O femeie, Teoclia, din Perga Pamfilei, fiind dreptcredincioasă și temătoare de Dumnezeu cu toată casa sa, făcea milostenii multe și avea viață cinstită. Apoi, fiind însoțită cu un bărbat cinstit și cu rangul de senator și patriciu, nu a născut fii mulți ani, căci era stearpă. După aceea a zămislit, cerând de la Dumnezeu dezlegarea nerodirii sale prin rugăciuni. Când purta în pântece pe cel zămislit, bărbatul ei a murit lăsându-i bogăție mare. Iar ea, după ce a născut fiu, i-a pus numele Caliopie și l-a crescut în învățătura cărții, sârguindu-se să-l învețe bine frica de Dumnezeu și toată înțelepciunea dumnezeieștilor Scripturi. Dar în vremurile acelea cei mai mulți oameni se închinau și aduceau jerfe necuraților idoli. Iar Sfântul Caliopie se îndeletnicea totdeauna cu rugăciuni și cu postiri.

După ce s-a adus știre judecătorului despre sfântul tânăr, că este creștin, fericita Teoclia, maica sa, dând fiului său aur mult, haine și slugi, l-a trimis cu corabia în altă țară ca să scape de judecata păgânească. Și a plutit fericitul Caliopie în Pembropoli, cetatea Ciliciei, unde păgânul ighemon Maxim făcea jertfe, hore și jocuri în cinstea necuraților săi idoli. Văzând aceasta sfântul tânăr, se mira și a întrebat pe unii: „Care este pricina unei dănțuiri ca aceasta?”. Iar ei au răspuns: „Acum este praznicul zeilor noștri; deci vino și tu de te împărtășește cu noi la ospățul nostru”. Iar el le-a răspuns: „Sunt creștin și prăznuiesc cele ce sunt ale Hristosului meu. Deci, nu este cu putință ca omul care slăvește pe Hristos, să intre în necuratele jertfe ale zeilor păgânești”.

Deci, a ajuns aceasta la auzul lui Maxim ighemonul, care, umplându-se de mânie, a poruncit să prindă pe sfântul tânăr și să-l pună înaintea judecății sale. Și l-a întrebat: „Cum te numești?”. Sfântul a răspuns: „Sunt creștin și mă numesc Caliopie”. Ighemonul a zis: „Ospățul cel mare făcându-se acum pentru praznicul zeilor, cum numai tu singur stai în amăgire, nevrând să prăznuiești cu noi?”. Grăit-a Sfântul Caliopie: „Voi sunteți cei ce umblați în amăgire și în întuneric, că ați lăsat pe Dumnezeul Cel viu, pe Ziditorul cerului și al pământului, Care a făcut toate cu cuvântul și vă închinați lemnului celui nesimțitor, pietrei celei scobite și lucrului celui făcut de mâini păgânești”. Ighemonul zise: „Tinerețile tale te fac îndrăzneț, dar îți pregătesc nu puține munci. Din ce țară și din ce neam ești?”, l-a întrebat ighemonul. Sfântul răspunse: „Sunt din Perga Pamfilei, din neam de senator și de patriciu; dar mai de cinste decât toate îmi este aceasta, căci sunt creștin”. Ighemonul zise: „Ai părinți?”. Sfântul răspunse: „Am maică, iar tatăl meu a murit încă de mult”. Ighemonul zise: „Mă jur pe marele zeu, adică soarele, și pe toți zeii, că de te vei închina zeilor, am o fiică una născută, pe aceasta ți-o voi da de soție”. Sfântul răspunse: „De aș fi voit să mă însor, aș fi putut s-o iau de soție pe fiica ta și s-o duc în averea maicei mele. Dar să știi că am făgăduit lui Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a zidit după chipul Său, ca să-mi păzesc trupul acesta de țărână în feciorie curată și fără de prihană să-l pun înaintea dreptei Lui judecăți. Deci fă ceea ce voiești, dar eu sunt și rămân creștin!”.

Ighemonul zise: „Necuratule și prearăule, nu ți se pare că prin niște cuvinte ca acestea mă vei porni spre mânie, ca să te ucid mai degrabă? Să știi că te voi munci mult sfărmându-ți trupul bucăți, iar rămășița o voi da focului spre ardere”. Sfântul răspunse: „Cu cât îmi vei lungi muncile mai mult, cu atât mai luminoasă cunună mi se va împleti de Hristosul meu, pentru pătimirea mea; pentru că zice Scriptura: «Nimeni nu se încununează, dacă nu va fi muncit după lege»”. Ighemonul zise către slujitori: „Întindeți-l și sfărmați-i toate oasele cu toiege de plumb”. Deci, fiind bătut, Sfântul Caliopie a grăit: „Mulțumesc Ție, Hristoase, că m-ai învrednicit a pătimi muncă pentru mărirea numelui Tău Cel Sfânt”.

Ighemonul zise către dânsul: „Jertfește zeilor, ca să-ți vezi moșia și să nu te lipsești de averile tale, că vezi cât de amar te muncești”. Sfântul răspunse: „Văd dulceața odihnei ce are să-mi fie, care îmi este făgăduită de la Hristos, iar muncile nu le simt. Și dacă sunt acum în țară străină, știu că al Domnului este pământul și plinirea lui. Dar aici văd și pe maica mea și patria mea, pentru că maica mea este dreptcredincioasa Biserică a lui Hristos, iar patria îmi este Ierusalimul cel ceresc după cuvântul Apostolului care zice: „Petrecerea noastră este în cer! Iar de-mi vei pomeni de maica cea după trup, mă întăresc prin dumnezeiescul glas care zice: Că cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. Iar îndestularea bogăției întru nimic o socotesc, căci voiesc mai bine să pătimesc cu Hristos Cel răstignit decât să am sațiul cel de puțină vreme cu păcatul acestei lumi nebune”.

Ighemonul zise către slujitori: „Precum este întins, întoarceți-l și-l bateți pe pântece cu vine crude, zicându-i: Necuratule, nu răspunde una pentru alta, ci să-mi răspunzi la cele întrebate”. Sfântul Mucenic Caliopie a zis către ighemon: „Nebunule și mai cumplitule decât toată fiara, înstrăinatule de bunătățile cerești, eu îți grăiesc cuvintele dreptății, iar tu avându-ți ochii sufletești orbiți și urechile astupate ca să nu auzi cuvintele Domnului și cu nedreptate mă muncești bătându-mă ca pe un tâlhar”. Atunci a zis ighemonul către slujitori: „Așezați o roată de muncire cu fiare ascuțite, să puneți foc mare sub dânsa și, întinzând pe Caliopie pe roată, să-l țineți până la dezlegarea încheieturilor; apoi să-l întoarceți ca, tăindu-se de fiare și aprinzându-se de foc, să piară”.

Începându-se acea muncire, iar pe sfântul tânăr durându-l, a strgat către Domnul, zicând: „Vino și-mi ajută Hristoase al meu robului Tău, ca până în sfârșit să se preamărească în mine nevrednicul, numele Tău cel sfânt și să știe toți că cei ce nădăjduiesc în Tine nu se vor rușina în veci”. Și îndată i-a stat înainte Îngerul Domnului, care a stins focul și roata a oprit-o, apoi a făcut-o nemișcată, încât nu mai puteau slujitorii să întoarcă roata, cât de puțin. Și se uda tânărul trup al mucenicului cu sângele de pe roată, iar oasele i se vedeau prin rănile cele adânci, pentru că roata avea în amândouă părțile cuțite ascuțite în chip de ferăstrău.

Deci a poruncit ighemonul să dezlege de pe roată pe mucenic și să-l ia; și era jalnică priveliște tuturor celor ce priveau. Apoi poporul a strigat, zicând: „O, judecată nedreaptă! O, ce tânăr și cum se pierde!”. Și a zis ighemonul către Sfântul Caliopie: „Oare nu ți-am spus că tinerețile tale te fac îndrăzneț și mai grele munci îți mijlocesc ție?”. Răspuns-a Sfântul: „Câine fără de rușine, ți se pare că m-am înfricoșat de muncile tale?”. Zis-a ighemonul: „Ticălosule, mă ocărăști ca să te pierd mai degrabă; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te și jertfește zeilor ca să scapi de cele mai multe și mai cumplite munci”. Sfântul mucenic a zis: „Nădăjduiesc spre Hristosul meu că nu-mi voi păta curata mărturisire a lui Dumnezeu, Care este întru mine. Trupul meu stă înaintea ta, deci muncește-l precum voiești, având să-ți iei răsplata de la Dumnezeu în ziua înfricoșatei judecăți; căci cu ce măsură vei măsura, cu aceea ți se va măsura ție”.

Zis-a ighemonul către slujitori: „Ferecați-l cu lanțuri de fier, apoi azvârliți-l în cea mai dinăuntru temniță și să nu aveți de dânsul nici o grijă, nici să lăsați pe cineva dintre creștini să intre la dânsul, ca nu cumva să-l fericească pentru răbdarea lui”. Și îndată slujitorii ferecând pe pătimitorul, l-au aruncat în temnița cea mai adâncă.

Iar Teoclia, fericita lui maică, aflând despre pătimirea pentru Hristos a Sfântului Caliopie, fiul ei cel unul născut, a scris îndată așezământ desăvârșit pentru casa sa și pentru toate averile. Și a dăruit libertate robilor și roabelor sale, în număr de două sute și cincizeci, și cât aur și argint avea, ca și îmbrăcăminte de mult preț, pe toate le-a împărțit săracilor, iar pe celelalte moșii și averi, adică țarine și vii le-a dăruit Sfintei Biserici. Apoi, lăsându-și patria sa, s-a dus în Cilicia la fiul său cel ce pătimea pentru Hristos. Și, dând străjilor temniței aur, a intrat în cea mai dinăuntru temniță și văzând pe fiul său în lanțuri, i s-a închinat lui și îi ștergea rănile. Iar Sfântul Caliopie fiind legat cu fiare și cu tot trupul istovit de multe răni, nu putea să se scoale înaintea maicei sale și a zis: „Bine ai venit, maica mea, mărturisitoarea patimilor lui Hristos”. Iar ea, văzând trupul fiului zdrobit cu răni, grăia către dânsul: „Fericită sunt eu și bine cuvântat este rodul pântecelui meu, de vreme ce te-am pus ca Ana pe Samuil, ca un vas sfânt înaintea lui Dumnezeu și ca Sara pe Isaac te-am adus lui Dumnezeu jertfă bineprimită”.

Și a petrecut maica în temniță toată noaptea aceea, șezând lângă picioarele fiului, cântând cu dânsul împreună și slăvind pe Dumnezeu. Iar la miezul nopții a strălucit o lumină mare în temniță și s-a făcut un glas, zicând: „Voi sunteți sfinții lui Dumnezeu, mărturisitori ai lui Hristos și stricători ai idolilor, cei ce v-ați lăsat patria și averile și cu Hristos ați voit a pătimi”.

A doua zi Maxim ighemonul, șezând la judecată, a scos din temniță pe Sfântul Caliopie spre ispitire și, aducându-l înaintea sa, a zis către dânsul: „Oare te-ai schimbat din nebunia ta? Sau iarăși voiești să pătimești rău, ca și dascălul tău Hristos?”. Răspuns-a Sfântul: „Mă minunez de nerușinarea ta, că de multe ori auzind de la mine unul și același răspuns, că sunt creștin și pentru Hristos voiesc să mor și iarăși mă întrebi de același lucru și nu te rușinezi a te împotrivi adevărului. Pentru că eu doresc să pătimesc asemenea ca și Hristos al meu și mă sârguiesc în tot chipul să mor pentru dânsul”.

Auzind aceasta ighemonul, și din niște răspunsuri ca acestea cunoscând cugetul neschimbat al mucenicului și mărimea lui de suflet cea nemișcată, a poruncit ca asemenea lui Hristos să-l răstignească pe Cruce. Și era ziua aceea Joia cea mare, în care se săvârșește aducerea aminte de Cina Sfintelor Taine ale lui Hristos. Și văzând Sfânta Teoclia pe fiul său dus la locul de răstignire, a dat ostașilor cinci galbeni, rugându-i să nu răstignească pe Sfântul Caliopie ca pe Hristos, ci cu capul în jos. Iar aceasta a făcut-o din smerenie, socotind a fi nevrednic ca fiul ei să fie asemenea cu Hristos, Domnul său, prin răstignire.

Deci, a fost răstignit Sfântul Caliopie cu capul în jos pentru Hristos, în ziua Cinei celei mântuitoare, iar în Vinerea cea mare a Patimilor lui Hristos, în ceasul al treilea din zi și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Atunci un glas dumnezeiesc, venind către dânsul din cer, a zis: „Suie-te, mucenice al lui Hristos, împreună moștenitorule cu sfinții”. Iar după ce au luat de pe Cruce trupul lui cel mort, a cuprins grumazul fiului fericita sa maică, slăvind pe Hristos, și îndată și-a dat și ea duhul. Apoi venind frații, au luat trupurile amândurora și le-au îngropat împreună la un loc cinstit, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine toată slava, în vecii vecilor. Amin.