Viața Sfintei Olga din Alaska

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfintei Olga din Alaska

Pe 9 noiembrie 2023, Biserica Ortodoxă a Americii (OCA) a canonizat-o pe Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael, aceasta fiind prima femeie sfântă a Americii.

Sfânta Olga (Arrsamquq) s-a născut la 3 februarie 1916, în satul Kwethluk din Alaska, într-o familie de eschimoși din tribul Yup’ik sau Yupiak. Dar cum în comunitate trăiau și ruși, credința lor s-a răspândit printre indigeni și mulți s-au convertit la Ortodoxie. Printre primii a fost și Arrsamquq, care a primit numele de botez Olga. Olga l-a iubit pe Dumnezeu de mică și, tot de atunci, a început să se roage nu doar pentru familia ei, ci și pentru toți din satul său aflat pe malul râului Kuskokwim.

Când a venit vremea, s-a căsătorit cu un consătean ales de părinți. Bărbatul era foarte întreprinzător: a deschis în Kwethluk un magazin cu de toate și primul oficiu poștal din istoria localității. Nu era însă apropiat de Biserică, iar relațiile cu soția sa erau foarte încordate. Olga nu s-a descurajat. S-a rugat mult, iar soțul ei a devenit ortodox, s-a botezat cu numele Nicolai, a făcut studii teologice și, din 1963, a ajuns preot în satul lor.

Avea în grijă și alte 12 sate împrăștiate în pustietatea polară, de-a lungul râului Kuskokwim. Îi lua mult să ajungă la ele fie cu barca, fie cu mașina, fie cu sania trasă de câini. În acest timp, Olga ținea casa, își îngrijea copiii, țesea veșminte preoțești, făcea prescuri, îi ajuta pe cei din comunitate, dar și pe cei din satele în care slujea părintele Nicolai.

Sfânta Olga a născut 13 copii, dintre care au supraviețuit opt. Grija creșterii lor cădea îndeosebi pe umerii ei. Îi hrănea, le făcea haine și cizme, dar lucra și pentru cei din parohie. Într-un fel, toți erau copiii ei. Le împletea ciorapi sau haine groase și le dăruia; îi ajuta la treburile casnice: „Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el”, își amintește un localnic. Dar nu se limita la a-i ocroti doar pe cei din sat. Ajuta cu haine sau cu donații și parohiile aflate la sute de mile distanță.

Pe multe femei le-a ajutat să nască, în calitate de moașă; pe altele, să se vindece de traumele cauzate de abuzuri (domestice sau sexuale) sau să treacă peste unele cumpene.

În cele din urmă, preoteasa Olga a făcut cancer și boala i-a fost descoperită în stadiu terminal. Și-a purtat suferința cu demnitate, refuzând să zacă. Muncea pe lângă casă, așa cum făcuse dintotdeauna și, cu toate că era slăbită, căra găleți pline cu apă de la fântâna din sat…

A plecat din această lume în ziua de 8 noiembrie 1979, după ce s-a rugat, s-a spovedit și s-a împărtășit.

Pe 9 noiembrie 2023, Biserica Ortodoxă a Americii (OCA) a canonizat-o pe Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael, aceasta fiind prima femeie sfântă a Americii.

Citește despre: