Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Mitrofan, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmosul

Ca pe uscat umblând Israel cu picioarele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-l cântăm.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu ceata cea de sus stând înaintea lui Dumnezeu ca un preot şi ca un slujitor al Lui, roagă-te neîncetat pentru noi, ca să dobândim bunătăţile cele veşnice, Sfinte Părinte Mitrofan.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ales a lucra Domnului, cu sfinţenie cinstită, ai propovăduit Evanghelia Lui şi ai întors pe neamuri spre cunoştinţa lui Dumnezeu prin învăţăturile cele înţelepte, părinte fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îmbogăţindu-te de cunoştinţa lui Dumnezeu, din inima ta ai izvorât cuvânt de viaţă, care adapă sufletele cele înţelenite de patimi, ierarhe al lui Dumnezeu, fericite de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceata cea preasfinţită a proorocilor de departe a însemnat mai înainte, că va să fii cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, mai presus de heruvimi şi de toată zidirea.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu...

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picând dumnezeiasca dulceaţă din buzele tale, ai uscat izvoarele necredinţei celei amare, adăpând pe cei binecredincioşi cu apa cea dumnezeiască a cunoştinţei, fericite părinte.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ales cu dumnezeiasca alegere te-ai uns, ierarhe, purtătorule de Dumnezeu, aducând jertfe fără de sânge lui Dumnezeu, Cel ce S-a jertfit pentru noi, părinte preasfinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mormântul, unde zace preacinstitul tău trup, ne trimite nouă bună mireasmă, ca raiul bine mirosind lui Dumnezeu, mărite Ierarhe Mitrofan.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu se dumireşte gândul omenesc a înţelege adâncimea cea de negrăit a naşterii tale, Preacurată. Căci Dumnezeu smerindu-Se pe Sine în pântecele tău, pentru milostivire a mântuit pe om.

Irmosul

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând: Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind plin de Dumnezeiescul Duh, preasfinţite părinte, ai alungat duhurile cele viclene şi cu învăţăturile tale ai făcut pe oameni locaşuri ale lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O Unime Nezidită, împărţită în Trei Feţe, Netăiată, Neamestecată, ai învăţat, luminând pe cei binecredincioşi, cu sfinţitele tale învăţături, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omorând mai înainte săltările trupului, prin înfrânare şi prin osteneli, cu rugăciuni te-ai făcut Ziditorului dumnezeiesc slujitor de cele sfinte, preasfinţite Mitrofan.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o Uşă, care duce către dumnezeiasca intrare, ca pe un Rai dumnezeiesc, ca pe un Loc Înţelegător al sfinţeniei, ca pe o Podoabă a lui Iacob, să fericim pe Fecioara.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, Te rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cel Ce chemi din negura greşelilor.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeieşte şi eu cuget foarte curat săvârşind cele dumnezeieşti, te-ai făcut curat şi slujind lui Dumnezeu cu dreptatea inimii, te-ai arătat fără prihană, părinte Mitrofan.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin cinstitele tale rugăciuni, slujitorii idolilor s-au arătat acum slujitori lui Dumnezeu; pe care scoţându-i vrednici din cei nevrednici, te-ai arătat vrednic slujitor Atotţiitorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind tu mai ales chemat de har, ai risipit uscăciunea idolilor cu ploile cuvintelor tale şi inimile cele înţelenite le-ai făcut roditoare prin harul Duhului, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

După înfricoşata naştere ai rămas Fecioară ca şi mai înainte, căci Cel Ce S-a născut a fost Dumnezeu, Cel Ce preface toate cu voia Sa, Marie nenuntită, de Dumnezeu dăruită.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta fiind ascuţită de Duhul prin înţelegere, ca şi condeiul scriitorului, bine scrie în inimile credincioşilor cuvântul harului, prin dumnezeiescul Duh, părinte preasfînţite.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţându-te cele dumnezeişti, ca unul ce intrai în Sfintele Sfintelor cele înţelegătoare, desăvârşit tăinuit înveţi cu Duhul pe credincioşi strălucirea Treimii, preasfinţite părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu curgerile dogmelor tale, înecând dogmele cele tulburi ale necredinţei, te-ai arătat ca un râu, adăpând adunările celor binecredincioşi, ierarhe preacinstite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul, întrupându-Se fără sămânţă în pântecele tău, S-a arătat Om desăvârşit, înnoind legile firii, cu cuviinţă dumnezeiască, precum singur ştie, Fecioară Preacurată, care ai încăput pe Dumnezeu.

Irmosul

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat...

Pe ierarhul lui Hristos Mitrofan, pe luminătorul Bisericii cel luminat, cel ce a propovăduit în mijlocul de Dumnezeu purtătorilor părinţi pe Cuvântul a fi de o fiinţă cu Tatăl, care şi scaunul cetăţii împărăteşti întâi l-a împodobit şi har de proorocie de la Dumnezeu luminat a luat, cu un glas să-l lăudăm.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul pentru cuvioşii tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitor l-a plecat a striga: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te, înţelepte, cu harul Duhului, prin plecările cele către Dumnezeu şi cu împărtăşirile, te-ai făcut stea dătătoare de lumină, luminând pe cei ce cântă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te tu locaş preasfânt, luminat cu faptele cele bune, ai avut cu sfinţenie pe Treimea cea nezidită, locuitoare întru tine strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lepădând somnul de la ochii tăi, cu dumnezeieştile privegheri, ai primit strălucire dumnezeiască, care te-a făcut pe tine înger luminii, stâlp şi întărire credincioşilor şi adevărat ierarh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce şade în sânurile Tatălui Necuprins, Se cuprinde trupeşte în sânurile Tale, Preacurată, îmbrăcându-Se cu chipul tău, ca să mântuiască pe Adam, făcându-Se nou Adam.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaie rouă...

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu smerirea ta ai smerit pe şarpele cel trufaş, fericite, prin curatele tale rugăciuni, înălţându-te către Dumnezeu. Pentru aceea te cinstim întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu ai mărturisit pe Cuvântul întrupat şi popoare ai izbăvit din robia înşelăciunii, gonind departe idoleasca credinţă cea rea, Părinte Ierarhe Mitrofan, de Dumnezeu cugetătorule.

Binecuvântam pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Şi viaţă având pe potriva cuvântului şi cuvântul fiindu-ţi după cuviinţa vieţii, făcându-te plin de zile ale Duhului, te-ai mutat către locaşurile cele de sus, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăvindu-ne de blestemul cel dintâi prin naşterea ta, Pururea Binecuvântată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, cuvântul lui Gavriil cântăm ţie: Bucură-te Pricinuitoarea mântuirii tuturor.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie rouă ai izvorât celor cuvioşi şi jertfa dreptului cu apă o ai ars. Că toate le faci Hristoase numai cu singură voia Ta; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Părinte Mitrofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În pământul celor blânzi tu te-ai sălăşluit, arhiereule, făcându-te blând întru nerăutate şi te-ai unit cu cetele cele de sus, preaînfrumuseţat cu dumnezeieştile străluciri, cu totul fiind cuprins de lumina virtuţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Priveşte, Mitrofane, dumnezeieştile străluciri ale îngerilor, ale patriarhilor, ale mucenicilor, ale apostolilor, rugând cu dânşii pe Iubitorul de oameni să ne dea iertare de greşeli şi îndreptare vieţii, nouă celor ce te lăudăm, preacuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca picătura cea cerească s-a pogorât Ploaia în pântecele tău Fecioară şi uscând pâraiele înşelăciunii, a plouat prin tine nestricăciune oamenilor şi mântuire tuturor, Ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită.

Irmosul

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Carele slăvindu-L cu ostile cereşti, pe tine te fericim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Arătatu-te-ai cu adevărat următor obiceiurilor şi graiurilor Apostolilor, căci asemenea ca Petru ai propovăduit înaintea adunării pe Cuvântul şi Fiul că sunt de o fiinţă cu Dumnezeu-Tatăl, îmbogăţindu-te de graiurile lui Ioan, cele grăite de Dumnezeu; şi asemenea ca Pavel ţi-ai pus sufletul pentru turmă, pururea pomenite; şi asemenea cu cel întâi chemat ai arătat pe Cel dorit. Pentru aceasta împreună cu dânşii roagă-te lui Hristos, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Preasfântă Fecioară Maica lui Dumnezeu, patimile sufletului meu cele cumplite te rog tămăduieşte-le şi iertare dăruieşte-mi de greşelile mele, pe care fără minte le-am făcut, sufletul şi trupul spurcându-mi eu ticălosul. Vai mie, ce voi face în ceasul acela, când îngerii sufletul meu vor despărţi de pătimaşul meu trup? Atunci, Stăpână, să-mi fii Ajutătoare şi Folositoare caldă, că pe tine te am Nădejde, eu netrebnicul robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

O, preaslăvită minune: O, taină înfricoşătoare! Cum Cel Ce este cu firea Nemuritor, este spânzurat pe lemn? Cum gustă acum moarte? Cum este osândit Cel Nevinovat? Ascunde-ţi lumina ta soare şi te înfricoşează văzând îndrăznirea, Fecioara cu suspinuri grăia, văzând pe Hristos răstignit, pe Carele L-a născut.

Canoanele lunii Decembrie

Calendar ortodox
3 Decembrie