Acest Sfânt Conon a fost pe vremea lui Decius împăratul (249-251), cu neamul din Nazaretul Galileii. De acolo a venit în cetatea Mandon, a Pamfiliei și la un loc ce se numea Carmila, și-a făcut o grădină de gospodărie în care semănând verdețuri, își agonisea hrană dintr-aceea. Era bun cu obiceiul, fără de răutate și nevinovat cu inima, deși era neînvățat la carte, ci, fiind creștin, viețuia cu plăcere de Dumnezeu.

Și Puplius ighemonul, înștiințându-se despre el, a trimis ostași ca să-l prindă. Iar aceia, spre batjocură, închinându-se lui cu cuvinte frumoase, el a răspuns cu bucurie la închinarea lor, prin cuvinte de urare și de dragoste. Ostașii i-au spus: „Te cheamă Puplius, ighemonul”. El le-a răspuns: „Ce trebuință are de mine, mai vârtos că eu sunt creștin? Să cheme la sine pe cei de un gând cu el”.

Dar a fost legat Sfântul Conon și l-au dus la ighemon, silindu-l să aducă jertfă idolilor; atunci a suspinat din adâncul inimii, pentru orbirea și rătăcirea necredincioșilor, și, pe ighemon ocărându-l cu cuvinte, era neclintit întru mărturisirea lui Hristos. Deci i-au bătut în picioarele lui piroane de fier și a fost silit a alerga înaintea caretei ighemonului până într-atât, încât, slăbind, a căzut în genunchi și, rugându-se lui Dumnezeu, în mâinile Lui și-a dat duhul său.