Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei ‒ drumul spre sfințenie

Multe au fost minunile Fericitului, căci odată, la vremea Vecerniei, nefiind popor în Biserică, acesta a început a sluji, iar la fiecare ectenie se auzea cântare dumnezeiască de sus. Altădată, terminându-se untdelemnul în Biserică, a izvorât dintr-o candelă, până s-au umplut toate vasele. Pe cei care voiau să fure de la el îi lega cu legături nevăzute, până îşi mărturiseau păcatele, iar când ereticii au tăiat capetele celor doi cai cu care se îndrepta spre Sinodul Dintâi de la Niceea, acestea s-au lipit la locul lor, iar caii au înviat, pentru rugăciunile Sfântului.

Originar din insula Ciprului, Sfântul Spiridon a fost păstor de oi în copilărie, iar mai apoi s-a căsătorit şi a avut copii. La scurtă vreme, soţia lui a murit, iar el slujea Domnului prin fapte bune şi grija de săraci. A primit darul facerii de minuni, vindecând de tot felul de boli şi izgonind duhurile cele rele. Pentru acestea, a fost ales episcop al Trimitundei, o cetate vestită a Ciprului.

Făcându-se uscăciune şi secetă mare, poporul a început a muri de foame, iar ierarhul s-a rugat către Dumnezeu, dar deşi s-au adunat norii, nu a plouat imediat, ci abia după ce Sfântul Spiridon a început iarăşi a se ruga, vădit fiind că nu e lucru omenesc. După câţiva ani, foametea a revenit în cetate, din cauza păcatelor oamenilor. Şi era acolo un vânzător de grâu ce aştepta ca foamea să fie şi mai mare, încât să îşi vândă grâul şi mai scump. Neavând milă de un sărac, acesta din urmă a mers la Sfântul Spiridon pentru a-i cere ajutorul şi, pentru rugăciunile ierarhului, a venit ploaie mare, de s-au dărâmat hambarele vânzătorului şi tot grâul a ajuns în curţile oamenilor, după prorocia Sfântului.

Vânzătorul mai avea însă nişte hambare şi când iarăşi s-a făcut foamete, tot nu s-a milostivit, cerând aur pentru grâul său. Atunci, un plugar a mers la Sfântul Spiridon pentru a-l ruga să îl ajute și a primit de la ierarh un bulgăre de aur, pentru a-l da vânzătorului, şi a-l aduce înapoi, după ce va fi răscumpărat grâul. Atunci, ierarhul, prin lucrarea Domnului, a poruncit aurului să se întoarcă la forma cea dintâi, iar plugarul a văzut cum aurul s-a transformat în şarpe şi a intrat în pământ.

Altă dată, un prieten al Fericitului a fost osândit la moarte, fără a fi vinovat, şi vrând Sfântul să îl salveze, a poruncit unui râu să sece, pentru a putea ajunge la prietenul său, iar râul îndată l-a ascultat, încât auzind judecătorul, l-a eliberat pe bărbatul condamnat pe nedrept. Ierarhul vedea şi cele ascunse ale oamenilor, căci vrând o desfrânată să îi spele picioarele, a mustrat-o pentru păcatele ei, iar femeia, spălându-i picioarele cu lacrimi, şi-a îndreptat traiul.

Adunându-se în Niceea un sobor al Sfinţilor Părinţi pentru a-l condamna pe Arie, cel care spunea că Fiul lui Dumnezeu este tot una cu o făptură, a ajuns la Sfântul Spiridon un filosof, susţinător al lui Arie. Pentru a-i demonstra filosofului că Împărăţia Domnului stă în putere, şi nu în cuvânt, cu semnul Sfintei Cruci i-a arătat cum dintr-o cărămidă a rămas doar lutul, focul înălţându-se, iar apa curgând. Atunci filosoful a primit credinţa creştinească şi, fiind biruit Arie, s-a întors Sfântul Spiridon la casa sa.

Murind Irina, fiica lui, a venit la ierarh o femeie care plângea pentru că îi dăduse Irinei un odor de aur, să îl ascundă, iar acum nu ştia unde se află acesta. Sfântul Spiridon a mers la înmormântare şi, întrebând-o pe Irina ca pe un om viu unde se află odorul, moarta i-a răspuns, spre uimirea tuturor, lăsând-o apoi Fericitul să se odihnească. Îmbolnăvindu-se împăratul Constantie, i-a arătat Dumnezeu în vedenie cum că vindecătorii lui sunt doi episcopi, dintre care unul încă nu fusese numit. Încercând împăratul să afle cine sunt aceştia, a chemat la el mai mulţi episcopi, dar nu i-a aflat.

Arătându-i-se Sfântului Spiridon în vedenie cele întâmplate împăratului, a mers la el împreună cu uceniul lui, Trifilie, ierarhul fiind îmbrăcat în haine simple. Ajungând în Antiohia, una dintre slugile împăratului a râs de el şi l-a lovit peste obraz, fără a-l lăsa să intre. Ierarhul a întors şi celălalt obraz, cunoscând astfel sluga că era ierarh şi cerându-i iertare, a ajuns Sfântul la împăratul care îndată l-a recunoscut. Cum s-a atins Fericitul de haina împăratului, l-a şi făcut sănătos.

Plecând Sfântul, a fost primit în casa unei iubitoare de Hristos şi care i-a pus pe braţe pe fiul ei mort, plângând, pentru ca acesta să-l învieze. Lăcrimând Fericitul şi rugându-se, a înviat pe fiul ei, dar femeia a murit de bucurie! Întorcându-se la rugăciune, a înviat-o şi pe aceasta, prin mila Domnului, şi a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate. Diaconul său Artemidot a povestit acestea, după mutarea la cele veşnice ale Sfântului.

Multe au fost minunile Fericitului, căci odată, la vremea Vecerniei, nefiind popor în Biserică, acesta a început a sluji, iar la fiecare ectenie se auzea cântare dumnezeiască de sus. Altădată, terminându-se untdelemnul în Biserică, a izvorât dintr-o candelă, până s-au umplut toate vasele. Pe cei care voiau să fure de la el îi lega cu legături nevăzute, până îşi mărturiseau păcatele, iar când ereticii au tăiat capetele celor doi cai cu care se îndrepta spre Sinodul Dintâi de la Niceea, acestea s-au lipit la locul lor, iar caii au înviat, pentru rugăciunile Sfântului.

Lucrând Sfântul Spiridon la vremea secerişului, fiind arşită, pe capul său s-a pogorât rouă, iar perii capului s-au schimbat, făcându-se unii negri, alţii galbeni şi alţii albi. Atunci Sfântul a cunoscut că s-a apropiat vremea despărţirii sale de trup şi, după câteva zile, şi-a dat sufletul în Mâinile Domnului. A fost îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda, făcându-se multe minuni la mormântul său.

Ultimele din categorie