Sfântul Eutihie avea ca patrie Sevastopolul. El, auzind de buna vestire a lui Hristos, și-a lăsat părinții și rudele și s-a apropiat de iubitul ucenic al lui Hristos, de Apostolul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Deci, urmând obiceiurilor lui și fiind următor vieții aceluia, învățase de la dânsul cereasca înțelepciune, și scosese darul lui Dumnezeu ca dintr-un izvor.

Umplându-se el de râvna apostolească, a dezrădăcinat din temelie înșelăciunea idolească. Asemenea și pe Sfântul Apostol Pavel aflându-l, că steaua pe soare, i-a urmat lui, ostenindu-se împreună cu dânsul în propovăduirea cuvântului și răbdând bărbătește toate primejdiile. Pentru aceea este numit ucenic al amândurora, al Sfântului Evanghelist Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și al Sfântului Apostol Pavel. Numindu-se el apostol - între cei mai mici apostoli -, deși nu se află în numărul celor șaptezeci de apostoli, însă s-a cinstit cu numire apostolească, ca unul ce s-a ostenit cu cei mai mari apostoli întru bună vestire a lui Hristos și ca unul ce a fost sfințit de dânșii episcop la slujirea cuvântului și la jertfe. Eutihie a străbătut multe țări, propovăduind pe Hristos, nu numai cu dânșii, ci și singur. El nu umblă singur, ci avea călător împreună pe îngerul lui Dumnezeu, care îl întărea și îi spunea mai înainte cele ce avea să i se întâmple. El suferea pretutindeni legături și bătăi, și pătimea cu bărbăție pentru Domnul său.

Odată, fiind chinuit de foame în temniță, i s-a adus pâine de o mână nevăzută, cu care se întărise atât, încât socotea muncile întru nimic. Iar când l-a dezbrăcat ca să-l chinuiască, și când i-a strujit trupul cu unghii de fier, a curs din cinstitul lui trup, mir de bună mireasmă și a umplut văzduhul de bună mirosire. După aceea, fiind aruncat în văpaia focului, s-a auzit tunet din cer și s-a pogorât o ploaie mare, încât a stins focul; iar sfântul a rămas viu și nevătămat, slăvind pe Dumnezeu. Altădată a fost dat spre mâncare fiarelor; dar și acelea s-au îmblânzit înaintea feței lui, și s-au făcut ca niște miei.

Ceea ce este mai de mirare, este faptul că unui leu, dându-i drumul asupra lui, acela a grăit cu glas omenesc, propovăduind măririle Mântuitorului Hristos. Atunci s-au mirat și s-au spăimântat toți, care se uitau la acea priveliște. Dar ce minune este pentru că Cel ce a putut de demult să deschidă gura măgarului lui Valaam, să vorbească ca oamenii, oare nu putea să rânduiască gura leului ca să grăiască omenește, spre mustrarea și rușinarea păgînilor, și spre mărirea atotputerniciei Sale? Deci și aici tot Domnul este, cum a fost și acolo, făcând minuni. Însă cum Sfântul Apostol Eutihie și-a săvârșit nevoința alergării sale, despre aceasta se povestește în Prolog că s-a sfârșit fiind adus legat de la Efes în patria sa, Sevastopol. Slujba din Minei pomenește în ce chip s-a sfârșit, zicând că i s-a tăiat capul cu sabia, fiind încununat de Iisus cu coroana biruinței.

Notă - Unii povestesc despre Sfântul Eutihie că ar fi fost tot acela care se pomenește în Faptele Sfinților Apostoli la cap.3. Era un tânăr oarecare, anume Eutihie, care, șezând la fereastră, amețit de somn, a căzut jos din acea casă, de la rândul al treilea și, murind, l-a înviat Sfântul Apostol Pavel. Dar de această înștiințare vrednică de credință n-am aflat încă, și nu se pare să fi fost tot acel Eutihie care a căzut, căci era din Troada, precum se arată tot în cap. 3 al Faptelor Apostolilor, care zice: Am venit în Troada... Patria acestui apostol Eutihie care se cinstește acum era Sevastopolul.

Deci, cetatea Troada este în Frigia, iar Sevastopolul în Palestina. Deși zic cei ce socotesc că Eutihie este unul și același cu tânărul din Troada, care a căzut din casă de la rândul al treilea, fiind ucenic al Sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, însă nu se potrivește cu sfârșitul. Aceia spun de Eutihie, care este în Faptele Apostolilor, că a propovăduit în Spania, și acolo s-a dus la Domnul. Iar acest Eutihie care se cinstește acum, aducându-se de la Efes în Sevastopol, patria sa, s-a sfârșit prin tăiere cu sabia.