Acest cuvios s-a născut în anul 1433, într-o familie aleasă, iubitoare de Hristos, din Moscova. Apoi, voind să ia jugul cel bun al nevoinței, s-a făcut călugăr în mănăstirea Sfântul Chiril de la Lacul Alb. Apoi, s-a retras la liniște și și-a făcut o chilie din lemn, unde se nevoia ca un mare sihastru. Auzind de viața lui curată, mulți tineri veneau la el și se făceau călugări. Așa a ajuns sihăstria aceea vestită în nordul Rusiei. De două ori pe săptămînă – miercurea și sâmbăta seara – se adunau toți frații, se făcea priveghere de toată noaptea, iar dimineața ascultau Sfânta Liturghie și se împărtășeau cu Preacuratele Taine, apoi iar se întorcea fiecare la chilia sa, cugetând la cele sfinte și rugându-se neîncetat. Se hrăneau din lucru mâinilor, nu primeau pe mireni, mai ales femeile, și evitau muncile agricole grele, vorbind neîncetat cu Hristos.

Așa a devenit cunoscut Sfântul Nil în toată Rusia ca un mare părinte duhovnicesc.

În anul 1503, Cuviosul Nil a susținut la Sinod să fie scutite mănăstirile de administrarea satelor și a marilor terenuri agricole donate lor, care îndepărtează pe călugări de rugăciune și de viața curată în Hristos. Dimpotrivă, el îndemna pe toți la viață isihastă și la practicarea rugăciunii neîncetate. Aceasta a tulburat multă vreme Biserica Ortodoxă din Rusia.

Cuviosul Nil s-a retras la bătrânețe la mult iubita sa liniște, în sihăstria întemeiată de el, ce se chema Sorska, vestită în toată Rusia de nord, dedicându-și ultimii ani de viață studierii Sfintei Scripturi și scrierilor Sfinților Părinți.

Văzându-se bătrân și împovărat de zile și-a alcătuit testamentul de înmormântare, în care scria, printre altele: „După moartea mea, aruncați trupul meu în loc pustiu ca să-l sfâșie animalele și păsările cerului, căci a păcătuit așa de mult împotriva lui Dumnezeu, că este întristat de înmormântarea mea...”.

La 7 mai 1508 și-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos, fiind plâns mult de ucenicii săi.