Ce fel de țărână, Doamne,

Este-n inima ce-o port?

Rodnică mi-o fi credința,

Sau, deși trăiesc, sunt mort?

Nu e zi să nu-mi ajungă

În urechi cuvântu-Ți sfânt

Și prin minte să-mi coboare

În al inimii pământ.

Însă vai, Iisuse Sfinte,

Chiar primindu-l zi de zi,

Văd că-n viață nu rodește

După cum ar trebui,

Ci mereu aceleași patimi

Și păcate mă robesc.

Cât privește fapta bună,

N-are rost să mai vorbesc…

Rău în mine e cu carul,

Îngâmfare nu mai spun…

Multor gânduri necurate

Și dorințe mă supun.

Și atunci mă-ntreb eu, Doamne,

Cum de sunt atât de rău,

Cum de nu rodește-n mine

Ca în Sfinți cuvântul Tău?

Mi-o fi inima murdară,

De nu Te cobori în ea,

N-am nici lacrimi de căință,

Ca s-o curăț cum aș vrea.

Viața mea religioasă

Se rezumă la cuvânt;

Da, vorbesc și-nvăț pe alții,

Însă traiul nu mi-e sfânt.

Vino Tu, Iisuse Doamne,

Și începe a lucra;

Ce-ai făcut cu Sfântul Pavel

Fă, Te rog, și-n viața mea,

Ca spunând la toată lumea

Cât de mult m-am ostenit,

Să Te preaslăvesc pe Tine,

Ce cu har m-ai întărit.

Și prin felul meu de viață

Întru totul creștinesc

Untdelemnul faptei bune

Eu să mi-l agonisesc,

Cu fecioarele-nțelepte,

Doamne, să Te-aștept și eu

Și să pot intra la Nunta

Fiului lui Dumnezeu!