Sfântul Varsanufie cel Mare și Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viață ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă orașul Gaza. Din chilia lui, el a povățuit obștea mănăstirii prin intermediul cuviosului Serid, egumenul acesteia, singura persoană care îi deschidea ușa chiliei.

Sfântul Ioan, discipol al Sfântului Varsanufie, a locuit începând cu anii 524-525 într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus, chilie alăturată celei a Sfântului varsanufie,timp de 18 ani până la moartea sa. Sfântul Ioan l-a imitat pe învățătorul său în virtute, viață ascetică și folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit „profetul”.

Cei doi sfinți părinți petreceau închiși în chiliile lor și comunicau cu oamenii prin scrisorile pe care le dictau cuviosului Serid cu răspunsurile la întrebările ce le erau trimise de către frații din obște dar și de către mireni care locuiau în apropierea sfântului locaș. Cei doi se susțineau reciproc, se prețuiau adânc și deseori îi sfatuiau pe cei ce li se adresau „Du-te și întreabă-l pe celălalt bătrân”.

Există manuscrise cu date despre viață, faptele și darurile cu care erau înzestrați Sfinții Varsanufie și Ioan, care au fost traduse pe vremea Sfântului Paisie Velicicovschi (praznuit la 15 noiembrie) în limbile română și slavonă. Manuscrisele au fost traduse în limba rusă și publicate în secolul al XIX-lea de părinții Mănăstirii Theotokos - Optina. O sută din „scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din „Filocalia românească”, în traducerea Parintelui Dumitru Staniloae.

Învățăturile Sfinților Varsanufie și Ioan arată deslușit perfecțiunea lor duhovnicească și dragostea pentru oameni, dar conțin prea puține elemente despre viața lor.

Dupa ce a petrecut timp îndelungat în izolare, pânș la moartea Sfântului Ioan Profetul și după aceasta, Sfântul Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povățuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturisește Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sfântul Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sfântul Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-și nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinți, care erau îndrumători de viață spirituală nu numai pentru contemporani, ci și pentru generațiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, „din putere în putere”.

Nu știm când a ajuns Sfântul Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) și nici nu știm nimic despre casa și familia Sfântului Ioan Profetul. Ascultând povețele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecțiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sfântul Ioan a prevăzut și a proorocit o mulțime de lucruri, până și data morții sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l învețe cum să conducă mănăstirea. Sfântul Ioan i-a îndeplinit rugămintea și s-a stins din viață două săptămâni mai târziu.

Sfântul Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul și prietenul său, dar a îmbrățișat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puțini pentru care ținea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit „Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Acești doi sfinți au lăsat moștenire cartea mântuitoare de suflete numită „Îndreptar de viață spirituală: răspunsuri la întrebările discipolilor” de către Sfinții Monahi Varsanufie și Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinții, asceții și scriitorii generațiilor următoare, după cum arată scrierile Sfântului Teodor Studitul (11 noiembrie și 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060), sau Sfântului Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie). Părintele Teoclit Dionisiatul, părinte contemporan din Sfântul Munte Athos spune despre aceasta că este: „Una dintre cărțile cele mai dulci și mai pline de Duhul Sfânt ale Părinților preasfintei Biserici a Răsăritului, dar în același timp dintre cele mai puțin cunoscute poporului drept-credincios”.