Viața Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche
Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche s-a arătat următor pustnicilor celor de demult, înfrânându-și patimile cele trupești cu mare înfrânare, cu stările la rugăciune cele de toată noaptea, cu pomenirea morții, cu nevoințele cele de multe feluri, cu care și-a subțiat trupul foarte, încât s-a făcut înger pământesc în trup.
Lavra Veche se numea locașul Cuviosului Hariton, care și era aproape de Ierusalim în pustiul Palestinei, deoarece se zidise înaintea altor lavre de Sfântul Hariton, precum se scrie despre ea pe larg în viața lui. Deci, în acea veche lavră a lui Hariton s-a nevoit pustnicește acest Cuvios Ioan, care, din tinerețe rănindu-se de dumnezeiasca dragoste, s-a lipit de Dumnezeu, după cele scrise: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este”.
Și trecând cu vederea plăcerile lumii deșarte și mândria, și înstrăinându-se de patrie, a luat crucea vieții monahicești și s-a dus în țară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pământ, încât de la nașterea Sa și până la moarte nu avea unde să-Și plece capul. Și ajungând la sfintele locuri ale Ierusalimului, închinându-se Cinstitei Cruci și Mormântului lui Hristos Cel de viață primitor, a mers la lavra cea zisă mai sus, a Sfântului Hariton, și s-a învrednicit într-însa de dregătoria preoțească, pentru viața lui îmbunătățită, căci s-a arătat următor pustnicilor celor de demult, înfrânându-și patimile cele trupești cu mare înfrânare, cu stările la rugăciune cele de toată noaptea, cu pomenirea morții, cu nevoințele cele de multe feluri, cu care și-a subțiat trupul foarte, încât s-a făcut înger pământesc în trup.
Apoi, după viața cea îndelungată și desăvârșită spre plăcerea lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, dus fiind sufletul lui de mâinile sfinților îngeri cei fără de trup în locașul ceresc cel neînvechit. El este numit de alții „al peșterii celei vechi”, în loc de „al lavrei celei vechi”, deoarece lavra cea veche a Cuviosului Hariton a fost la început o peșteră tâlhărească, în care, Cuviosul Hariton fiind legat de niște tâlhari, s-a dezlegat prin minune, fiindcă au murit deodată tâlharii aceia, bând niște vin otrăvit de veninul unui șarpe. Iar după ce s-a dezlegat, a aflat în peșteră mult aur și â făcut mai întâi o biserică în aceeași peșteră și a adunat frații, iar după aceea a zidit mănăstirea deasupra peșterii. Iar de vreme ce Cuviosul Ioan a viețuit în acea peșteră veche, slujind în biserică, de aceea a fost numit și „al peșterii celei vechi”.
