(Video) Sfântul Cuvios Iosif a fost prăznuit la Mănăstirea Văratec
Obștea monahală a Mănăstirii Văratec se află, timp de trei zile, într-o deosebită perioadă de bucurie duhovnicească. Dacă joi, 15 august a.c., a fost prima zi de sărbătoare, închinată Adormirii Maicii Domnului, astăzi, 16 august 2019, sfânta mănăstire îl cinstește pe ctitorul așezământului nemțean, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, dintr-o familie de oameni evlavioşi, trăitori ai credinţei ortodoxe. Râvnind vieţii îmbunătăţite a nevoitorilor pentru Hristos, Cuviosul Iosif a cercetat mănăstirile Moldovei şi, văzând viaţa duhovnicească a multor nevoitori, a urmat pilda lor. Acesta a cunoscut viaţa monahală din tinereţe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna.
Ca ucenic al Sfântului Paisie, Cuviosul Iosif a devenit un vrednic misionar al Bisericii noastre şi înnoitor al vieţii monahale în obştea de la Văratec şi împrejurimi. Împreună cu stareţele din vremea sa, a pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericeşti, la lucrul de obşte şi chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână şi rugăciunea cea de toată vremea. La Mănăstirea Văratec a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) şi apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Din mărturiile monahiilor de la Văratec se ştie că duhovnicescul părinte a dus o viaţă aspră, cu nevoinţe călugăreşti, iubind pe Dumnezeu şi oameni, rugăciunea şi cărţile.
În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 - 7 martie 2008, s-a luat hotărârea de a canoniza a nouă sfinți nemțeni, la propunerea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Printre cei nouă sfinți canonizați s-a aflat și Cuviosul Iosif de la Văratec, a cărui zi de pomenire a fost aleasă data de 16 august. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamț iar proclamarea locală a canonizării Cuviosului Iosif, fondator și duhovnic al mănăstirii, a avut loc pe data de 16 august 2008.