Prin cuvântul: ,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, vinde averea ta”, călugării înţelegeau: ,,vinde ceea ce eşti”. Aceasta este jertfirea totală a propriei fiinţe. După ce ai dat tot ce ai avut, dă tot ce eşti. În aceasta constă acel ,,unic necesar” al Evangheliei care face din călugări ,,silitorii care iau Împărăţia”, martorii lucrurilor de pe urmă care trăiesc deja ,,mica Înviere”. (…) Omul a căzut mai jos de sine însuşi; asceza monahală îl ridică mai presus de sine şi îi redă demnitatea umană, ameţitoare, aceea de făptură nouă în Hristos. Este minunea de la nunta din Cana, imagine clasică a transformării fiinţei umane. Este metanoia, cea de a doua naştere, moartea foarte reală şi învierea încă şi mai reală.

(Paul Evdokimov, Taina iubirii, Christiana, Bucureşti, 1999, p. 85)