecioara vie și nearsă. O minune ca aceasta auzind-o, mulți din popor au crezut în Hristos. Apoi a spânzurat-o muncitorul de un lemn și cu fum greu a înăbușit-o și cu săgeți a însăgetat-o, până ce și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. După sfârșitul ei, a început tiranul stăpânitor a prigoni pe cei ce au crezut în Hristos; iar aceia, temându-se de tirania ighemonului, au fugit într-o insulă ce era aproape și s-au ascuns. Aflând de ei stăpânitorul, a înotat spre insula aceea, vrând să-i pedepsească cumplit. Dar când a fost la mijlocul mării, fiind pedepsit de mânia lui Dumnezeu, s-a afundat în mare ca și faraon cel de demult, iar credinciosul popor, izbăvindu-se din mâinile lui cele tirane, a adus cântări de mulțumire lui Dumnezeu. Atunci Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, liberându-se din temniță, învățau poporul Cuvântul lui Dumnezeu, fără a mai fi opriți.

După acesta a venit alt ighemon și auzind de sfinții apostoli, i-a prins și a poruncit ca într-o baie de fier să pună smoală, pucioasă și ceară, să o fiarbă și să arunce pe sfinți acolo. Făcându-se aceasta, sfinții, cu darul lui Hristos, au fost nearși în baia aceea; iar din cei necredincioși, care stăteau împrejur, s-au ars mulți cu acel foc. Văzând unii acea înspăimântată minune, au crezut în Hristos. Încă și împăratul insulei a crezut și o piatră la grumaji spânzurându-și se tânguia, zicând: „Dumnezeul lui Iason și al lui Sosipatru, miluiește-mă pe mine!”. Atunci sfinții apostoli adunând pe toți cei ce crezuseră, i-au învățat cuvântul adevărului. Învățând și pe împărat, l-au botezat în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și i-au pus numele Sebastian.

După câteva zile, fiul împăratului s-a îmbolnăvit și a murit; iar sfinții apostoli, rugându-se lui Dumnezeu, l-au înviat din morți. Și alte multe minuni au făcut sfinții; au zidit biserici frumoase împreună cu împăratul și toate le-au săvârșit cu bine și cu sfințenie, iar turma lui Hristos au crescut-o. Apoi, la bătrânețe, sfârșindu-li-se viața, s-au suit la doritul lor Hristos, Domnul, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.