(Video) Sobor de arhierei la mănăstirea Zosin
De sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, miercuri, 16 august, Mănăstirea Zosin din județul Botoșani a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sute de credincioși au luat parte la sfințirea noului altar de vară ce se află în incinta mănăstirii. Slujba de târnosire, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor impresionant de arhierei, preoți și diaconi.
La finalul slujbei, starețul Mănăstirii Zosin a mulțumit tuturor pentru prezență și a explicat scurta istorie a acestui altar de vară.
Potrivit tradiției, credincioșii prezenți au trecut prin noul altar, închinându-se la icoana și părticele din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, ce au fost dăruite mănăstirii de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în urmă cu doi ani, cu prilejul sfințirii noii biserici.