În timpul persecuției împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian Galeriu (305-311), ginerele său, s-a pornit mare persecuție contra creștinilor. În urma victoriei obținute în anul 297 contra perșilor, Maximian Galeriu, socotind pe nedrept că îndeosebi creștinii sunt vinovați de slăbirea și decăderea Imperiului Roman, a hotărât îndepărtarea soldaților creștini din armată, pentru că ei nu dădeau dovadă de vitejie ucigând în timpul luptelor pe dușmanii imperiului.

La Durostor, în provincia Moesia Inferior, a fost adus la judecată ostașul creștin Iuliu în fața dregătorului locului, Maxim, căruia i s-a spus că veteranul Iuliu nu vrea să asculte de poruncile împăraților, ca să jertfească zeilor.

Iuliu i-a răspuns lui Maxim că cele ce spun slujitorii sunt adevărate. „Nu disprețuiesc poruncile, desigur”, a spus el, „dar eu sunt creștin și nu pot face ceea ce vrei. Căci nu se cuvine să-L uit pe Dumnezeul meu Cel adevărat și viu”. 

Maxim i-a zis: „Ce mare lucru este să tămâiezi (statuile zeilor și ale împăraților) și să pleci!”. Iar Iuliu a mărturisit: „Nu pot să disprețuiesc poruncile dumnezeiești și să mă arăt necredincios Dumnezeului meu”. De altfel, el își făcuse datoria de ostaș. De șase ori a mers la război și s-a luptat, fără să fie mai prejos decât alții. El a zis: „După gradul meu, sunt acum veteran. Mă tem totdeauna de Dumnezeu Care a făcut cerul și pământul și Îi datorez neîncetat ascultare”.

Auzind acestea, dregătorul Maxim l-a îndemnat cu blândețe: „Iuliu, te văd bărbat înțelept și destoinic. Jertfește zeilor, convins fiind de mine, ca să dobândești o mare răsplată!”. Iuliu însă a rostit cu îndrăzneală: „Nu fac ceea dorești, ca să nu ajung la osânda cea veșnică”. Maxim a căutat să-l înduplece, vorbindu-i mai departe cu blândețe: „Oare socotești, Iuliu, că este păcat să mă asculți pe mine? Eu nu te silesc, ca să nu pară că ai fost forțat. De aceea, mergi în siguranță la casa ta, primind solda pentru cei douăzeci de ani de slujire și nimeni nu va mai fi supărat din pricina ta”.

Iuliu i-a răspuns că banii aceștia ai diavolului și sfatul lui cel viclean nu trebuie să-l lipsească de lumina cea veșnică. El nu poate tăgădui pe Dumnezeu și-l roagă să dea hotărârea împotriva lui ca împotriva unui creștin. 

Maxim i-a spus din nou lui Iuliu: „De nu vei asculta de poruncile împărătești și de nu vei jertfi zeilor, îți voi tăia capul”. Iuliu a răspuns: „Bine ai gândit. Te rog deci, preabunule, pe sănătatea împăraților, să îndeplinești gândul tău și să dai împotriva mea hotărârea, ca să se desăvârșească juruințele mele”.

Maxim îl întâmpină iarăși: „De nu te vei întoarce și de nu vei jertfi zeilor, ți se va împlini dorința ta!”. Iuliu a zis cu tărie: „De voi merita să sufăr aceasta, îmi va rămâne o laudă veșnică”.

Maxim l-a îndemnat din nou: „Ia seamă la tine! De vei suferi pentru legile patriei (pământești), vei avea o laudă veșnică”. Iuliu însă răspunde: „Adevărat, pentru legi sufăr aceasta, dar pentru cele dumnezeiești”.

Maxim i-a spus: „Un om răstignit și mort (Iisus Hristos) v-a încredințat acestea? Vezi cât de nepriceput ești să te temi mai mult de un mort, decât de împărații care trăiesc?”.

Iuliu însă mărturisește: „Acela (Iisus Hristos) a murit pentru păcatele noastre, ca să ne dăruiască viața veșnică. Hristos Dumnezeu rămâne în vecii vecilor. Pe Acesta de-L va mărturisi cineva, va avea viață veșnică; cel ce-L va tăgădui va avea pedeapsă veșnică”.

Auzind această credință, Maxim i-a răspuns: „Deplângându-te, te sfătuiesc ca mai degrabă să jertfești zeilor, ca să trăiești împreună cu noi”. Iuliu a zis: „De voi trăi împreună cu voi, va fi pentru mine moarte. Dacă voi muri înaintea Domnului Hristos, voi trăi în veșnicie”. Maxim a stăruit, îndemnându-l să jertfească zeilor, căci altfel va porunci să fie ucis. Dar Iuliu a zis hotărât: „Am ales să mor pentru un timp, ca să trăiesc în veșnicie cu Sfinții!”.

Văzând credința sa neclintită în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dregătorul Maxim a dat această sentință: „Iuliu, nedorind să se supună poruncilor împăraților, primește pedeapsa tăierii capului”. Și pe când îl duceau la locul de osândă, îl sărutau toți. Un oarecare Isihie, care era ostaș creștin și era și el închis, i-a zis Sfântului Mucenic: „Te rog, Iuliu, să împlinești cu bucurie făgăduința ta, ca să primești cununa pe care Domnul a făgăduit-o credincioșilor Săi, și să-ți amintești și de mine. Peste puțin și eu te voi urma. Te rog, salută pe Pasicrate și pe Valentin, slujitorii lui Dumnezeu, care au luat-o înaintea noastră către Domnul, prin buna mărturisire”.

Iar Iuliu, sărutându-l pe Isihie, i-a zis: „Grăbește-te, frate, să vii în Împărăția Cerurilor, căci au auzit făgăduințele tale cei pe care i-ai salutat”. Și primind Iuliu ștergarul, s-a legat la ochi și și-a acoperit capul, apoi s-a rugat fierbinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru numele Căruia pătimesc acestea, Te rog să binevoiești a primi sufletul meu laolaltă cu Sfinții Tăi Mucenici”.

Deci, slujitorul diavolului, tăindu-i capul cu sabia, a pus capăt vieții pământești a preafericitului Mucenic, pentru mărturisirea credinței în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine cinstea și mărirea în vecii vecilor.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.