Vinul reduce riscul de depresie
Vinul, consumat moderat, este asociat cu reducerea riscului de a suferi de depresie. Riscul scade cu 32% dacă se consumă între două și șapte pahare de vin pe săptămână, altfel spus - cel mult un pahar pe zi, relatează passionsante.be.
Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Navarra (nordul Spaniei), au observat circa zece ani un grup de aproximativ 5.000 de femei și bărbați, fără simptome depresive sau probleme legate de alcool. Au fost strânse periodic informații despre frecvența cu care consumau băuturi alcoolice, puse apoi în relație cu diagnosticul de depresie.
Rezultatele au arătat efectul protector al vinului, cu mențiunea ca acesta să fie consumat moderat. Explicația ar consta atât în acțiunea neuro-protectoare a unor compuși din vin, dar și în aspecte legate de modul de viață (alimentație, activitate fizică) al consumatorilor prudenți.
Pentru ca lucrurile să fie clare, passionsante.be menționează că asocierea între depresie și abuzul de alcool, atât într-un sens cât și în celălalt, este o realitate deja bine stabilită.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro