După uciderea Sfinților Mucenici Eutropie și Cleonic, cu care împreună a pătimit multe și Sfântul Vasilisc, el, rămânând viu, ședea în temniță. Iar după moartea ighemonului Asclipiodot, a venit în locul lui, în părțile Pontului, un alt ighemon cu numele Agripa, trimis de tiranii Maximian și Maxim, ca să prigonească și să ucidă pe cei ce credeau în Hristos. Și mai înainte de intrarea lui în cetatea Amasiei, Sfântul Vasilisc șezând acolo în temniță, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, adu-ți aminte de mine și nu mă uita până în sfârșit, ci și chemarea mea spre mucenicie arătat s-o aduci întru desăvârșire, ca să nu fiu despărțit de acei sfinți bărbați care au fost prinși cu mine și au pătimit mai înainte de mine și s-au încununat”.

Deci, arătându-i-se lui Domnul la miezul nopții în vedenia visului, i-a zis: „Îmi aduc aminte de tine și nu te uit pe tine! Deja numele tău s-a scris de la început cu cei ce au fost prinși cu tine; deci, nu te mâhni ca un mai de pe urmă, pentru că pe mulți îi vei întrece și pomenirea ta o voi face slăvită în tot pământul. Iar acum du-te și dă sărutarea cea mai de pe urmă maicii tale, fraților și rudeniilor, și, când te vei întoarce, vei lua cununa mucenicească și îndată te vei odihni în Comani. Dar să nu te temi de muncile ce ai să le pătimești, că Eu sunt cu tine și nu te vor vătăma supărările cele omenești”.

Și deșteptându-se Sfântul Vasilisc, s-a umplut de bucurie și, pe când se ruga, a văzut ușile temniței deschise. Iar începând a se face ziuă, a rugat pe ostașii care îl păzeau și pe păzitorul cel mai mare al temniței, zicând: „Dați-mi voie pentru patru zile să mă duc să văd pe maica și pe frații mei, cei ce petrec în satul Cumialii; iar după aceea întorcându-mă, voi alerga la adevăratul meu Tată, Iisus Hristos”. Dar ostașii și păzitorul temniței i-au răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul tău, Căruia tu neîncetat îi slujești, că de nu ne-am teme de ighemon, pe care îl așteptăm să vină îndată, apoi te-am elibera cu totul”. Grăit-a sfântul: „Nu voiesc să fiu liber cu totul ci, precum am zis, să mă duc numai să mă închin maicii mele, fraților și rudeniilor, fiindcă Domnul meu mi-a poruncit să fac aceasta”.

Ostașii ziseră: „Ne temem ca nu cumva, după eliberarea ta, ighemonul să te ceară degrabă de la noi, fiindcă am auzit astăzi că are să vină ighemonul în cetate și toți cei legați sunt scriși în cartea pentru judecată”. Iar Sfântul Vasilisc a zis: „Voia Dumnezeului meu este să mă duc în satul meu; deci, dacă aveți plăcere, apoi să meargă unii dintre voi cu mine, și iarăși ne vom întoarce împreună”. Atunci ostașii s-au învoit la voia Domnului și, sculându-se unii dintre ei, s-au dus cu dânsul în satul lui și l-au întâmpinat pe el cu multă bucurie frații lui, căci avea trei frați, și maica sa, și i-au ospătat și cinstit pe ostași în casa lor.

Iar a doua zi, chemând pe toate rudeniile lui, a grăit multe către dânșii din cele pentru folosul sufletului și din învățătura creștinească, zicând că ni se cade nouă a intra în împărăția lui Hristos cu multe supărări. Deci, mângâindu-i pe ei și dându-le sărutarea cea mai de pe urmă, le-a zis: „Iubiților frați, părinților și fiilor întru Hristos, petreceți în credința Domnului nostru Iisus Hristos și să nu vă depărtați nicidecum de El; pentru că nimic nu este lumea aceasta și cele din ea. Toate acestea sunt ca o umbră ce trece, iar Domnul petrece în veci. Deci, mă rog vouă, rugați-vă pentru mine Stăpânului nostru, Dumnezeul tuturor, să-mi dea putere ca să-mi săvârșesc nevoința pătimirii, precum a dat Sfinților Teodor Tiron, Eutropie și Cleonic, care au fost prinși cu mine. Mântuiți-vă, preaiubiți părinți, maicilor, fraților, surorilor și fiilor, că mă duc acum de la voi și nu mă veți mai vedea în viața aceasta vremelnică”. Acestea zicând sfântul, s-a făcut plângere și tânguire mare și au zis către dânsul: „După ce îți vei săvârși bine alergarea ta, roagă-te Domnului pentru noi și pentru tot neamul creștinesc, ca să înceteze prigoana asupra credinței celei sobornicești și ca să se piardă slujirea la idoli, iar darul lui Hristos să strălucească peste tot pământul”. După acestea, Sfântul Vasilisc se pregătea să se întoarcă cu ostașii la temniță, în legăturile sale.

În acea vreme ighemonul Agripa a ajuns în cetatea Amasiei, și, chemând pe cei mai dintâi cetățeni, a intrat cu dânșii în capiștea idolească, care se numea Petason, și în alta numită Serapion, aducând jertfă necuraților lui zei. Iar a doua zi, șezând la judecată, cerceta pe cei ce erau în legături; astfel a chemat mai întâi pe Vasilisc, fiindcă auzise de dânsul și voia să-l pună pe el mai întâi înaintea judecății sale. Și ducându-se în temniță unul din cei mai mari ai cetății, ca să aducă pe Vasilisc la ighemon, nu l-a găsit în legături. Deci, a prins pe păzitorul temniței și, legându-l, l-a dus la divan. Iar ighemonul, schingiuindu-l, îl întreba: „Cum ai dezlegat pe vrăjmașul zeilor noștri, nesocotind poruncile împărătești?”. Iar păzitorul a răspuns: „Sunt două zile astăzi, de când Vasilisc s-a dus cu ostașii în satul lui”. Și umplându-se ighemonul de mânie, a zis: „Capul tău îl voi tăia cu sabia, de nu vei pune înaintea mea pe hulitorul și ocărâtorul zeilor”. Zis-a păzitorul temniței: „într-a patra zi îl voi aduce înaintea ta”.

Și îndată a trimis ighemonul cu străjerul acela, pe un magistrat al său, om cu obicei sălbatic și cumplit, împreună cu mulți ostași, și a zis aceluia: „Acum te voi cunoaște pe tine că ești bărbat râvnitor către zei, de vei prinde pe acel hulitor și batjocoritor și-l vei aduce legat la mine în Cumani, că acolo mă duc”. Deci magistratul, plecând de la ighemon, a gătit niște încălțăminte de aramă, care avea înăuntru piroane lungi de fier ascuțite și, luând pe păzitorul temniței și pe ostași, s-a dus în satul lui Vasilisc, ducând pe un asin lanțuri grele de fier. Și m-am dus și eu - zice scriitorul acestor fapte, Sfântul Evsignie - urmându-le lor, că voiam să văd pătimirea și sfârșitul Sfântului Vasilisc.

Deci ajungând ei la satul acela, au prins pe mucenic tocmai când ieșea din casă și se îndrepta spre cetatea Amasiei, la legăturile lui. Deci, l-au legat pe el cu două lanțuri, un lanț de fier i-au pus pe grumaz și l-au încălțat cu încălțămintele cele de aramă, care aveau piroane. Și acele piroane au străbătut picioarele sfântului până la oase și îi curgea sânge din răni, iar ostașii bătând tare pe mucenicul lui Hristos, îl duceau spre cetatea Cumani. Și îl petreceau plângând maica sa, frații și rudeniile lui; iar maica sa zicea către el: „Fiul meu preadulce, Hristos, pe Care L-ai iubit, Acela să-ți fie ție de ajutor în această nevoință mucenicească; viața ta aici nu ți-a fost lungă, dar va fi veșnică în veacul cel viitor; acum suferi munci amare, dar vei câștiga slăvită cunună de la Hristos Dumnezeu. Oamenii cei răi te muncesc pe pământ, dar îngerii păcii te vor primi în Cer. Ca pe un tâlhar te judecă acum pe tine, dar tâlharul care s-a răstignit cu Hristos te va primi în Rai; împărații cei stricăcioși și muritori te ucid prin muncile lor, dar Dumnezeul Cel veșnic te va învia și te va număra cu oștile îngerești. Fiul meu cel dulce, în calea aceasta a Domnului în care alergi, adu-ți aminte și de noi!”.

Acestea zicându-le maica lui, s-a întors acasă, rugându-se Domnului pentru fiul său, ca să-l întărească în munci. Iar sfântul, uitându-se înapoi, a văzut că veneau după dânsul cei trei frați ai săi, rudeniile și mulți din popor, plângând și tânguindu-se; iar el îi ruga să se întoarcă la locurile lor, zicând: „Nu plângeți pentru mine ci, mai ales, rugați-vă Domnului, ca să-mi dea putere să biruiesc ispita diavolului și să rușinez pe slujitorii lui”. Și i-a sărutat pe fiecare și i-a îndemnat să se întoarcă, zicându-le: „Iarăși ne vom vedea unul cu altul în ziua învierii și în viața cea veșnică”. Dar ei nu voiau să se întoarcă ci, plângând, urmau sfântului. Atunci Sfântul Vasilisc le-a zis din nou: „Ce faceți? Nu mai plângeți pentru mine și nu-mi mai tulburați inima mea! O, de s-ar fi dat mie ca să mor de multe ori pentru Domnul nostru Iisus Hristos! Rogu-vă pe voi, întoarceți-vă și vă rugați lui Dumnezeu pentru mine”. Și nevrând ei să se întoarcă, le-a zis magistratul: „Așa mă jur pe sănătatea împăraților mei, că de nu vă veți întoarce, pe toți vă leg și vă duc la ighemon”. Dar nici așa n-au voit să înțeleagă. Deci a început magistratul cu ostașii a-i bate și abia a putut să-i izgonească înapoi.

Și dus fiind sfântul, purta cu bărbăție greutatea lanțurilor de fier și răbda cu vitejie durerea picioarelor pătrunse cu piroanele ascuțite, care erau în încălțămintea de aramă; și se roșea calea cu sângele lui. Iar sfântul cânta, zicând: De s-ar aduna asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea Hristoase, Dumnezeul meu că Tu cu mine ești. Și multe alte grăia către Domnul în cântare și în rugăciune. Iar magistratul și cei împreună cu el, văzând pe mucenic umblând bine, se mirau, nepricepând că Domnul era cu el și îi ușura durerile. Și ajungând în satul care se numea Dacozaria, magistratul și ostașii au voit să se odihnească, fiindcă era zăduf și ceasul la amiazăzi.

Iar stăpâna acelui sat, văduva cu numele Troiana, văzând că a venit magistratul cu ostașii, i-a rugat să intre în casa ei să mănânce pâine; iar ei erau patruzeci de bărbați. Și intrând, ei s-au așezat la masă să mănânce și să bea, veselindu-se, iar pe Sfântul Mucenic Vasilisc, având mâinile legate înapoi, l-au legat de un stejar uscat care era înaintea porților. Și s-au adunat la dânsul mulțime de popor, bărbați, femei și copii și, văzând pe sfântul legat cu lanțuri grele și ținut în zăduf cu sângele curgând din picioare, se umileau și le era milă de el. Iar el se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, cercetează-mă pe mine, precum ai cercetat pe Iosif în temniță, pe Ieremia în noroi, pe Daniil în groapa leilor și pe cei trei tineri în cuptorul haldeilor. Și precum ai arătat bunătatea Ta Susanei, cea năpăstuită de bătrânii cei mincinoși, și ai scos pe Petru din temniță și pe Tecla ai apărat-o în priveliște; tot așa și spre mine, nevrednicul și smeritul robul Tău, întinde mila Ta și arată minunile Tale, pentru slava Preasfântului Tău nume”.

Pe când sfântul se ruga astfel, deodată s-a cutremurat pământul și un glas de sus s-a auzit: „Nu te teme, că sunt cu tine!”. Și îndată încălțămintea de aramă din picioarele lui s-a topit ca ceara de fața focului, lanțurile au căzut de pe dânsul și stejarul cel uscat a înverzit, odrăslind ramuri cu multe frunze și făcând umbră mare deasupra sfântului. Iar unde stăteau picioarele sfântului și se roșise pământul de sângele lui, acolo a izvorât un izvor de apă. Sfântul Vasilisc, văzând acestea, a început a mulțumi lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cuvântule cel mai înainte de veci și Fiul Tatălui celui neajuns și nespus, Cel ce ai binevoit a Te pogorî pe pământ și a Te face om, ca să ne răscumperi de la vechiul muncitor diavolul și să ne izbăvești de toate lucrurile lui cele rele; Cel ce ne-ai înălțat pe noi, iar pe acela l-ai smerit, l-ai călcat și l-ai osândit în adânc, iar pe noi ne-ai înviat, cu ce buze Te voi preamări pe Tine, cu ce limbă mă voi mărturisi Ție și cu ce glas voi cânta, vestind măririle Tale, care le-ai arătat acum spre mine, robul Tău, precum ai arătat și spre Sfinții Tăi Eutropie și Cleonic, când eram bătuți înaintea ighemonului Asclipiodot? Și acum, Doamne, cine sunt eu, nevrednicul, că ai atâta milă de mine încât pământul, văzându-Te pe Tine, s-a cutremurat?”.

Iar magistratul și ostașii, făcându-se cutremurul, au fugit din casa aceea de frică, și, văzând minunile cele ce se făcuseră, nu pricepeau ce se întâmplase; unii ziceau că este nălucire, alții socoteau că este vrajă, iar poporul ce stătea împrejurul lui, se minuna cu spaimă și preamărea puterea lui Hristos Dumnezeu. Și mulți au crezut în Hristos și ziceau: „Iată, acesta este omul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu aici ca să sfințească locul nostru!”. Deci au dus la dânsul pe un slăbănog, zăcând pe pat, de care, atingându-se mucenicul lui Hristos, îndată s-a făcut sănătos și, luându-și patul său, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Și au adus la sfântul și leproși, iar sfântul și pe aceia i-a tămăduit prin atingere. De asemenea și pe unul ce avea osteneala apei și pe cei bolnavi de friguri și de alte boli și pe cei ce pătimeau de duhuri necurate i-a tămăduit prin cuvânt. Deci toți slăvind pe adevăratul Dumnezeu, au crezut în El. Și s-a făcut mare bucurie poporului din acel sat, și au crezut în Hristos stăpâna satului Troiana, cu fiul său, Troian, și au cerut Sfântul Botez.

Iar eu, păcătosul Evsignie, văzând cele ce se făceau, mă bucuram foarte mult întru Domnul. În aceeași zi, spre seară, o cireadă de boi și alte dobitoace venind în sat de la pășune pe drumul acela lângă care stătea sfântul mucenic, proslăvind măririle lui Dumnezeu și ajungând în dreptul mucenicului lui Hristos, Vasilisc, au căzut înaintea lui în genunchi și s-au plecat dreptului aceluia, lăudând pe Dumnezeu cu ale lor glasuri. Atunci magistratul și ostașii s-au căit de răutățile ce le făcuseră sfântului, pentru că i-a cuprins și pe dânșii spaima, văzând minunile cele preaslăvite.

Iar a doua zi, magistratul sculându-se, a zis către mucenic cu cuvinte blânde: „De voiești, Domnule Vasilisc, să mergem în cale, ca nu cumva să ne primejduim pentru tine de la ighemon”. Sfântul a zis: „Să mergem, pentru că voiesc să mor pentru Domnul meu!”. Și ieșind ei din sat, tot poporul împreună cu Troiana, stăpâna satului, au petrecut pe sfânt, iar mucenicul lui Hristos i-a rugat să se întoarcă la casele lor. Deci unii s-au întors, iar alții au venit după el. Și când au ajuns la un pod mare ce era peste râul Ireos, s-a cutremurat podul de venirea lui Hristos, căci Hristos, Domnul nostru, mergea nevăzut cu robul Său, precum chiar Sfântul Mucenic Vasilisc mi-a spus mai pe urmă mie, nevrednicului Evsignie. Deci, cutremurându-se podul, sfântul a stat și, înălțând laudă lui Dumnezeu, a rugat pe popor să se întoarcă înapoi, dar abia i-a înduplecat de s-au întors. Și mergând sfântul, își pleca genunchii pe la toate locurile cele mai înalte și alese și se ruga lui Dumnezeu, zicând:în tot locul stăpânirii lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Și ajungând la un sat care se numea Saon, ostașii cu magistratul au șezut să mănânce, îndemnând și pe sfânt să mănânce și el pâine. Dar el nu voia, zicând:Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi; pentru că mă hrănește pe mine Stăpânul meu, Iisus Hristos”. Iar ei iarăși i-au zis: „Mănâncă, omule, ca să nu mori de foame, pentru că noi vom fi în primejdie pentru tine, dacă nu te vom duce pe tine viu la ighemon; că iată, este a treia zi de când n-ai gustat nimic”. Dar sfântul le-a răspuns: „Eu sunt sătul de hrana cea nemuritoare și nu voiesc să o primesc pe cea muritoare; pe voi vă hrănește pâinea cea pământească, iar pe mine, Cuvântul lui Dumnezeu cel ceresc; pe voi vă veselește vinul, iar pe mine, darul Sfântului Duh; pe voi vă satură carnea, iar pe mine mă satură postul; pe voi vă întărește puterea cea trupească, iar pe mine, Crucea lui Hristos; pe voi vă îmbogățește aurul, iar pe mine, dragostea lui Iisus Hristos; pe voi vă împodobesc hainele, iar pe mine, fapta cea bună; voi vă veseliți în râs, iar eu mă mângâi cu duhul întru rugăciune; voi iubiți pe împăratul vostru cel vremelnic, muritor și stricăcios și doriți să-l înveseliți, și păziți legea lui, iar eu iubesc pe Dumnezeul cel ceresc, împăratul meu, legile Lui le sărut și voiesc să mă satur de vederea feței Lui! Voi așteptați cinste pe pământ, iar eu la cer; voi căutați slava de la oameni, iar eu nădăjduiesc să câștig slava întru învierea drepților la înfricoșata Judecată, unde va zice Stăpânul meu:Veniți, binecuvântații Părintelui meu, de moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii!

Acestea zicând sfântul, magistratul a poruncit să pună șaua pe dobitoace, iar mucenicului i-a poruncit să încalece pe un asin, zicându-i: „De trei zile mergi flămând; încalecă măcar pe un dobitoc, ca să nu slăbești cu totul”. Dar sfântul n-a voit să încalece, ci a zis: „Domnul meu Iisus Hristos mă întărește pe mine și toată odihna și înlesnirea mi-o dă mie Duhul Sfânt”. Astfel au plecat pe drum, iar seara, ajungând la un sat, ostașii au stat ca să se odihnească și, cinând ei, magistratul a rugat pe fericitul Vasilisc să guste ceva, dar el n-a voit și a petrecut toată noaptea cântând și rugându-se lui Dumnezeu; iar sfinții îngeri cântau împreună cu plăcutul lui Hristos. Și făcându-se ziuă, au plecat la drum și au ajuns în cetatea Cumani în ceasul al patrulea din zi. Și apropiindu-se de cetate, au auzit de la mulți - zice scriitorul - cum ighemonul muncește pe cei ce nu voiesc să se închine idolilor.

Iar Domnul, arătându-se Sfântului Vasilisc, i-a zis: „îndrăz­nește, nu te teme de îngrozirile celor fără de lege, că Eu sunt cu tine”. Și intrând ostașii în cetate, au întrebat unde este ighemonul și au aflat că este în capiștea lui Apolon, unde aduce jertfă idolilor împreună cu poporul.

Deci, ducându-se magistratul la dânsul, i-a spus că au adus pe Vasilisc. Atunci ighemonul s-a bucurat foarte mult; iar cel ce a adus pe sfânt a spus ighemonului de minunile ce le făcuse pe drum, dar el nu credea, ci zicea: „Acelea sunt vrăji creștinești”. Deci a poruncit ca pe Sfântul Vasilisc să-l aducă la dânsul în capiștea lui Apolon, vrând să-l silească a jertfi zeilor. Și alergând ostașii ighemonului, au început a bate pe mucenic peste grumaji, zicându-i: „Intră în capiște la ighemon și închină-te zeilor, de voiești să fii viu”. Iar magistratul și ostașii ce veniseră pe drum cu dânsul, au început a spune ostașilor ighemonului minunile ce le făcuse și pe care singuri le văzuseră, zicând: „Cu adevărat am văzut semne minunate și puteri ale lui Dumnezeu, nu ca nălucire, nici cu vrăji, ci făcându-se în fața tuturor!”. Și, întorcându-se către sfânt, i-au zis: „Iartă-ne pe noi, domnule Vasilisc, de relele cele ce ți-am făcut în neștiința noastră și te roagă Dumnezeului tău pentru noi!”.

Grăind ei acestea, au venit și alți ostași de la ighemon și, luându-l pe mucenic, l-au dus în capiște. Iar Sfântul Vasilisc a intrat acolo, veselindu-se întru Domnul Dumnezeul său și având fața luminoasă. Și văzându-l ighemonul, i-a zis: „Tu ești Vasilisc?”. El a răspuns: „Eu sunt”. Zis-a ighemonul: „Deci ce zici, oare vei jertfi zeilor?”. Răspuns-a sfântul: „Cine ți-a spus ție că eu nu aduc jertfe lui Dumnezeu? Eu în tot ceasul săvârșesc jertfă de laudă Dumnezeului meu!”. Ighemonul, neînțelegând acel cuvânt, s-a bucurat și a zis: „Zeii se vor bucura de aceasta; deci jertfește, iubitule, oricărui zeu voiești, din toți zeii noștri”. Iar Sfântul Vasilisc apropiindu-se de un idol, a întrebat pe cei ce erau de față: „Cum se numește acest zeu al vostru?”. Zis-au lui: „Apolon”. Răspuns-a sfântul: „Bine ați zis că Apolon se numește, pentru că Apolon se tâlcuiește „pierzător”; și cu adevărat trage la pierzare pe toți cei ce cred în el și i se închină lui ca unui Dumnezeu, pe când el nu este Dumnezeu”. Zis-a ighemonul către sfânt: „Dar cum este numele Dumnezeului căruia tu voiești să-i aduci jertfă?”. Zis-a sfântul: „Dumnezeul meu este negrăit, neajuns, nevăzut și neștiut” .

Ighemonul a zis: „Ce, nu are nume Dumnezeul tău?”. Grăit-a sfântul: „Numele Dumnezeului meu este scris în sfintele cărți și, de voiești să asculți, îți voi spune”. Zis-a ighemonul: „Spune, nu te teme”. Grăit-a mucenicul: „Dumnezeul meu se numește Tatăl Atotțiitorul, Domnul Savaot, împărat al tuturor, Mântuitor, Milostiv, Milosârd și îndelung răbdător. Aceluia îi jertfesc eu jertfă de laudă”.

Atunci ighemonul a zis: „Adu-i jertfă oricărui Dumnezeu voiești, numai adu-i; deoarece nu te-am chemat ca să filosofezi, ci ca să jertfești”. Atunci sfântul a zis către ighemon: „Ia aminte la jertfa mea”. Și ridicându-și mâinile spre cer, a început a se ruga, zicând: „Dumnezeule cel veșnic, Făcătorule al cerului și al pământului, Cel ce asculți pe toți cei ce-Ți slujesc Ție cu adevărat; ascultă-mă și pe mine acum, robul Tău, și sfărâmă în ceasul acesta pe acest idol surd, orb și mut, ca să vadă păgânii cei necurați ce fel de dumnezei cinstesc, să se rușineze și să cunoască toți că Tu Unul Dumnezeu ești cel Atotputernic”. Astfel rugându-se sfântul, îndată s-a cutremurat pământul și capiștea, încât idolul, căzând jos la pământ, s-a sfărâmat în mii de bucăți. Iar ighemonul și poporul cel ce era la capiște, văzând acestea, au fugit afară de frică, rămânând înăuntru numai Sfântul Vasilisc singur, cântând și zicând: „Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui. Să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El. Să se stingă precum se stinge fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară toți închinătorii la idoli de la fața adevăratului nostru Dumnezeu”.

Iar după un ceas, ighemonul a poruncit să-l scoată pe sfânt din capiște și, scrâșnind din dinți, i-a zis: „Vrăjmaș al zeilor noștri, pentru ce ai făgăduit una și ai făcut alta? Te-ai făgăduit să aduci jertfă lui Dumnezeu; iar cu vrăjile tale ai făcut de a căzut și s-a sfărâmat Apolon, zeul nostru”. Grăit-a sfântul: „Cel ce a sfărâmat zeul vostru, Acela va arde și capiștea lui”. Pe când sfântul zicea acestea, deodată a căzut foc din cer peste capiștea lui Apolon și a ars-o până în temelie. Iar ighemonul și tot poporul, tremurând de frică, au fugit departe. Apoi, chemând ighemonul pe sfânt, i-a zis: „O, cât de mari sunt farmecele tale, pe zeu l-ai sfărâmat și ai ars capiștea lui”. Zis-a sfântul: „Dacă dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat, precum zici, să se răzbune asupra mea pentru sine”. Ighemonul a zis: „Zeii noștri sunt buni și nu fac nici un rău potrivnicilor lor”. Grăit-a sfântul: „O, ce orbire omenească, cum pot dracii să fie buni sau ce bine pot să facă ei, fiind răi? Deoarece și pe voi, iubiții lor închinători, vă vor afunda în iad cu dânșii”. Ighemonul a zis: „Vrăjitor ticălos, jertfește zeilor, ca să nu te dau la moarte amară”. Răspuns-a sfântul către ighemon: „Fiară de dumbravă, câine lingător de sânge, desfrânatule Agripa, chip al dracilor, asemănare a diavolului și muncitorule fără de lege; pentru ce mă ții pe mine mai mult? Pentru că mă sârguiesc, ca să-mi săvârșesc alergarea mea!”. Ighemonul, mâniindu-se foarte tare, a poruncit ca să-l taie pe mucenic eu sabia.

Deci ostașii luându-l, l-au dus afară din cetate ca să-l taie la locul ce se numea Dioscorie, venind în urma sfântului popor mult. Iar ighemonul a poruncit ca, după tăiere, să-i arunce trupul în râu. Și pe când i se tăia capul mucenicului lui Hristos - zice Sfântul Evsignie am văzut noi, cărora ne era dat a vedea, o taină ca aceasta: o mulțime de sfinți îngeri au venit și, luând sufletul sfântului, l-au înălțat spre cer. Iar Domnul nostru Iisus Hristos S-a văzut stând la cer și zicând: „Vino, sluga Mea cea bună și credincioasă, intră în cereasca împărăție, în ceata drepților, unde sunt robii Mei, care au fost prinși cu tine și au fost munciți pentru Mine”. Iar noi, cei ce am văzut și am auzit toate acestea, am căzut cu fața la pământ și ne-am închinat Domnului, mulțumindu-I că ne-a învrednicit de o vedenie ca aceea.

Apoi călăul Prisc, luând trupul mucenicului, îl trăgea spre râu. Deci, apropiindu-ne de el, l-am rugat să stea puțin, până ce se va risipi poporul, și i-am dat în taină treizeci de galbeni; iar el ne-a lăsat nouă trupul mucenicului și capul, zicând: „Păziți-vă, să nu știe cineva și să spună ighemonului, că va fi primejdie și mie și vouă”. Iar noi luând trupul mucenicului, l-am ascuns și l-am dus noaptea pe un câmp arat și l-am îngropat acolo, semănând pe dânsul niște semințe, care au răsărit chiar în acea noapte și într-o zi au crescut, iar în altă zi au înflorit și au adus rod. Iar când săpam mormântul mucenicului, au însetat oarecare bărbați dintre noi și am chemat pe Domnul, cu rugăciunile Sfântului Vasilisc, și îndată, aproape de mormânt, a izvorât un izvor de apă vie, din care bând, am preamărit pe Dumnezeu. Izvorul acela este și acum, iar bolnavii care beau din apa aceea se tămăduiesc de neputințele lor.

După aceasta a năpădit un duh necurat asupra ighemonului Agripa, încât căuta trupul mucenicului, zicând: „De m-aș atinge de trupul lui Vasilisc, m-aș izbăvi de primejdia aceasta”. Nimeni însă nu îndrăznea să-i spună că mucenicul este îngropat în pământ. Dar oarecare i-a zis: „Ai poruncit ca trupul să se arunce în râu și cum îl cauți acum?”. Și ducându-se Agripa la locul unde a fost tăiat mucenicul lui Hristos, a găsit puțin sânge de al lui și, adunându-l cu mâinile sale țărâna pământului, l-a legat în brâul său și și-a încins trupul și îndată s-a eliberat de duhul cel necurat. Și a crezut și el în Domnul nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme, un cetățean din Comani cu numele Marin, bărbat dreptcredincios, a zidit o biserică în numele Sfântului Mucenic Vasilisc și, scoțând sfintele lui moaște din pământ, le-a adus în ea. Și se fac prin minune multe tămăduiri la toate bolile de la moaștele sfântului, cu rugăciunile lui și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.