Din luarea-aminte la vise, totdeauna se furişează în suflet încrederea faţă de ele: de aceea este oprită cu asprime chiar şi această simplă luare-aminte. Firea înnoită prin Duhul Sfânt se cârmuieşte după cu totul alte legi decât făptura căzută şi împietrită în căderea ei. Cârmuitorul omului înnoit este Duhul Sfânt. „Căci peste aceştia a strălucit harul Dumnezeiescului Duh”, a spus Preacuviosul Macarie cel Mare, „şi S-a sălăşluit în adâncul minţilor: pentru aceştia, Domnul este ca sufletul lor” (Omilia 7, cap.12). Şi în trezie, şi în somn, ei petrec în Domnul, afară de păcat, afară de gândurile şi închipuirile pământeşti şi trupeşti. Gândurile şi închipuirile lor, care se află în timpul somnului în afară de cârmuirea raţiunii şi voinţei omeneşti şi lucrează în ceilalţi oameni în mod inconştient, sub impulsul firii, în aceştia lucrează sub îndreptarea Duhului, iar visele lor au o însemnătate duhovnicească. Astfel, dreptul Iosif în vis a fost învăţat despre taina înomenirii lui Dumnezeu - Cuvântul; în vis i s-a poruncit să fugă în Egipt, precum şi să se întoarcă de acolo (Mat. cap.I şi II). Visele trimise de Dumnezeu poartă în ele o nebiruită putere de convingere. Această putere de convingere este de înţeles în ceea ce-i priveşte pe sfinţii lui Dumnezeu, însă de neatins pentru cei aflaţi în luptă cu patimile.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 32)