Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, împăraţii Romei, în cetatea Anazavriei era un voievod, anume Pelaghie, care a zis către slujitorii săi: "Duceţi-vă în toată stăpânirea mea, căutaţi pe creştini şi, prinzindu-i, aduceţi-i la judecată, ca, ascultând porunca împărătească, să se închine zeilor noştri". Ducându-se slujitorii să împlinească porunca, au prins pe o femeie creştină, anume Teodula. Dar ea, netemându-se atât de chinuri, pe cât se temea să nu fie necinstită de cei necredincioşi, le da mult aur, rugându-i să-i dea drumul. Ei, neluând în seamă aurul, au dus-o la voievodul lor şi i-au spus despre dânsa cum că voia să se răscumpere cu aur. Atunci, voievodul a lăudat pe slujitorii care nu s-au bucurat de aur şi nu au eliberat-o şi pentru care lucru i-a cinstit cu daruri. El, şezând la judecată şi punând de faţă pe acea fericită femeie creştină, a întrebat-o de numele ei. Ea a răspuns: "Sunt creştină". Voievodul Pelaghie a zis: "Mai înainte de a începe să te chinuim, spune-ne numele tău". Sfântă a răspuns: "Ţi-am spus o dată şi n-am minţit, că mă numesc creştină; acesta îmi este numele cel cinstit şi veşnic, iar de oameni sunt numită Teodula. M-am născut din părinţi credincioşi şi sunt prea bine crescută în legea creştină".

    Voievodul i-a zis: "Te văd răspunzându-mi fără minte". Teodula a răspuns: "Voi sunteţi fără minte, că aţi lăsat pe Dumnezeu şi vă închinaţi pietrelor". Voievodul a zis: "Te sfătuiesc ca pe o soră să jertfeşti zeilor, ca să vii să te desfătezi în averile mele şi să fii în mare cinste". Teodula a răspuns: "Desfătează-te în averile tale tu şi tatăl tău, satana, că veţi fi împreună moştenitorii muncii veşnice". Voievodul zise: "Ştiu că voi, femeile, sunteţi pornite cu năravurile şi ocăriţi pe stăpâni, însă eu sunt negrabnic spre mânie şi cu blândeţe te învăţ să te supui mie şi să jertfeşti zeilor, ca să nu-ţi pierzi sufletul". Sfânta răspunse: "Eu nu-mi pierd sufletul, ci îl mântuiesc, petrecând în mărturisirea lui Dumnezeu, iar trupul va merge în pământ. Deci nu fără de minte îţi zic să-mi chinuieşti trupul precum voieşti căci Dumnezeu, văzând răbdarea mea, îmi va trimite ajutorul Său, de vreme ce voiesc a pătimi cu osârdie pentru El, precum şi El a pătimit pentru noi pe cruce, lucrând mântuirea poporului Său". Pelaghie, voievodul, a zis: "Socoteşti că prin aceste cuvinte ale tale mă vei porni spre mânie, ca să te pierd mai degrab. Să ştii bine că te voi chinui multă vreme, tăind unul câte unul din mădularele tale, până ce te voi pierde". Sfântă a răspuns: "Vicleanule şi răpitorule lup, cum vei putea să pierzi pe oaia care are ca păstor pe bunul Hristos, Făcătorul tuturor şi dintr-ale Cărui mâini nimeni nu va putea să mă răpească?"

    Atunci, mâniindu-se, tiranul a poruncit să o dezbrace pe sfânta şi s-o spânzure de cosiţele capului de un chiparos şi s-o chinuiască arzându-i pieptul cu ţevi de fier încinse. Sfânta chinuindu-se, a zis: "Să ştii, voievodule, că nu simt chinurile, ci pe tine te văd chinuindu-te şi biruindu-te". Voievodul îi răspunse: "Zeii noştri sunt milostivi şi ştiu că vrei să te întorci către dânşii; de aceea, cruţându-te, au luat durerea de la tine, ca să nu simţi muncile". Sfânta i-a zis: "Unde sunt zeii tăi care m-au cruţat? Arată-mi-i, ca să-i cinstesc". Voievodul, auzind acest cuvânt, s-a bucurat foarte şi cu sârguinţă a poruncit ca, dezlegând-o, s-o ducă în capiştea lui Adrian, pe care îl aveau ca pe un zeu prea lăudat. Deci, intrând sfânta în capiştea aceea, a văzut pe idolul lui Adrian şi, rugându-se adevăratului Dumnezeu, a suflat asupra idolului şi îndată a căzut, lovindu-se ca de un tunet, şi s-a frânt în trei părţi. Apoi, ieşind sfânta afară, a zis către voievod: "Intră şi dă mâna de ajutor zeului tău, deoarece a căzut şi s-a sfărâmat". Voievodul, intrând, a văzut pe idol căzut la pământ, sfărâmat în trei bucăţi şi s-a tânguit după el cu plângere mare.

    Ajungând vestea la împăraţi despre sfărâmarea lui Adrian, şi au trimis un bărbat în cetatea Anazavriei, ca să afle de este adevărat şi să-l dea pe voievod la fiare. Înştiinţându-se de aceasta, voievodul a căzut înaintea Sfintei Teodula cu plângere, rugând-o să facă întreg pe zeul lor, iar el a făgăduit să se facă creştin, de va vedea pe zeul acela stând la locul său, unde fusese mai înainte. Sfânta, făcând rugăciune către atotputernicul Dumnezeu, a poruncit idolului să se ridice întreg şi să se aşeze la locul lui. Atunci îndată idolul s-a ridicat întreg şi s-a aşezat la locul unde fusese mai înainte. Deci, venind omul cel trimis de la împăraţi şi văzând pe idol întreg, s-a întors, nefăcând voievodului nici un rău. După această a venit la Pelaghie o scrisoare de la împăraţi, poruncindu-i ca, chinuind-o pe Teodula cu diferite chinuri, s-o piarză cu moarte. Pelaghie nu numai că nu şi-a îndeplinit făgăduinţa, adică a se face creştin, dar, uitând şi facerile de bine ale Sfintei Teodula, a pus-o iarăşi la chinuri şi a poruncit să-i ardă picioarele cu ţepuşe înfocate. Făcându-se aceasta, s-a apropiat de Pelaghie un închinător de idoli, anume Comentarisie, zicându-i: "Mă rog strălucirii tale, voievodule, să-mi dai stăpânire asupra ei şi eu o voi face să se închine zeilor, iar de nu voi face aceasta apoi să-mi tai capul". Deci voievodul i-a dat putere asupra sfintei.

    Tiranul, făcând cinci piroane lungi, a înfipt unul în urechea ei stinga şi a trecut prin urechea dreaptă. Alt piron l-a înfipt în urechea dreaptă şi a străbătut capătul pironului în cea stângă, al treilea l-a înfipt în fruntea ei, iar celelalte două în pieptul ei. Sfânta, ridicându-şi ochii către cer, s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea răbdare şi îndată a primit ajutorul lui Dumnezeu şi tămăduire, pentru că au căzut piroanele şi a rămas sănătoasă. Comentarisie, luând pe sfânta în casa sa, o sfătuia cu cuvinte înşelătoare să se închine zeilor lor, ca şi eu - zicea dânsul - să primesc cinste de la voievod şi tu de la împăraţi să te învredniceşti de mare slavă. Sfântă a zis către el: "Gândeşte-te tu singur şi te fă creştin, ca să te învredniceşti nu de cinstea cea de puţină vreme, ci de cea veşnică, întru Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, Celui ce are să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui". Comentarisie a zis: "Spune-mi mie, roaba lui Hristos, tot adevărul, că s-a aprins inima în mine, după cuvintele tale".

    Teodula i-a grăit: "Lumea aceasta, bogăţiile şi toată slava ei, degrabă trec, iar veacul cel viitor este nesfârşit. De va face cineva aici fapte bune, va lua răsplătire bună în veacul acela, iar cei ce fac rele în lumea aceasta, vor fi acolo munciţi în veci. Mai ales cei ce se închină idolilor, ca şi voi, vor cădea în chinurile cele nesfârşite". Cu aceasta şi cu mai multe cuvinte, Sfânta Teodula l-a adus pe Comentarisie la cunoaşterea adevărului şi, umilindu-se cu inima a zis: "Rogu-mă ţie, doamnă Teodula, nu pomeni răutăţile cele ce ţi-am făcut, ci te roagă pentru mine, Dumnezeului tău, ca şi eu să fiu creştin".

    A doua zi, a stat Comentarisie în faţa voievodului cu Sfânta Teodula şi i-a zis: "N-am putut să întorc pe roaba adevăratului Dumnezeu de la dreapta şi fericită ei cale, dar, mai ales, ea m-a povăţuit şi pe mine la calea cea dreaptă, izbăvindu-mă de întunericul neştiinţei şi, aducându-mă la Hristos, adevăratul Dumnezeu, în Care cu neîndoire cred şi mărturisesc preasfânt numele Său, şi mă închin Lui, cu osârdie". Aceste cuvinte ale lui auzindu-le, voievodul a poruncit ca îndată să-i taie capul cu sabia, iar trupul să i-l arunce în mare, şi astfel s-a sfârşit chinuirea lui în 24 de zile ale lui ianuarie.

    Sfânta Teodula a fost aruncată într-un cuptor aprins şi a petrecut într-însul nevătămată. După aceasta, a dat-o în stăpânire unuia, anume Eladie, ajutător al voievodului, ca să o îndemne la închinarea idolilor, dar şi acela, ca şi Comentarisie, prin cuvintele cele de Dumnezeu insuflate ale Sfintei Teodula, a fost adus către Hristos şi, stând înaintea voievodului, a mărturisit că este creştin; pe care apoi l-a tăiat cu sabia. Atunci, arzând tiranul o tigaie, a întins pe fericită Teodula pe tigaia aceea şi a turnat peste dânsa smoală fiartă, ceară şi unt. Însă tigaia a crăpat de foc şi aruncând scântei mari şi văpaie înfocată, a ars mulţimea poporului ce stă de faţă, iar pe voievod, ajungându-l focul şi vătămându-l, l-a dat morţii celei amare, pe când Sfânta Teodula a rămas fără vătămare.

    Această minune văzând-o mulţimea poporului, a crezut în Hristos, între care era şi Macarie cu Evagrie, cinstiţi cetăţeni. Mai pe urmă, necredincioşii, arzând ei iarăşi cuptorul, au aruncat într-însul pe Sfânta Teodula şi cu dânsa şi pe Macarie şi Evagrie şi pe mulţimea acelora ce au crezut în Hristos, în acelaşi cuptor. Acolo, rugându-se cu toţii, şi-au dat sfârşitul şi, trecând la viaţa cea nesfârşită, se încununează cu cununa biruinţei şi dănţuiesc cu toţi sfinţii, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.