Una din izbânzile răbdării sale

„Eu, fiică, prin răbdare am reuşit să trec peste atâtea ispite ce m-au înconju­rat"

În urmă cu treizeci şi cinci de ani, când s-a făcut sfinţirea Bisericii Sfântul Ioan, a cărei reparaţie se încheiase, epitropii şi preotul împreună-liturghisitor cu Părintele Nicolae au mers la biserică încă de la ora 3 dimineaţa, ca să pregătească cele necesare pentru Sfânta Liturghie, deoarece era vorba să vină şi pururea pomenitul rege Constantin. Se îngrijeau mult pentru aceasta. În cele din urmă, au hotărât ca Părintele Nicolae să meargă sus, la Biserica Sfântului Gheorghe, în cartierul Koukaki şi să liturghisească acolo, deoarece această biserică era considerată ca aparţinând unei parohii de rangul doi, după cea a Sfântului Ioan. În timp ce deja citeam slujba Utreniei, a venit cineva şi i-a spus Părintelui: „Părinte Nicolae, în această dimi­neaţă te vei duce să slujeşti sus". „Cu plăcere", a răspuns acela şi a continuat slujba. A trecut o oră. A venit din nou un epitrop şi a spus: „Părinte Nicolae, vei liturghisi aici". Acelaşi răspuns. A mai trecut o oră. După discuţii aprige, acelaşi epitrop veni iarăşi la Părin­tele: „Părinte Nicolae, ne-am gândit mai bine şi am tras concluzia că este totuşi mai bine să mergi sus, la Sfân­tul Gheorghe". S-a auzit acelaşi răspuns neschimbat: „Cu plăcere". Se apropiau zorii zilei. Vin din nou epitropii: „Părinte Nicolae, ultima hotărâre: vei liturghisi aici". Le-a răspuns din nou: „Să fie binecuvântat". Noi, care îi auzeam pe epitropi, eram gata să plesnim de supărare, şi i-am întrebat de ce nu hotărâseră odată şi definitiv, ci pun atâta la încercare răbdarea de gra­nit a Bătrânului. În cele din urmă, pe când se pregătea să se îmbrace, au venit iarăşi şi i-au spus: „Părinte Nicolae, te duci sus!", nu putea spune nimeni că nu era obosit sau că nu se amărâse. Era om şi avea un trup îmbătrânit şi ostenit. Cu toate acestea, n-a spus nimic, ci a pornit spre Sfântul Gheorghe, însoţit, ca să-l ajute. S-au dus la Sfântul Gheorghe şi îndată ce s-a îmbrăcat şi era deja gata să înceapă slujba, a sosit vestea să meargă jos, să liturghisească la Sfântul loan... Ce se întâmplase? La Sfântul Ioan venise doam­na Zlatanu, care, de cum a intrat în biserică, a întrebat: „Unde este Părintele Nicolae?". „L-au trimis sus să liturghisească". „Ce spuneţi? Eu pentru el am venit. Mergeţi şi-l aduceţi imediat!". Şi în acelaşi timp a pus o mie de drahme pe disc. „Aş trimite trăsura mea, dar caii mei sunt osteniţi şi mă tem să nu se sperie şi să se întâmple vreun accident". De aceea, au trimis un om să-l aducă jos. N-a spus nimic. A coborât poso­morât şi rupt de oboseală. Cu toate acestea, în ziua aceea s-a săvârşit cea mai măreaţă Liturghie, deşi, în cele din urmă, regele Constantin n-a venit.

Din această întâmplare se poate vedea cât de răbdător era. De aceea, sfătuind oarecând pe o fiică duhovnicească a sa, îi spunea: „Eu, fiică, prin răbdare am reuşit să trec peste atâtea ispite ce m-au înconju­rat". Parcă vedea că această fiică pe care o dojenea, deşi i se prezenta ca bună din toate punctele de vedere, totuşi în viața ei particulară era foarte nerăb­dătoare şi mânioasă.

Nimeni nu poate spune că acel consiliu al epitropilor nu-l cinstea pe Părintele şi nu-l iubea... Dar la un praznic mai deosebit el era considerat ca o prezență lipsită de importanță, nu avea o înfăţişare exterioară măreaţă, nici o voce bună, dar preţuirea poporului îl aducea să liturghisească în parohia lui, în biserica pe care o iubea cel mai mult.

(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas ocrotitorul celor căsătoriți, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 71-73)

De la același autor

Ultimele din categorie