Vindecarea patimilor nu este în exclusivitate lucrare omenească, și nici în exclusivitate dumnezeiască: omul trebuie să lucreze împreună cu Dumnezeu. Sinergia dintre Dumnezeu și om scoate în evidență lucrarea teandrică a Bisericii noastre. Mai întâi, este nevoie de harul lui Hristos; purificarea omului de patimi, vindecarea lui, are loc prin energiile Mântuitorului care ni se împărtășesc nouă, oamenilor, prin întreaga viață duhovnicească pe care o trăim în Biserica Ortodoxă. Acesta este un adevăr despre care vorbea adeseori Sfântul Apostol Pavel în Epistolele sale. În timp ce omul trupesc este stăpânit de energia patimilor, cel care a primit harul lui Hristos este dezlegat de lanțurile păcatului: „Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morții; dar acum ne-am desfăcut de lege, murind aceluia în care eram ținuți robi, ca să slujim întru înnoirea duhului, iar nu întru vechimea slovei” (Romani 7, 5-6).

Numai cei care trăiesc în Hristos scapă de „patimile păcatelor”: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Dacă trăim cu duhul, cu duhul să și umblăm” (Galateni 5, 24-25). (...) „Datoria omului”, învață Sfântul Macarie Egipteanul, „este să se opună, să se lupte și să se bată cu păcatul, însă singurul care-l poate dezrădăcina este Dumnezeu... După cum nu este posibil ca ochiul să vadă fără lumină, să vorbească cineva fără limbă, să audă fără urechi, să meargă fără picioare și să lucreze fără mâini, tot așa nu este posibil să se mântuiască cineva fără Hristos, nici să intre în Împărăția Cerurilor”. Deși omul se poate împotrivi păcatului, „numai puterea divină poate dezrădăcina păcatul și relele care îl urmează”.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 310-311)