(Video) Sfântul Nicolae sărbătorit la mănăstirea Popăuți
Biserica mare a Mănăstirii Popăuți din Botoșani a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioși care au venit să participe la hramul istoric al așezământului monahal. Obștea mănăstirii, ocrotită de Sfântul Nicolae de mai bine de 500 de ani, a avut bucuria de a-l avea în mijlocul ei pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie marți, 6 decembrie.
De asemenea, părintele arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți și Exarh al zonei Botoșanilor, a reamintit celor prezenţi exemplul demn de urmat al Sfântului Ierarh Nicolae.
La Sfârșitul Sfintei Liturghii credincioșii au luat binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan.