Pătimirea Sfintei Mucenițe Fausta Fecioara, a lui Evilasie și a lui Maxim (6 februarie) - după Sfântul Simeon Metafrast

Această sfântă fecioară, Fausta, mireasă neîntinată a Stăpânului Hristos, născută în zilele lui Maximian, păgânul împărat, a fost crescută în bună credință în cetatea Cizicul, de părinți de neam bun, bogați și credincioși, care după ce au răposat și și-au dat sufletele lor către Domnul, fecioara a rămas singură, când avea treisprezece ani. Ea se îndeletnicea în post și rugăciuni și întru citirea Dumnezeieștilor cărți.

Apoi trecând cu vederea toată înșelăciunea lumii acesteia - bogăția, dulcețile și plăcerile trupului și umblând pe calea cea strâmtă și grea a vieții, s-a făcut cunoscută și slăvită tuturor, pentru că nu puteau să tăinuiască atâtea fapte bune ale ei, după cuvântul Domnului: „Nu poate cetatea să se ascundă, stând deasupra muntelui”, ci a ajuns vestea despre dânsa până la împăratul Maximian care, îndată, a trimis din palatul său împărătesc pe cel întâi slujitor idolesc, anume Evilasie, în cetatea Cizicul, să caute și să afle pe mireasa lui Hristos, Fausta poruncindu-i astfel: „De se va îndupleca să aducă jertfe zeilor, bine îi va fi ei, iar de nu, apoi să o arunce în adâncul apei”.

Mergând Evilasie în Cizic, a aflat-o ca ani tânără, dar cu credința și înțelepciunea bătrână; apoi aducând-o la judecata sa, o silea să jertfească zeilor. Sfânta i-a răspuns: „Eu nu voi jertfi zeilor acelora care sunt surzi, orbi și nu au nici o simțire, fiind lucruri de mâini omenești, pentru că am ca Mire pe Iisus Hristos în cer și nu pot să-l las pe Acela, nici nu voiesc a pierde moștenirea pe care o am de la Domnul meu”. Evilasie a zis: „Jertfește, Fausto, zeilor, ca să nu mori chinuită și cu amar”. Răspuns-a sfânta: „Să nu mă socotești că sunt ca o femeie de cele fără de minte, căci, deși sunt tânără cu anii, însă dorința mea este mai mare înaintea Domnului”. Iar Evilasie, umplându-se de mare mânie, a poruncit să-i tundă părul capului spre ocară și batjocură și spânzurând-o de un lemn, să o bată tare.

Sfânta Fausta, fiind foarte chinuită și-a ridicat ochii spre cer și se ruga lui Dumnezeu. Deci, rugându-se ea destul, s-a pornit un trăznet atât de înfricoșător, încât mulți au murit. Evilasie, văzând aceea s-a temut foarte și chemând pe Sfânta Fausta, a zis către dânsa: „Femeie, spune-mi, cine ești tu? Pentru că eu te văd făcând lucruri de farmece”. Iar sfânta a zis: „Ascultă-mă, Evilasie, poruncește unui zugrav să zugrăvească chipul meu”. Și făcându-se aceasta degrabă a poruncit ostașilor să sfâșie icoana ei. Apoi a zis către stăpânitor: „Viu este Domnul Dumnezeu, precum eu nu simt nici cea mai mică durere pentru câte ați făcut icoanei acesteia, care este chipul și asemănarea mea. Astfel și sufletul meu nu simte nicidecum muncile ce le dați trupului meu. Ci, cât mă chinuiți, eu am în minte pe Stăpânul meu, Hristos, Care îmi micșorează durerile”.

Atunci a poruncit ca, punând-o într-un sicriu de lemn și întărind cu piroane de lemn sicriul, să taie sicriul cu ferăstrăul. Pe când slujitorii făceau cu sârguință cele poruncite lor, sfânta în sicriu cânta, slăvind pe Dumnezeu. Și s-au ostenit slujitorii multă vreme, dar nimic nu puteau să sporească, pentru că nu putea ferăstrăul să o taie și nici să vatăme pe sfânta fiind ca un diamant vârtos. Slăbind slujitorii, au rămas ca morți. Apoi, mergând la Evilasie, îi ziceau: „Stăpâne, femeia pe care ne-ai dat-o spre chinuire, din ceasul întâi până la al șaselea ferestruind-o în sicriu, nimic n-am sporit, pentru că șase ferăstraie schimbând, n-am putut să ne atingem de ea. Apoi și foc am pus lângă raclă, ca s-o ardem, dar n-a ars racla. Iar ea cânta zicând: „De voi merge prin mijlocul focului, nu mă va arde și văpaia nu mă va vătăma”.

Atunci Evilasie s-a mâhnit foarte și punând de față pe sfânta, i-a zis: „O! femeie, mă înspăimânți, făcând aceste minuni. Am 80 de ani și niciodată n-am văzut unele ca acestea, deci, te jur pe Dumnezeul tău, în care crezi, să-mi spui tot adevărul”. Sfânta i-a răspuns, zicând: „Rogu-mă ție, stăpânul meu, să asculți într-adins cele ce-ți voi spune. Puterea lui Dumnezeu este aceea care mă păzește în chinuri, precum singur ai văzut. De vei asculta cu luare aminte cuvintele mele, te vei îndupleca degrabă ca să te faci prieten credinței mele”.

A zis tiranul: „Spune-mi degrabă adevărul și eu voi asculta cu luare aminte”. Grăit-a sfânta: „Dumnezeu este fără de moarte și veșnic și lucrurile Lui sunt adevărate, iar judecata Lui este sfântă și dreaptă. Acela păzește în tot locul pe robii Săi cei ce viețuiesc cu dreptate și cu cuvioșie. Ei rușinează pe diavolul, lepădând pe idolii cei ce se cinstesc de voi ca niște dumnezei, apoi lucrurile cele rele ale lumii acesteia biruindu-le și defăimând cele pământești, ei doresc cele cerești și viețuind în curăție, păzesc poruncile lui Dumnezeu fără prihană. Pe aceștia Dumnezeu cel Preaînalt îi păzește de tot răul, de vreme ce ei Îl știu pe El că este Unul Dumnezeu și că nu este altul afară de Dînsul, Care S-a pogorât pe pământ și sălășluindu-Se întru Preasfânta și Preacurata Fecioară - precum El singur știe - S-a născut dintr-însa negrăit. După aceea, pe scurt, după ce a făcut multe și preaslăvite minuni, învățând pe oameni, a venit de bună voie la cruce și a pătimit ca să ne mântuiască pe noi. Apoi, fiind îngropat, a înviat a treia zi și întru slavă S-a înălțat la ceruri, de unde iarăși va veni la sfârșitul veacurilor, să judece vii și morții și să-i răsplătească fiecăruia după faptele lui. Drept aceea și noi, urmîndu-L, ne dăm la bătăi și la chinuri pentru Împărăția Cerurilor, ca să nu pierim în veci, pentru că aici murim, iar acolo înviem, în viața cea nesfârșită”.

Auzind acestea, Evilasie a început a cunoaște puterea cea mare a lui Dumnezeu cel viu și umplându-se de Duhul Sfînt, se întorcea spre bine, iar pe Sfânta Muceniță Fausta, dezlegând-o din legături, a lăsat-o liberă. Atunci, una din slugile lui, alergând la împăratul Maximian, i-a zis: „Stăpâne împărate, Evilasie a părăsit dragostea ta și voiește să se facă creștin; deci sârguiește să-l răpești de la înșelăciunea creștinească, mai înainte de a primi creștineasca desăvârșire”.

Împăratul, mâniindu-se foarte mult, a chemat degrabă pe Maxim, eparhul său, care era foarte aspru și fără de omenie și jurându-i pe zeii săi, l-a trimis în Cizic, la Evilasie. Acesta, sosind mânios la Cizic l-a întrebat pe fericitul Evilasie, zicând: „Spune-mi, răule, cum ai îndrăznit a lăsa pe zeii cei mari și a-i defăima, crezând nebuniilor creștinești și a te apropia de dânșii?”. Evilasie răspunse: „Mă jur pe capul meu că și tu, de vei asculta pe fecioara Fausta, degrab vei cunoaște pe Dumnezeul cel viu și vei fi fericit”.

Eparhul Maxim, mâniindu-se foarte, a poruncit să-l spânzure pe lemn și să-l bată cumplit. Fiind bătut mult, striga către Hristos Dumnezeu, zicând: „Stăpîne, Dumnezeule Atotputernice, Care ai ajutat roabei tale Fausta în toate chinurile ei și ai arătat ochilor mei minunile Tale, izbăvește-mă pe mine, smeritul, de acest amar și preacumplit eparh, deoarece pe Tine Te-am dorit Doamne, pentru minunile Tale cele multe și mari”.

După aceasta, eparhul a poruncit să ardă coastele mucenicului cu făclii aprinse. Și când se ardea, pătimitorul a rugat pe Sfânta Fausta, care sta acolo și privea la pătimirea lui, să se roage pentru dânsul către Domnul. Sfânta, milostivindu-se de dânsul, a început a se ruga, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, arată-Ți darul Tău și mă ascultă pe mine, roaba Ta, primește pe Evilasie în staulul turmei Tale celei cuvântătoare și-l rânduiește în numărul drepților Tăi, că bine ești cuvântat în veci. Amin”.

Atunci eparhul a poruncit ca și pe Sfânta Fausta s-o pună înaintea nedreptei sale judecăți, fiindcă povățuise pe Evilasie să se facă creștin. Și a zis către dânsa Maxim: „Necuratule chip, cum ai îndrăznit tu să abați pe cinstitul slujitor Evilasie de la zeii cei mari și să-l aduci la Dumnezeul tău?”. Sfânta Fausta răspunse: „Nădăjduiesc spre bunul și milostivul Dumnezeul meu, Care a chemat pe Evilasie să fie fiu al adevărului și Care și pe tine te va chema El întru a Sa cunoștință și închinăciune Dumnezeiască”. Eparhul zise: „Fausto, să nu mă socotești că sunt nebun ca Evilasie care te-a ascultat”. Și îndată a poruncit s-o lege și să-i bată piroane de fier în picioare. Făcîndu-se aceasta cu sârguință de către slujitori, sfânta nu simțea dureri deloc și văzând eparhul Maxim că mucenița nu bagă în seamă un chin ca acela, a chemat o ceată de ostași și le-a poruncit să înceapă asupra ei mai mare și mai cumplit chin.

Unul din ostași, al cărui nume era Claudie a zis: „Stăpîne, de voiești s-o omori repede, apoi dă-o spre mâncare fiarelor”. Deci, îndată a poruncit eparhul să se facă așa și sfânta a fost dusă goală la locul acela unde era să fie mâncată de fiare.

Apoi, sloboziră la dânsa o leoaică, dar aceea, alergând, s-a închinat sfintei. Slobozind și pe celelalte fiare, toate cădeau la picioarele ei și se închinau. Eparhul, văzând o minune ca aceea, se miră foarte și porunci să o lege de picioare cu o funie și s-o târască pe pămînt, așa goală. Atunci, sfânta a strigat către Domnul, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, acoperă făptura Ta, ca ochii celor fără de rușine și necurați să nu privească goliciunea trupului miresei Tale”. Îndată, pogorându-se un nor de sus, a acoperit pe sfânta ca și cu o haină aleasă.

După aceasta, un alt ostaș, anume Eusebiu, a zis lui Maxim eparhul: „Va voi strălucirea ta să mi-o dea mie în stăpânire?”. Eparhul zise: „Ia-o și chinuiește-o cum poți și voiești”. El, luând pe sfânta muceniță, a dus-o la un fierar care, făcând o mulțime de piroane de fier lungi, i le-a bătut în cap, în frunte, în ochi, în piept, în fluierele picioarelor și în tot trupul. Iar sfânta se ruga în sine: „Mulțumesc Doamne, Iisuse Hristoase, că Tu ești cunoscătorul inimilor, slava și cununa drepților. Învrednicește-mă, dar și pe mine, smerita și nevrednica roaba Ta, ca să mă aflu în calea ce duce la limanul neviforat, iar pe Maxim, eparhul, adu-l la sfânta credință și la dragostea Ta. Întărește-l în frica Ta și-l rânduiește cu cei ce te mărturisesc pe Tine, adevăratul Dumnezeu, ca toți să Te știe, că ești unul Dumnezeu și că Ți se cuvine cinste și slavă Dumnezeiască, în vecii vecilor. Amin”.

Eusebiu, văzând că o fecioară tânără ca ea care, fiind străpunsă cu piroanele și sângele curgându-i, nu băga în seamă un chin ca acela - nesimțind de fel durerile - a poruncit să aducă o căldare mare și s-o umple cu smoală și pucioasă. Apoi, fierbând-o tare, au aruncat într-însa pe Sfânta Fausta, împreună cu Sfântul Evilasie și au pus foc mare dedesubt. Sfinții mucenici stând în căldarea aceea ca într-un loc verde și răcoros, cântau și preamăreau pe Dumnezeu.

Îndată, focul s-a stins și căldarea s-a răcit. Atunci, Maxim eparhul, văzând credința și răbdarea sfinților, a zis: „Dumnezeule veșnic, Cel ce ai făcut pe Evilasie a fi părtaș patimilor roabei Tale Fausta, primește-mă și pe mine, ticălosul și păcătosul și mă rânduiește cu acești doi ca și eu, mai micul, să împlinesc numărul de trei, în chipul Sfintei Treimi. Cu adevărat Doamne Dumnezeul puterilor, arată-Ți bunătatea Ta spre mine, nevrednicul robul Tău și fă degrab cu mine după milostivirea Ta, ca și în mine să Te proslăvești mai mult”.

Acestea zicînd, s-au deschis cerurile și el a văzut pe Fiul lui Dumnezeu cu cetele sfinților, îngeri și arhangheli și cu adunările tuturor sfinților strălucind ca o lumină. Văzând Maxim o înfricoșată și înspăimântătoare taină ca aceea, a strigat cu glas mare către Dumnezeu: „Doamne, primește-mă precum ai primit pe robul Tău Evilasie și nu pomeni fărădelegile și nedreptățile mele. Iartă pe păcătosul și nevrednicul robul Tău și mă primește precum ai primit pe tâlhar, odată”.

După aceasta, îndată a alergat la căldarea în care erau Sfânta Fausta și Sfântul Evilasie și ridicându-și ochii spre cer și-a făcut semnul crucii, zicînd: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh; și eu sunt cu voi”. Atunci dezbrăcându-se de hainele sale și iarăși însemnându-se cu semnul crucii peste tot trupul, s-a aruncat în căldare. Atunci Sfânta și fericita Fausta s-a umplut de mare bucurie și veselie căci a ascultat-o Dumnezeu și a adus și pe Maxim la dreapta credință. Și a zis: „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că nu voiești să piară nimeni, ci toți să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului. Căci iată mă aflu între acești doi robi ai Tăi, ca o viță de vie ce are struguri. Apoi fă treimea aceasta nedezlipită, de vreme ce ai zis, Doamne: Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”.

Astfel grăind sfânta cu veselie, s-a auzit un glas din cer zicând: „Veniți la Mine cei osteniți întru nevoință și însărcinați cu pătimirile, pentru numele Meu și vă voi odihni pe voi întru „Împărăția Cerească”. Sfinții, auzind acest glas, s-au umplut de negrăită bucurie și mulțumind lui Dumnezeu și-au dat sufletele în mâinile Lui în șase zile ale lunii februarie.

Cu ale căror rugăciuni, Doamne, iertându-ne greșelile noastre, învrednicește-ne și pe noi, pe toți, milostivirii Tale, fă-ne părtași vieții celei veșnice, căci ești binecuvântat, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh și preamărit în veci. Amin.