(Video) Veşmântul sfinţirii pentru Biserica „Sfânta Vineri” din Iaşi
Biserica „Sfânta Vineri şi Sfântul Alexandru” din Iaşi este prima biserică a cărui proiect a fost demarat după revoluția din 1989. A fost un parcurs greu încercat, însă ziua de 11 octombrie 2025 va rămâne în istorie drept momentul în care acest lăcaş de cult a îmbrăcat veşmântul sfinţirii. Părintele Alin-Cristian Preotu, de la Parohia „Sfânta Vineri şi Sfântul Alexandru”, inspector eparhial, este invitatul emisiunii SPIRIT ŞI CREDINŢĂ pentru a vorbi despre lăcaşul de cult construit de credincioşii din cartierul ieşean Alexandru cel Bun şi despre binecuvântarea de care aceştia se bucură având-o ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută în popor ca „Sfânta Vineri”.
SPIRIT ŞI CREDINŢĂ - emisiune de cultură şi spiritualitate creştin ortodoxă.
Moderator – preot Lucian Apopei
Realizator – Elena Popovici
Emisiune realizată de TVR Iaşi în colaborare cu Arhiepiscopia Iaşilor.