Sfântul Martinian ‒ drumul spre sfințenie

Viețuind din copilărie bineplăcut Domnului, Sfântul Martinian a dus luptă grea cu diavolul, căci era fecior și frumos și, chiar dacă s-a nevoit în pustie, vrăjmașul a găsit căi prin care să îi trimită femei, cu gând să-l amăgească la păcat. Dar Sfântul Martinian nu doar că s-a aruncat în foc și în mare ca să scape de ele, ci le-a și condus pe acele femei la viață sfântă, surpând împreună cursele vrăjmașului.

Copil fiind, Sfântul Martinian se diferenția față de cei de vârsta lui, căci nu își umplea timpul cu jocuri și distracții, ci petrecea în rugăciune și cu inima curată. La 18 ani a plecat în muntele Corabiei, în apropiere de Cezareea Palestinei, loc în care a slujit în pustnicie Domnului vreme de 25 de ani. Pentru hotărârea și dragostea lui, Domnul i-a dat darul vindecărilor și al izgonirii duhurilor viclene, așa că sfântul era căutat de mulți oameni aflați în suferință și care aveau nevoie de ajutorul și rugăciunile lui.

Auzindu-se peste tot de măreția tânărului, o desfrânată din cetate, pe nume Zoe, și-a pus în gând să-l ispitească, pentru a vedea dacă este într-adevăr așa de curat precum pare. Și deghizându-se într-o femeie săracă și rătăcită, l-a rugat să o primească în chilia lui, peste noapte. Sfântul, văzând primejdia, dar fiindu-i și milă de ea, a fost de acord ca femeia să doarmă o seară acolo, lăsând-o în chilia din față, iar el mergând în cea din spate. Femeia, vicleană, a doua zi și-a schimbat hainele, împodobindu-se, și îl îndemna pe sfânt să cadă în păcat cu ea. Deși acesta s-a tulburat și plănuia să facă acest lucru, Domnul nu l-a lăsat, ci i-a dat gândul de a se arunca în foc, pentru a-și convinge trupul că asta îl aștepta, focul veșnic, de va cădea în păcat. Și văzându-l femeia cum se pocăiește, s-a trezit din plasa vrăjmașului și cerându-i iertare cu lacrimi, a plecat la Betleem și s-a nevoit 12 ani în mănăstire, postind aspru, până când Domnul i-a dat darul vindecării și apoi a luat-o la El.

După șapte luni, timp în care rănile s-au vindecat, Sfântul Martinian a decis să plece de acolo în largul mării, pe o piatră, unde să nu mai poată ajunge vreodată femeile la el. Ajutat de un corăbier, a ajuns pe piatra unde a stat șase ani, primind doar de două-trei ori pe an apă și pâine, în schimbul coșurilor pe care le împletea. Diavolul nu se lăsa însă, căci după ce l-a speriat cu niște valuri uriașe și tot nu a reușit să îl întoarcă pe sfânt din calea lui, i-a gătit altă ispită, înecându-i pe toți oamenii de pe o corabie, afară de o femeie care îi cerea Sfântului Martinian să o urce pe piatra pe care stătea el, ca să o scape de la moarte. Sfântul, înțelegând capcana, a ajutat-o pe femeie, după care s-a aruncat în mare, cu gândul că îi e mai bine să moară, decât să păcătuiască.

Dar au venit doi delfini și l-au purtat pe spatele lor, până când a ajuns la țărm. Sfântul a umblat din cetate în cetate, fugind de ispită, iar după 164 de cetăți a ajuns în Atena, acolo unde Domnul i-a descoperit episcopului cine este Sfântul Martinian și care fusese nevoința lui. Și imediat sfântul s-a îmbolnăvit și a căzut în biserică, chemându-l pe episcop să îi citească ultimele rugăciuni. Așa și-a dat Cuviosul Martinian sufletul în mâinile Domnului, fiindu-i luminată fața și zâmbind ca unul care luase cununa biruinței. Trupul său a fost îngropat cu cinste în biserică.

Iar Fotinia, fecioara rămasă pe piatră în locul Sfântului, l-a rugat pe corăbier să îi aducă haine bărbătești și a viețuit pe stânca aceea încă șase ani, în rugăciune, până când Domnul a luat-o și pe ea la El. Venind corăbierul peste două luni de la moartea ei, i-a găsit trupul luminat și l-a dus în Cezareea Palestinei, unde episcopul l-a îngropat, de asemenea, cu cinste.

Ultimele din categorie