Sfântul Sfințit Mucenic Artemon ‒ drumul spre sfințenie

Omorând șerpii cu semnul Sfintei Cruci și fiind răpit de un înger al Domnului pe când era să cadă în groapa cu smoală, a fost omorât, în cele din urmă, prin decapitare, pentru că nu a vrut să se închine idolilor.

Născut în secolul al III-lea, în timpul domniei lui Dioclețian, Sfântul Mucenic Artemon a slujit 77 de ani în biserica din Laodiceea, ca citeț, diacon, și apoi preot. În momentul în care a început persecuția creștinilor, fiind deja la vârsta bătrâneții, a fost prins și dus la templul lui Esculap, pentru a jertfi idolilor. Omorând cu semnul Sfintei Cruci șerpii care fuseseră eliberați ca să-l omoare, l-a făcut pe mai-marele vrăjitorilor să se convertească la dreapta credință, devenind episcopul Palestinei.

Ca și el, mulți necredincioși au primit Taina Botezului atunci, fiind hirotoniți preoți. Așa că judecătorul a pregătit o groapă cu păcură încinsă, gândind să îl arunce acolo pe Sfântul Artemon și să îl omoare, dar a căzut chiar el în groapă și și-a pierdut viața, în acel moment sfântul fiind răpit de un înger. Trăind în libertate încă o vreme, sfântul a fost omorât, în cele din urmă, prin decapitare.

Ultimele din categorie