Viața Sfântului Mucenic Iustin

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Mucenic Iustin

Sfinții Mucenici Iustin, Hariton, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian și o femeie cu numele Harita, slăvind pe Dumnezeu, au fost scoși la locul cel obișnuit și, după bătăile ce li s-au dat, au fost tăiați cu securea și și-au săvârșit pătimirile întru mântuitoarea mărturisire.

În acea vreme când păgânii închinători de idoli au pus înainte prin toate țările și cetățile acea poruncă păgână împotriva binecredincioșilor creștini, că tot cel ce crede în Hristos să fie silit la jertfa idolească, atunci au fost prinși Sfinții Mucenici Iustin, Hariton, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian și o femeie cu numele Harita și, duși fiind la Roma înaintea lui Rustic, eparhul cetății, au fost puși la judecată. Deci eparhul a zis către Iustin: „Supune-te zeilor și poruncilor împărătești, ca să nu fii osândit”. Sfântul Iustin i-a răspuns: „Nimeni nu poate să fie osândit vreodată, dacă va asculta poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Eparhul l-a întrebat: „Ce fel de învățătura ai?”. Iar Iustin a răspuns: „M-am sârguit a învăța toate învățăturile cele dinafară și, iscusindu-mă în toată filosofia, mai pe urmă m-am lipit de adevărata învățătură a creștinilor, deși aceasta nu este bineplăcută acelora care rătăcesc în socoteală cea nedreaptă”. Atunci Rustic a zis: „O, ticălosule, oare iubești acele învățături, care sunt potrivnice socotelii noastre?”.

Sfântul Iustin a răspuns: „Cu adevărat le iubesc și urmez dogmelor celor drepte ale creștinilor”. Eparhul a zis: „Dar ce fel sunt acele dogme?”. Iustin a răspuns: „Dogmele cele drepte, pe care noi creștinii le păzim cu dreapta credință, sunt acestea: să cunoaștem pe Unul Dumnezeu, Făcătorul și Ziditorul a toate, și al celor văzute și al celor nevăzute; și ca să-L mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel vestit mai înainte de prooroci, Care va să vie să judece neamul omenesc. Acela este propovăduitorul mântuirii și învățătorul celor ce doresc să se povățuiască la fapte bune, pentru a cărui dumnezeire fără de sfârșit, eu, fiind om neputincios și mai mic decât toți, nu pot să spun ceva slăvit, însa mărturisesc că acest lucru este al proorocilor, de vreme ce ei au vestit cu mulți ani mai înainte venirea de sus pe pământ a Acestuia, despre Care am spus că este Fiul lui Dumnezeu”.

Eparhul a întrebat: „În ce loc se aduna creștinii?”. Iustin răspunse: „Fiecare se duce acolo unde poate și unde voiește. Ți se pare oare, ca noi creștinii numai la un loc ne adunăm? Nimic să nu socotești despre acest lucru, deoarece Dumnezeul creștinilor este necuprins cu locul și, fiindcă este nevăzut, umple pământul și cerul. El pretutindeni este închinat de cei credincioși și slava Lui se cinstește peste tot locul!”.

Eparhul zise: „Spune-mi adevărat, în care loc vă strângeți și unde a!duni pe ucenicii tăi?”. Iustin a răspuns: „Eu am petrecut până acum aproape de casa unui oarecare Martin, lângă baia ce se numește Timiotini și acum a doua oară am venit în cetatea Romei. Nu știu alt loc afară de cel ce l-am spus și dacă a voit cineva să vină la mine, eu l-am primit și l-am împărtășit de învățătura cea adevărată”. Rustic a zis: „Dar tu ești creștin?”. Iustin a răspuns: „Cu adevărat, sunt creștin”. Atunci eparhul a zis lui Hariton: „Au doară și tu ești creștin?”. Sfântul Hariton a răspuns: „Ajutându-mi Dumnezeu și eu sunt creștin”. După aceasta, Rustic a întrebat pe fericită femeie Harita de urmează și ea credinței lui Hristos. Aceea i-a răspuns: „Cu darul lui Dumnezeu, sunt creștină”. Apoi Rustic a zis lui Evelpist: „Dar tu cine ești?”. El a răspuns: „Sunt rob împărătesc, însăsunt creștin dăruit de Însuși Domnul Hristos cu libertate, iar cu milostivirea și cu darul Lui m-am făcut părtaș la aceeași nădejde la care sunt și aceștia pe care-i vezi”.

După aceasta eparhul a întrebat pe Ierax: „Oare și tu ești creștin?”. Ierax a răspuns: „Cu adevărat și eu sunt creștin, de vreme ce cinstesc pe același Dumnezeu și mă închin Lui”. Eparhul a întrebat: „Iustin v-a făcut pe voi creștini?”. Ierax a răspuns: „Eu am fost și voi fi creștin”. După aceea, stând de față și Sfântul Peon, a grăit: „Și eu sunt creștin”. Atunci eparhul a zis: „Cine te-a învățat pe tine credința creștină?”. El a răspuns: „De la părinți am luat eu această bună mărturisire”. După aceea Evelpist a zis: „Și eu m-am povățuit de la părinții mei a fi creștin, însa ascultând cuvintele lui Iustin, m-am întărit și mai mult în credința creștineasca”. Eparhul l-a întrebat: „Dar unde sunt părinții tăi?”. Evelpist răspunse: „În Capadochia”. Eparhul a întrebat și pe Ierax: „În ce parte sunt părinții tăi?”. Ierax a răspuns: „Adevăratul nostru tată este Hristos, iar maică, Credința, prin care credem într-însul; iar pământeștii mei părinți au murit; eu am ieșit din Iconia Frigiei și am venit aici”. După aceea eparhul a întrebat și pe Valerian: „Ce ai de zis și tu? Au doară ești și tu creștin și spre zeii noștri nu ai osârdie?”. Valerian a răspuns: „Și eu sunt creștin, pentru că cinstesc și mă închin Unuia adevăratului Dumnezeu, iar pe zeii voștri îi defaim”.

După aceea, iarăși eparhul întorcându-se către Iustin, a zis: „Ascultă, tu, cel ce te numești că ești bine grăitor și ți se pare că ții învățătura cea adevărată, dacă vei fi rănit de la cap peste tot trupul, oare aștepți ca pentru aceea să te sui la cer?”. Iustin răspunse: „Aștept ca și eu să am aceeași răsplătire de la Domnul meu, care s-a pregătit celor ce păzesc învățătura lui Hristos, dacă voi răbda muncirea cea grăita de tine; pentru că știu, că tuturor celor ce viețuiesc cu bună credință, și pătimesc ceva pentru Dumnezeul lor, li se păstrează darul lui Dumnezeu până ce toată lumea va trece”. La aceasta eparhul Rustic a zis: „Dar oare socotești că te vei sui la ceruri și vei primi vreo răsplată de la Dumnezeul tău?”. Iustin a răspuns: „Nu socotesc, ci știu cu întemeiere și aceea o nădăjduiesc cu neîndoire”. Rustic a zis: „Să ne apropiem de acum la trebuință care ne stă înainte; deci adunați-vă la un loc și, toți împreuna, jertfiți zeilor!”. La acestea Iustin a răspuns: „Nimeni, având cunoștința cea dreaptă, nu vă voi să se lipsească de dreapta credință și să cadă în rătăcire și fărădelege”.

Eparhul Rustic a zis: „De nu vă veți supune poruncilor noastre, veți suferi munci fără de nici o milă”. Iustin a răspuns: „Dorim cu adevărat, ca pentru Domnul nostru Iisus Hristos să răbdăm munci și să ne mântuim, pentru că acelea ne mijlocesc noua mântuire și îndrazneală la înfricoșata Lui judecată, Căruia din dumnezeiasca porunca îi va stă înainte toată lumea”. Același lucru l-au spus și ceilalți mucenici adăugând și aceasta: „Fă degrab ceea ce ai de gând să faci ca noi suntem creștini și nu vom jertfi idolilor”.

Auzind acestea, eparhul a dat o hotărâre ca aceasta: „Cei ce nu voiesc să jertfească idolilor și nu se supun poruncii împărătești, să fie bătuți cu toiege și pedepsiți la moarte, ca să li se taie capetele, precum poruncesc legile romanilor”. Deci sfinții mucenici, slăvind pe Dumnezeu, au fost scoși la locul cel obișnuit și, după bătăile ce li s-au dat, au fost tăiați cu securea și și-au săvârșit pătimirile întru mântuitoarea mărturisire.

După aceasta, unii din cei credincioși au luat în taina trupurile lor cele cinstite și le-au îngropat la loc vrednic, ajutându-le darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Citește despre: