Cel dintre sfinți părintele nostru Mitrofan a trăit pe vremea marelui Constantin, întâiul împărat creștin. El era fiu al lui Dometie Romanul, cel ce a fost de neam împărătesc; pentru că Dometie era frate cu Prov, cel care a fost mai înainte împărat al Romei. Acest Dometie, fiind bine cunoscător, a priceput înșelăciunea și rătăcirea închinării de idoli și, cunoscând că este dreaptă și adevărată credința creștinească, s-a lepădat de zeii cei mincinoși și a crezut în adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Iar fiindcă în acea vreme se săvârșea mare păgânătate de îndrăcire de idoli în Roma și se făcea ucidere nevinovată de creștini în toate zilele fără număr, de aceea Dometie, lăsând Roma, a venit în Vizantia cu doi fii ai săi, cu Prov și Mitrofan. Pe atunci era episcop în Vizantia Tit, bărbat plăcut lui Dumnezeu și sfânt. Pe lângă acesta petrecea Dometie cu fiii săi, învățând credința cea întru Hristos și legea Domnului, și bine povățuindu-se la viață cu fapte bune. Iar episcopul văzându-l pe el lipit cu toată inima și cu tot sufletul său de Hristos, iar cu duhul arzând și slujind Domnului, l-a rânduit pe el în rândul clericilor bisericii, hirotonindu-l preot.

Iar după ce episcopul Tit s-a mutat la Domnul, Dometie a luat scaunul după el, iar după sfârșitul fericitului episcop Dometie, scaunul patriarhal l-a luat fiul său Prov. Iar după mutarea lui Prov, acest Sfânt Mitrofan, fiul lui Dometie și fratele lui Prov, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Vizantiei. Și venind marele împărat Constantin în părțile Traciei, și vizitând și Vizantia, a văzut pe Sfântul Mitrofan și, vorbind cu dânsul, l-a cunoscut că este mare plăcut al lui Dumne­zeu. Deci s-a minunat de îmbunătățită lui viață și de înțelepciunea sa, iubindu-l foarte mult; și dorind să audă cuvintele lui cele însuflețite de Dumnezeu, l-a dus pe el la Roma.

Apoi marele Constantin a voit să-și mute scaunul împărătesc de la Roma la Vizantia pentru că a socotit că acel loc este foarte frumos și i-a plăcut ca să fie la acel loc o cetate împărătească; căci era îndestulat cu roadele pământului și așezat lângă Marea Euxinuluil, între Europa și Asia, având căile bune, atât pe mare, cât și pe uscat. Deci a întemeiat o cetate mare, cu ziduri frumoase, și a numit-o pe ea după numele său, Constantinopol sau Noua Romă. Și a adus din Roma veche în Roma nouă și pe Sfântul Mitrofan, numindu-l părinte al său și mijlocind pentru dânsul cinstea cea patriarhicească de la cei 3l8 Sfinți Părinți, care au luat parte la întâiul Sinod a toată lumea de la Niceea. Și a fost Mitrofan cel dintâi patriarh al Constantinopolului.

Și neputând Sfântul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantino­polului - Roma cea nouă să vină el însuși la soborul acela din cauza bătrâneții și a slăbiciunii sale, a trimis în locul său pe horepiscopul său Alexandru, bărbat cinstit, sfânt și bătrân, care a suferit multe osteneli în Tracia și în Iliric, pentru pacea Bisericii. Acesta a ținut în sobor locul patriarhului Mitrofan și s-a nevoit împotriva lui Arie. Iar după ce s-a sfârșit acel Sinod a toată lumea, dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, a rugat pe toți arhiereii să meargă cu dânsul la Prea Sfințitul patriarh Mitrofan și să-l cerceteze pe el, fiind bolnav pe patul morții.

Deci mergând la dânsul toți împreună cu împăratul, într-o zi de Duminică, și stând de vorbă, împăratul a zis către dânsul: „O, prea cinstite părinte, te văd că ai slăbit de bătrânețe și boală; deci, te rog spune și ne arată nouă, cine va fi vrednic după tine, ca să fie păstor al turmei!”.

Iar Sfântul Mitrofan, cu fața veselă, a răspuns către împărat: „Cu adevărat Duhul Sfânt a vorbit prin gura ta, de vreme ce eu gândindu-mă la aceasta cu șapte zile mai înainte, Domnul mi-a descoperit că după zece zile mă voi duce din cele de aici, iar după mine are să vină la scaunul patriarhicesc slujitorul meu, Alexandru, cel vrednic cu adevărat de alegerea și de darul Sfântului Duh; iar după el are să fie moștenitor scaunului Pavel, care este acum între citeți”. După aceea Sfântul Mitrofan, căutând spre dumnezeiescul Alexandru, patriarhul Alexandriei, a zis către dânsul: „O, frate, și tu vei lăsa după tine moștenitor ales”. Apoi, luând de mână pe Atanasie, arhidiaconul lui, a grăit: „Iată viteazul ostaș al lui Hristos! Acesta va fi după tine moștenitor și nu numai împreună cu fratele meu, Alexandru, va sta tare împotriva păgânătății lui Arie, dar va intra și în mari nevoințe; și multe pătimiri îl așteaptă pe el, împreună cu viteazul Pavel”.

Astfel a proorocit sfântul despre cele ce aveau să fie, iar după acele zece zile de la descoperirea Domnului, s-a săvârșit cu pace, în 4 zile ale lui iunie, și a trăit toți anii de la nașterea sa, ll7; iar acum trăiește în viața cea fără de sfârșit, stând înaintea scaunului marelui Arhiereu care a străbătut cerurile, al lui Hristos, Mântuitorul nostru, a Cărui slavă este în veci. Amin.